De Business

Punem punctul pe știi

O companie de software va crea la Iaşi 100 de locuri de muncă

miercuri, 27 ianuarie 2016, 02:50
2 MIN
 O companie de software va crea la Iaşi 100 de locuri de muncă

Societatea Optima va funcţiona pe strada Palat în proximitatea complexului Palas.

 
Compania Optima din Bucureşti, specializată în dezvoltarea de software şi care furnizează servicii de outsourcing, deschide de luna viitoare un birou şi la Iaşi. Cu acest prilej se vor crea 100 de locuri de muncă. Compania Optima a fost înfiinţată în 2010 şi are sediul în Bucureşti, fiind membră în The Association of Business Service Leaders (ABSL). Optima face parte din Grupul Next Capital cu afaceri în factoring, cumpărare şi recuperare de creanţe, cu o valoare anuală a finanţărilor de peste 50 de milioane de euro. Grupul Next Capital are acţionariat majoritar românesc, iar minoritar fondul de investiţii britanic North Bridge Capital Partners. 
 
Centrul Optima care se deschide la Iaşi este de o importanţă vitală pentru dezvoltarea companiei, pe o piaţă în creştere de la an la an, însă dominată de corporaţii, spun oficialii acesteia. „100 de locuri de mun în Iaşi înseamnă un pas mare pentru Optima, dar şi o oportunitate binevenită inclusiv pentru tinerii studenţi sau absolvenţi din cel mai important oraş al Moldovei. Deschiderea centrului din Iaşi este un proiect important pe care îl pregătim de mai mult timp, pe fondul unui ritm de creştere al companiei de 30% anual. Noi mergem la Iaşi cu intenţia de a crea acolo un al doilea centru operaţional companiei, care să completeze capacitatea celui din Bucureşti şi care să ne asigure nu numai creştere organică, ci un nivel şi mai ridicat de calitate şi performanţă. Ne dorim să ne consolidăm creşterea prin această extindere locală susţinută de o investiţie de peste 200.000 de euro în acest an. Am demarat deja procesul de recrutare atât pentru echipa de management dar şi pentru celelalte poziţii de specialişti”, spune Daniel Mereuţă, director general Optima. 
 
În procesul de recrutare sunt căutaţi atât proaspăt absolvenţi de facultate, dar şi persoane cu experienţă care îşi doresc stabilitate şi oportunităţi de dezvoltare, au menţionat oficialii companiei. Viitorul birou Optima va funcţiona în proximitatea ansamblului Palas, pe strada Palat nr. 11. 
 
 

Comentarii