De Business

Punem punctul pe știi

O fermă de pui a jumulit creditorii de 20 de milioane de lei

joi, 28 mai 2015, 01:50
3 MIN
 O fermă de pui a jumulit creditorii de 20 de milioane de lei

Este vorba despre firma Makler Plus, deţinută de soţii Serghei şi Tatiana Demidov. Societatea a funcţionat în fostele hale ale Avicola SA, companie aflată în proprietatea lui Gigi Becali.

Una din cele mai importante companii crescătoare de păsări din judeţ, Makler Plus, deţinută de soţii basarabeni Serghei şi Tatiana Demidov, are de restituit creditorilor peste 20 milioane lei. Potrivit tabelului definitiv al creanţelor, publicat recent de administratorul judiciar, valoarea creanţelor pretinse era de 30 milioane lei, însă firmei Viva Feed nu i-a fost admisă decât suma de 9,9 milioane lei din valoarea cerută de 19,9 milioane lei. Fiind mare contribuabil, firma Makler Plus are de restituit către bugetul general de stat, prin Direcţia Mari Contribuabili, peste două milioane lei, în timp ce 341 au fost acceptaţi la masa credală cu o sumă totală de recuperat în cuantum de circa 490.000 lei. La categoria creanţelor chirografare au de recuperat sume consistente firmele SC Vanbet SRL (un milion lei), E.ON Energie România (1,7 milioane lei), SC Protan SA (586.000 lei), SC Romad SRL (800.000 lei) sau firma Avicola, deţinută indirect de afaceristul bucureştean şi patronul echipei FCSB George Becali, cu o creanţă de 573.000 lei. Totodată, societatea Makler Plus trebuie să restituie peste 1,9 milioane lei către Alpha Bank.

 
O dispariţie suspectă
 
Firma Makler Plus şi-a desfăşurat activitatea în halele firmei Avicola, dar nu şi-a plătit chiria şi utilităţile, motiv pentru care contractele au încetat, iar o parte din hale şi datorii au fost preluate de o altă firmă de profil, SC Ferma Nr. 1 Bivolari, deţinută de patronul Viva Feed, Mihail Lupu, creditor important al Makler Plus, din această afacere rezultând imposibilitatea de dispune de materie primă în valoare de circa 10 milioane lei. Potrivit rapoartelor administratorului judiciar de la Avicola, Lupu plăteşte 165.000 lei fără TVA lunar pentru a folosi halele. Legat de patronul Viva Feed şi Ferma Nr. 1 Bivolari, ziarele locale din Bacău, judeţul unde domicialiază Mihai Lupu (FOTO), scriu că omul de afaceri este dat dispărut fără urmă de familie de 10 zile, dată la care s-au petrecut modificări suspecte în acţionariatul firmei Viva Feed din Buhuşi. „Vineri, 15 mai, la ora 1 noaptea, a fost ultima dată când ne-am auzit la telefon. Din acel moment, nimeni nu mai ştie nimic de el. Şi nu e omul care să lipsească atâtea zile fără să dea un semn de viaţă. Măcar pe copil l-ar fi sunat, la cel mult două zile, ca să vorbească cu el”, a declarat pentru ziarul Deşteptarea fosta soţie a afaceristului.
 
Gânduri negre
 

La acea oră ar fi avut loc o Adunare Extraordinară a Acţionarilor la care Lupu ar fi cesionat cu titlu gratuit 60% din Viva Feed celorlalţi acţionari şi jumătate din cele 50% din acţiuni de la Ferma 1 Bivolari. În firme ar fi intrat şi un anume Mihael Aconstantinesei, care ar fi făcut o ofertă de trei milioane euro pentru a prelua acţiuni în cadrul firmelor. Acelaşi personaj declara pentru presa locală că Lupu era presat de inspecţii fiscale, motiv pentru care ar fi decis să iasă din firmă şi să lase pachetele majoritare de acţiuni de la cele două firme asociatului său principal, Mihaly Nagy, care ar urma să primească şi banii din tranzacţia cu Aconstantinesei. Fosta soţie a omului de afaceri ridică semne de întrebare asupra afacerii, în primul rând prin dispariţia lui Mihail Lupu, iar apoi prin ora târzie la care a avut loc AGEA şi metoda stranie prin care a fost organizată. Din partea familiei, gândurile sunt dintre cele mai negre, potrivit Deşteptarea „prin urmare, din partea familiei, există suspiciunea certă că Mihail Lupu este sechestrat sau, în cel mai rău caz, asasinat şi dus într-un loc necunoscut”.

 

 

 

Comentarii