Nigerianul Onduku n-a venit încă: are probleme cu viza de intrare în România

joi, 11 septembrie 2014, 01:44
1 MIN
 Nigerianul Onduku n-a venit încă: are probleme cu viza de intrare în România

 

Numărul jucătorilor care se pregătesc în tricoul CSMS Iaşi a sporit ieri. Ajuns marţi noapte în Iaşi, unul dintre cei cinci jucători transferaţi în această săptămână de echipa promovată în vară în Liga I de fotbal, atacantul nigerian Kabiru Akinsola (23 ani), s-a antrenat ieri sub comanda staff-ului tehnic coordonat de Ionuţ Chirilă. Fostul internaţional de juniori al Nigeriei, care a fost legitimat la opt cluburi până acum, ultimul fiind L’Hospitalet (liga a treia spaniolă), a efectuat în cursul dimineţii doar o alergare, el urmând a se integra treptat în programul echipei. În schimb, celălalt nigerian care a semnat recent cu CSMS, Richard Gomo Onduku, nu a sosit ieri în Copou, aşa cum se anunţase iniţial. “Onduku se află în Turcia şi nu a reuşit să-i procure viza de intrare în România până acum. Situaţia lui se poate rezolva de la o oră la alta. Abia după ce-şi va obţine viza, îi vom lua bilet de avion. Sper ca lucrurile să se rezolve repede şi să ajungă joi în Iaşi, pentru a începe să se integreze în colectiv” a explicat preşedintele CSMS, Florin Prunea, situaţia fotbalistului de 21 de ani, care a evoluat anul trecut la Concordia Chiajna

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii