Noaptea Sfântului Andrei

O sărbătoare ce la origine are practici precreştine de origine dacică este sărbătoarea Sfântului Andrei, care în tradiţia populară mai este denumită şi Sântandrei. Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, este socotit ocrotitorul României şi propăvăduitor al creştinismului pe meleaguri dobrogene, însă adevărul ştiinţific este că acest aspect nu poate fi atestat pe cale documentară.

Sfântul Andrei este sărbătorit în fiecare an pe 30 noiembrie, zi care marchează începutul iernii, din acest motiv fiind cunoscută în calendarul popular sub denumirea de Sântandrei Cap-de-Iarnă, denumirea provenind de la faptul că în acest moment se încheie timpul autumnal. În ajunul acestei sărbători sunt practicate numeroase obiceiuri care au rolul de a proteja casa şi sănătatea oamenilor, unele dintre acestea indicând ursitul pentru fetele nemăritate, în vreme ce alte obiceiuri ţineau de posibilitatea ajungerii la o stare de prosperitate crescută a gospodăriei.

Ajunul acestei sărbători presupune o dezlănţuire a forţelor malefice reprezentate de strigoi şi lupi. Noaptea ce precede sărbătoarea este puternic marcată de componenta sacră, astfel explicându-se manifestările specifice – coborârea spiritelor morţilor pe pământ, luptele dintre strigoi şi strigoaice, fiinţe mistice care fură mana laptelui şi a câmpului, aducând boli şi alte nenorociri gospodăriilor şi locuitorilor. Noaptea Sfântului Andrei sau noaptea strigoilor a lăsat urme în literatura populară, culeasă la mijloc de secol XIX de către Vasile Alecsandri: „Sgomotos trist câmp răsună/ Vin strigoii, se adună/ Părăsind, a lor secrii/ Voi creştinelor popoare/ Faceţi cruci mântuitoare/ Căci e noaptea îngrozitoare/ Noaptea Sfântului Andrii".

Pentru a contracara şi a evita astfel de năpaste oamenii erau nevoiţi să folosească remedii precum sarea, macul, cânepa şi, mai ales, usturoiul. Pentru a scăpa de strigoi erau unse uşile, geamurile, gura cuptorului, porţile de la intrarea în curte şi, uneori, oamenii erau daţi cu usturoi pe frunte, la încheieturi ori pe spate. Însă nu doar protecţia oamenilor era importantă, ci şi a gospodăriilor, acordându-se o atenţie deosebită grajdurilor, unde erau adăpostite animalele (se ungeau coarnele vitelor cu usturoi), considerate vitale pentru buna desfăşurare a vieţii.

Noaptea Sfântului Andrei are, de asemenea, o mare importanţă pentru fetele nemăritate, deoarece în această seară acestea îşi puteau vedea ursitul sau, uneori, puteau vedea doar dacă vor avea noroc la măritiş sau nu. Pentru a săvârşi toate acestea fetele utilizau diferite metode, unele mai simple, altele cu un parcurs mai anevoios. De exemplu, era realizată o turtă din făină, apă şi sare, dozate în cantităţi egale. Apoi se consuma o parte din turtă, iar ceea ce rămânea se punea sub perna pe care fata urma să se culce. Fiind sărată turta, peste noapte fata visa că un flăcău îi aducea apă de băut, iar cel visat ar fi urmat să devină soţul fetei respective. Această turtă poartă denumirea de „turta de Indrei". O altă metodă presupunea prepararea unei pâini din aluat dospit, iar după ce aceasta era coaptă la mijloc se punea un căţel de usturoi şi se lăsa într-un loc călduros timp de o săptămână. Dacă usturoiul încolţea, fata urma să se mărite peste an.  

În ziua de 30 noiembrie nici femeile, nici bărbaţii nu săvârşeau treburi în gospodărie, întrucât se considera că aceste activităţi ar fi atras după sine diverse năpaste asupra oamenilor şi asupra animalelor. În schimb, se mergea la biserică cu pomană, aceasta fiind socotită o sărbătoare care marca începutul iernii. Uneltele utilizate pentru treburile de toamnă urmau să fie strânse, pregătirile pentru anotimpul rece încheiate, gospodarii aşteptând zăpada şi sărbătorile de la sfârşitul lunii decembrie şi începutul lunii ianuarie.

Menţionăm alte câteva datini şi credinţe mărunte legate de noaptea de 30 noiembrie – cine lucrează în ajun, se va înţepa cu acul ori se va îmbolnăvi de îndată; cine a tors lână, va căpăta o huială la cap, un sfârâit ca cel al fusului; dacă în această seară luna este plină şi cerul senin, se zice că va fi iarnă moinoasă, mai uşoară, iar dacă luna va fi plină, va ninge ori va ploua, atunci peste iarnă vor fi zăpezi mari şi grele.

Noaptea Sfântului Andrei este una magică, în care cerurile se deschid şi lucruri stranii se petrec pe pământ, răsturnând liniştea şi ordinea normală. Cerul se deschide şi astfel planul terestru este mai aproape de cel spiritual şi de energiile acestuia. Noaptea Sfântului Andrei era una deosebit de importantă pentru comunităţile tradiţionale, astăzi mai regăsim aceste obiceiuri în puţine zone ale ţării, dar unele – precum Bucovina şi Maramureşul – le păstrează cu sfinţenie.

Gelu Iutiş este lector universitar doctor la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza"