Nu sunt aşteptări mari la finalul bac-ului de toamnă

sâmbătă, 31 august 2013, 01:50
3 MIN
 Nu sunt aşteptări mari la finalul bac-ului de toamnă

Ieri a fost ultima zi de examen. Rezultatele vor veni luni dimineaţă. Aşteptările privind promovabilitatea nu sunt însă foarte mari: „Vorbim despre un bazin de elevi mai puţin pregătiţi“, spune Camelia Gavrilă, şefa IŞJ.

Elevii care au susţinut proba la alegere a specializării în cadrul bacalaureatului par să se fi învăţat minte în ceea ce priveşte fraudarea examenului. După ce, de-a lungul săptămânii, opt candidaţi ieşeni au fost eliminaţi pentru tentativă de copiat, în cursul zilei de ieri niciun tânăr nu a mai călcat strâmb. Peste 1.300 de candidaţi s-au prezentat în sălile de examen, dar s-a înregistrat şi un număr mare de absenţi: 334. Absolvenţii de clasa a XII-a au ieşit relaxaţi de la ultima probă a examenului de maturitate. Mulţi dintre ei au început să părăsească sălile de examen după o oră şi jumătate, declarând că subiectele au fost accesibile. Unii au reuşit să rezolve repede toţi itemii, alţii au preferat să nu piardă timpul dacă „nu au căzut pe subiect“. „Am rezolvat ceva, ceva. Am dat examen la biologie vegetală şi animală. Grilele le-am făcut corect, deci 30 de puncte dintr-un foc, 10 din oficiu, şi sper să mai iau pe ici, pe colo din răspunsuri“, menţionează Bogdan, candidat la centrul de examen „D. Leonida“. Bucuroşi că au scăpat de stresul examenelor, tinerii s-au ţinut numai de glume. „Dacă tot n-am învăţat, ştii ce era mişto de făcut? Un telefon anonim, ziceam că e o bombă în şcoală şi se amâna proba. Aşa poate ajungeam să învăţ şi eu ceva la micoze!“, exclamă amuzat un elev de la Liceul „I.C. Ştefănescu“. Un subiect fierbinte de discuţie a fost şi copiatul. Absolvenţii aspiranţi la diploma de bacalaureat s-au arătat deranjaţi de atitudinea colegilor trişori. „Aţi auzit că i-a prins în maşină, în faţa liceului, cum dictau la telefon la română? Dar ce, mie taică-miu nu mi-a spus? Cât mă aştepta, i-a văzut cu laptopuri, telefoane, caiete. La ce sunt puşi poliţaii ăştia prin şcoală dacă nu fac nimic? Unii învaţă cu chiu, cu vai, dau bac-ul de două-trei ori, alţii n-au un stres“, spunea revoltat un concurent. Primele rezultate la probele scrise vor fi publicate, conform calendarului, pe 2 septembrie până la ora 12. Nemulţumiţii pot depune contestaţii în următoarele patru ore, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 5 septembrie. Aşteptările cadrelor didactice însă nu sunt foarte mari, întrucât participanţii la sesiunea de toamnă fac parte din rândul elevilor mai puţin studioşi. „Vorbim despre un bazin de elevi mai puţin pregătiţi. Anul trecut, procentajul celor promovaţi în a doua sesiune era în jur de 23 -24%. Nu ştiu dacă va fi similar, depinde foarte mult de cât de mult s-au pregătit candidaţii, de lecţiile de viaţă pe care le-au învăţat. Au văzut că este un examen serios, dificil, organizat în condiţii de siguranţă şi corectitudine maximă“, subliniază Camelia Gavrilă, inspector şcolar general.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii