Noi stăm, alţii muncesc

vineri, 07 iunie 2013, 01:50
3 MIN
 Noi stăm, alţii muncesc

Grupele de calificare la Campionatul Mondial de fotbal al cărui turneu final va avea loc vara viitoare în Brazilia, programează în acest week-end o serie de meciuri, dintre care cele mai interesante sunt în Zona Europeană, care prezintă un program aproape complet. "Aproape", deoarece există o singură grupă din cele nouă care nu are meciuri nici în week-end, nici marţi şi aceasta este grupa D, din care face parte şi România.

 
Capul de afiş al zilei de astăzi este derbiul grupei F dintre Portugalia şi Rusia. Fotbaliştii ruşi au un avantaj minim, însă şi două meciuri mai puţin jucate decât marii lor rivali, ceea ce înseamnă că ei se pot considera fericiţi cu un rezultat de egalitate obţinut în Lusitania. Portughezii, însă, au nevoie de victorie fie chiar şi pentru faptul că Israelul se ţine tare în urmă. Un alt meci tare se dispută în grupa C, Austria – Suedia, miza fiind un loc la baraj fiindcă în fruntea grupei Germania este aproape imposibil de atins. În grupa A, echipele care conduc plutonul cap la cap, Croaţia şi Belgia joacă pe teren propriu şi fiecare speră, ca pe lângă victoria pe care o aşteaptă, să apară şi un scurt circuit în tabăra adversă. Cehia – Italia este un meci întotdeauna atractiv. În economia grupei B, "squadra azzurra" conduce imperial, însă cehii sunt la mare luptă cu echipele Bulgariei şi Danemarcei. În grupa E, este de văzut dacă "buturugile mici", Albania şi Islanda, vor răsturna carele din Slovenia şi Norvegia. Slovenia nu prea mai înseamnă nimic, iar albanezii au avantajul unei victorii chiar pe terenul vikingilor. În grupa G, Bosnia-Herţegovina se poate considera aproape calificată direct dacă învinge şi în Letonia, iar Grecia, care joacă pe aproape în Lituania, stă la pândă. În fine, Muntenegru (grupa H) se distanţează la cinci puncte în fruntea clasamentului faţă de Anglia, dacă învinge Ucraina. Prea simplu nu este.
Grupa A: Croaţia – Scoţia, Belgia – Serbia. Clasament: 1. Belgia – 16 p (6); 2. Croaţia – 16 p (6); 3. Serbia – 7 p (6); 4. Ţara Galilor – 6 p (6); 5. FRI Macedonia – 4 p (6); 6. Scoţia – 2 p (6).
Grupa B: Armenia – Malta, Cehia – Italia (21:45, DolceSport 2). Clasament: 1. Italia – 13 p (5); 2. Bulgaria – 10 p (6); 3. Cehia – 8 p (5); 4. Danemarca – 6 p (5); 5. Armenia – 3 p (4); 6. Malta – 0 p (5). Marţi se dispută meciul Danemarca – Armenia.
Grupa C: Irlanda – Feroe, Austria – Suedia (21:45, Sport.ro). Clasament: 1. Germania – 16 p (6); 2. Austria – 8 p (5); 3. Suedia – 8 p (4); 4. Irlanda – 8 p (5); 5. Kazahstan – 1 p (6); 6. Feroe – 0 p (4). Marţi are loc partida Suedia – Feroe.
Grupa E: Islanda – Slovenia, Albania – Norvegia (21:30, DigiSport2) (astăzi), Elveţia – Cipru (mâine). Clasament: 1. Elveţia – 11 p (5); 2. Islanda – 9 p (5); 3. Albania – 9 p (5); 4. Norvegia – 7 p (5); 5. Cipru – 4 p (5); 6. Slovenia – 3 p (5).
Grupa F: Portugalia – Rusia, Azerbaidjan – Luxemburg. Clasament: 1. Rusia – 12 p (4); 2. Israel – 11 p (6); 3. Portugalia – 11 p (6); 4. Irlanda de Nord – 3 p (5); 5. Azerbaidjan – 3 p (6); 6. Luxemburg – 2 p (5).
Grupa G: Letonia – Bosnia, Liechtenstein – Slovacia, Lituania – Grecia. Clasament: 1. Bosnia – 13 p (5); 2. Grecia – 10 p (5); 3. Slovacia – 8 p (5); 4. Lituania – 5 p (5); 5. Letonia – 4 p (5); 6. Liechtenstein – 1 p (5).
Grupa H: Muntenegru – Ucraina, R. Moldova – Polonia. Clasament: Muntenegru – 14 p (6); 2. Anglia – 12 p (6); 3. Polonia – 8 p (5); 4. Ucraina – 8 p (5); 5. R. Moldova – 4 p (6); 6. San Marino – 0 p (6).
Grupa I: Finlanda – Belarus. Clasament: 1. Spania – 11 p (5); 2. Franţa – 10 p (5); 3. Georgia – 4 p (5); 4. Belarus – 3 p (4); 5. Finlanda – 2 p (3). Marţi se va disputa partida Belarus – Finlanda.
 
Zona AMSUD
Astăzi: Bolivia – Venezuela, Argentina – Columbia (1:00, DigiSport 1), Paraguay – Chile, Peru – Ecuador; marţi: Columbia – Peru, Ecuador – Argentina; Venezuela – Uruguay, Chile – Bolivia. Clasament: 1. Argentina – 24 p (11); 2. Ecuador – 20 p (10); 3. Columbia – 19 p (10); 4. Chile – 15 p (11); 5. Venezuela – 15 p (11); 6. Uruguay – 13 p (11); 7. Peru – 11 p (10); 8. Bolivia – 9 p (11); 9. Paraguay – 8 p (11).
Zona CONCACAF
Astăzi: Costa Rica – Honduras, Jamaica – SUA, Panama – Mexic; marţi: Honduras – Jamaica; Mexic – Costa Rica; SUA – Panama. Clasament: 1. Mexic – 6 p (4); 2. Panama – 5 p (3); 3. Costa Rica – 4 p 3); 4. SUA – 4 p (3); 5. Honduras – 4 p (3); 6. Jamaica – 2 p (4).

Comentarii