Necunoscuţii

Dacă alegerile locale rămân pe 5 iunie, cum le-a fixat Guvernul, atunci au rămas mai puţin de 8 săptămâni până să aflăm cine va fi fericitul câştigător. În cazul în care liberalii vor reuşi să forţeze guvernul cu ajutorul instanţei să revină la alegerile în două tururi sau măcar să le amâne, atunci candidaţii vor alerga mai mult, iar alegătorii se vor gândi mai bine.

În Bucureşti, liberalii tocmai au rămas fără candidat, doamna Firea nu se simte nici ea prea bine, iar finala se preconizează a fi una între partide şi non-partide. Cum Dragnea va fi mieluşel cel puţin până vinerea viitoare, când se pronunţă instanţa asupra legalităţii votului multiplu a viilor şi a adormiţilor deopotrivă, partidele sunt, momentan, cu mâinile legate în faţa lehamitei generale de politicieni.E adevărat că au apucat să-şi scoată gestiunile de sub ochii Fiscului, însă găleata şi sticla de ulei se anunţă deja foarte scumpe turul sau tururile astea. De găină nici nu mai vorbim, în mod cert va fi ţinută pentru parlamentare, că nu se ştie ce idee colectivă a străzii i-ar putea pune pe fugă până atunci.

La Iaşi nu e cazul. Aici partidele (încă) fac legea, deşi cel puţin doi dintre cei opt candidaţi anunţaţi până acum s-au lepădat de partidul lor. Apoi, deşi anunţat abia anul trecut ca lider al unei formaţiuni civice, unui al treilea candidat i s-a pus piedică din vreme, ca să fie clar că Iaşul nu e Bucureştiul.

Dar cine sunt cei opt candidaţi? Şi apoi, câte din şirul celor opt nume cunoaşteţi ca să puteţi spune „X e cel mai bun dintre toţi”? O raită a ziarului printre ei a strâns răspunsuri interesante la aceleaşi trei întrebări adresate fiecăruia, dar reacţiile din subsolul celor opt articole (aici e unul dintre ele, cu link-uri către celelalte) au fost în marea lor majoritate contra. Trecând peste vulgarităţi, aceste pseudo-comentarii sunt, de fapt, un serios semnal de alarmă pentru oricare dintre candidaţi: nu sunt cunoscuţi. Dincolo de răspunsurile, declaraţiile şi comunicatele oficiale sunt: ăla n-a făcut, ăl’lalt a făcut prost, celălalt a făcut doar atât, ăsta nu ştie, ăst’lalt a tolerat etc. etc. Fiecăruia i se văd mai degrabă bubele decât meritele.

Dar dacă într-o dimineaţă, pe la 7 jumate, s-ar înghesui într-un 41 sau un 46 Chirica sau Bodea, câţi i-ar recunoaşte? Dacă într-o zi Movilă sau Bogdănici şi-ar rupe o planetară în gropile oraşului şi ar rămâne cu maşina parlamentară în drum, câţi i-ar recunoaşte? Şi dacă, într-o altă zi, Blăjuţ sau Botez sau Postolache ar înjura cu foc pe bordură, alături de alţi ieşeni, că au trecut deja două minute, semaforul e tot pe roşu şi nu pot traversa, câţi i-ar recunoaşte?

Cea mai concisă – şi mai obligatorie, dacă s-ar putea spune aşa – regulă a primarului ieşenilor este: să trăiască printre ieşeni. La propriu, nu într-o vilă cocoţată într-un cartier de fiţe, şi nu într-o limuzină cu geamuri fumurii care îl duce şi îl aduce de la biroul său blindat din Palatul Roznovanu. Şi nici din spatele unei armate de scriitori de impresii şi contre pe Facebook. Apoi, nu doar să trăiască printre ieşeni, ci să adopte Iaşul (ca pe un copil, dacă vreţi) şi să-l facă membru al familiei lui. Pentru că primar nu poate fi cineva doar opt ore pe zi, de luni până vineri sau cineva care îşi închipuie că jobul ăsta e un titlu onorific. Poate că sună utopic, dar, după „pleiada” de musafiri care s-au perindat din ’90 încoace prin Primărie, Iaşul merită un primar bun. Mai rămâne să aibă de unde să ia unul.