NATO se alătură coaliției internaționale care luptă împotriva Statului Islamic

joi, 25 mai 2017, 09:41
2 MIN
 NATO se alătură coaliției internaționale care luptă împotriva Statului Islamic

NATO intră în război. Este decizia luată de oficialii statelor membre și transmisă de surse diplomatice agențiilor de presă.

Statele membre ale NATO au decis, miercuri seară la Bruxelles, să adere oficial la coaliția internațională condusă de SUA contra grupării jihadiste Statul Islamic.

Decizia în acest sens este de așteptat să fie anunțată în mod oficial la reuniunea de joi a liderilor Alianței Nord-Atlantice de la Bruxelles, prima la care participă președintele american Donald Trump, care a ajuns miercuri după-amiaza în capitala belgiană.

Acest gest, menit să-i facă pe plac președintelui Trump, care a cerut în mod repetat sporirea angajamentului NATO în lupta împotriva terorismului, reprezintă totodată o decizie politică, întrucât toate cele 28 de state membre ale Alianței fac deja parte în mod individual din coaliția împotriva SI, iar NATO contribuie deja la lupta antiteroristă prin schimbul de informații și instruirea forțelor locale din Irak și Afganistan.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a subliniat anterior că "nu au existat deloc discuții privind angajarea Alianței într-un rol combatant", în cazul în care se va alătura oficial coaliției.

În cadrul unei conferințe de presă miercuri la Bruxelles, el a afirmat că NATO trebuie să facă mai mult în lupta împotriva terorismului după atacul de la Manchester, dar a recunoscut că nu este sigur dacă Alianța Nord-Atlantică se va alătura coaliției internaționale care luptă împotriva grupării jihadiste Statul Islamic, așa cum dorește Washingtonul.

realitatea.net

Comentarii