Nikos, Hans, Giovani şi Franco

Pe la mijlocul anilor ’90, Hans şi vecinul său Nikos, de la mezanin, se înţelegeau de minune. Hans avea un loc de muncă bine plătit şi, din propriile economii, îşi deschisese o crâşmă la colţul blocului. Mai boem, Nikos scotea bani frumoşi de la studenţii străini cărora le închiria o cameră în cochetul său apartament. Şi, uneori din propriile economii, alteori pe caiet, mai trăgea o duşcă la crâşma lui Hans. Şi uite aşa, azi un păhărel, mâine un păhărel, mai puţine economii proprii, mai multe cifre în caiet. Dar Hans nu-şi făcea probleme. Pentru că Nikos îi era drag şi client fidel, s-a gândit să-i ofere o reducere la băutură. Şi lui, şi celorlalţi doi buni vecini, Franco şi Giovanni, cu care Nikos îşi petrecea serile la crâşma "neamţului". Dar voioşii ani ’90 s-au scurs repede. Primul an al noului mileniu a adus şi primele neînţelegeri. Oameni întreprinzători, Hans, Giovanni şi Franco s-au gândit că ar ieşi mai ieftin dacă ar plăti cheltuielile din bloc într-o singură monedă. Nedumerit, Nikos a întrebat dacă să merită să intre şi el în selectul club. “Nu-i nevoie, nu te grăbi. Dacă treci acum la moneda comună vei închiria apartamentul mai scump şi vei avea mai puţini clienţi. Mai bine îţi cauţi un loc de muncă şi vedem noi mai târziu”, i-a transmis, cu prietenie, Hans. Mai că îl convinsese dacă nu se băgau în seamă Giovanni şi Franco. “Ascultă, bătrâne Hans. Ori toţi, ori niciunul. Dacă nu se bagă şi Nikos în afacere, ne pierzi de muşterii”. Hans a strâmbat din nas, dar a acceptat. Şi, pentru că Nikos îi era drag şi client fidel la bar a început să-l împrumute cu promisiunea fermă a “grecului” că-şi caută un loc de muncă.

Dar Nikos nici de muncă nu şi-a găsit şi nici de băutură nu s-a lăsat. De fapt, cu paharul în mână l-a prins şi criza din 2008, unde altundeva dacă nu în crâşma lui Hans. În seara aia, o frumoasă prietenie avea să se destrame. Obligat să strângă la rândul lui cureaua, Hans a pus piciorul în prag: “Îmi pare rău băieţi, dar de azi nu mai pupaţi reduceri şi nici pe caiet nu mai beţi. Iar tu Nikos, până nu îţi faci ordine în viaţă nu mai ai ce căuta în barul meu”. Şi Nikos şi-a făcut ordine în viaţă şi a lăsat imediat băutura. A lăsat-o ascunsă în debara, să n-o vadă Hans când îi trecea pragul şi-i mai dădea un împrumut. Când, după mult timp, Hans a realizat că vecinul îşi bate joc de el, era deja prea târziu. Aburii alcoolului îl radicalizaseră pe simpaticul Nikos. Mai nou, de pe la începutul anului, Hans aude aceeaşi placă. “Ce datorii să-ţi plătesc? Tu cu crâşma ta mi-aţi pus paharul în mână şi m-aţi ruinat. Aşa cum taică’tu l-a ruinat pe tata. Tu vorbeşti de responsabilitate când părinţii tăi nu şi-au plătit niciodată datoriile? Ştii că dacă bunicul meu nu inventa cărămida, blocul ăsta nici n-ar fi existat?”. Şi culmea, mulţi îi ţin partea beţivanului.

Între noi fie vorba, pe Hans îl lasă rece alegaţiile vecinului. La o adică, Nikos poate să se ducă naibii cu datoriile lui cu tot. “Nu stau eu în banii pe care mi-i datorează amărâtul ăsta”. Teama lui Hans e alta. Ca nu cumva Giovanni şi Franco să-i calce pe urme “grecului”. Dacă îl iartă pe Nikos, cei doi vor cere şi ei ştergerea datoriilor, chit că Hans, prevăzător, tocmai le-a promis dobânzi mai mici. Dar există şi un scenariu mai periculos. Nikos să-şi ipotecheze apartamentul cămătarului Oleg, de la blocul de vizavi, şi cu banii obţinuţi să-şi cumpere o căsuţă. Un eventual succes a lui Nikos ar pune la îndoială însuşi conceptul de armonie imaginat de părinţii lui Hans, Nikos, Giovanni şi Franco. Dacă lui Nikos îi iese schema imobiliară, tot mai mulţi vecini se vor muta la casă şi vor ridica garduri înalte să fie feriţi de "lăcomia" unor Hanşi.

P.S. Semnificaţia crâşmei.

Fără îndoială, grecii sunt principalii vinovaţi de situaţia financiară gravă în care au ajuns. Trebuie însă menţionat că, în anii ’90, când Grecia se lăuda cu a doua creştere economică din Europa, fondurile de investiţii nordice, mai cu seamă cele speculative, au câştigat bani frumoşi pariind pe exuberanţa elenă. Au supraîncălzit o economie care se ridica, oricum, pe o temelie fragilă. Hans nu i-a pus paharul în mână lui Nikos, dar a încurajat, o perioadă, veselia iresponsabilă a grecului.