Numărul autorizaţiilor de construire eliberate în Iaşi este în creştere

miercuri, 13 septembrie 2017, 07:30
1 MIN
 Numărul autorizaţiilor de construire eliberate în Iaşi este în creştere

În luna iulie 2017, în judeţul Iaşi s-au eliberat 238 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 5,9% faţă de luna anterioară, respectiv în creştere cu 30,8% faţă de luna corespunzătoare din anul precedent. 

La nivel naţional, în aceeaşi perioadă au fost eliberate 4.282 de autorizaţii de acest tip, din care 63,4% sunt pentru zona rurală. „Distribuţia în profil regional evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale faţă de luna iunie 2017, în majoritatea regiunilor de dezvoltare. Cele mai semnificative creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (plus 241 autorizaţii), Vest (plus 108), Sud-Vest Oltenia (plus 99) şi Sud-Muntenia (plus 66).

Scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Nord-Est (-102 autorizaţii) şi Nord-Vest (-3)”, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică. În perioada 1 ianuarie-31 iulie 2017, numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate în judeţul Iaşi a fost de 1.517, în creştere cu 13,1% (plus 176 autorizaţii) faţă de aceeaşi perioadă din anul 2016. Pe medii de rezidenţă, s-a înregistrat o majorare de 13,7% (plus 24 autorizaţii) în mediul urban şi o creştere de 13% (plus 152 autorizaţii) în mediul rural. 

 

 

Comentarii