De Business

Punem punctul pe știi

O firmă din Moşna a fost prinsă cu şapte angajaţi la negru. Administratorii vor fi daţi pe mâna procurorilor!

sâmbătă, 27 iunie 2015, 01:50
2 MIN
 O firmă din Moşna a fost prinsă cu şapte angajaţi la negru. Administratorii vor fi daţi pe mâna procurorilor!

Un alt agent economic ieşean va răspunde în viitorul nu foarte îndepărtat în faţa procurorilor pentru practicarea muncii la negru. Inspectorii cu atribuţii în domeniul relaţiilor de muncă au descoperit în urma unei acţiuni de control că practicarea muncii ilicite se făcea în mod intensiv la o firmă din comuna Moşna.

Potrivit unor informaţii intrate în posesia ziarului nostru, la firma PAM Moşna SRL lucrau fără forme legale şapte persoane în momentul când autorităţile de resort au descins la faţa locului. Pe numele reprezentanţilor firmei s-a făcut direct sesizare penală la Parchet întrucât Codul Muncii prevede în mod expres acest demers în cazul angajatorilor depistaţi cu peste cinci persoane fără contract de muncă, fapta fiind legiferată drept infracţiune. Conform ultimului bilanţ depus de reprezentanţii acestei societăţi la Fisc, datând din 2013, la PAM Moşna au lucrat în medie 4 salariaţi pe parcursul acelui an. Firma cu pricina îşi desfăşoară activitatea principală în domeniul cultivării cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase, potrivit codului CAEN. În 2013 PAM Moşna declara la Finanţe o cifră de afaceri de 900.000 lei, iar la finele aceluiaşi an profitul net obţinut se apropia de 12.000 lei.

De la începutul acestui an alţi doi administratori de firmă s-au trezit cu plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi pentru probleme similare. Astfel, potrivit informaţiilor anterioare publicate de „Ziarul de Iaşi”, într-unul din cazuri este vorba despre conducerea Artego Construct SRL din Câmpulung Moldovesc, firmă care construia un bloc de locuinţe în apropierea cimitirului evreiesc din Păcurari. La începutul lunii aprilie 2015 inspectorii de muncă au constatat la această societate 13 persoane care munceau fără forme legale. Celalaltă unitate economică care va da explicaţii Parchetului pentru muncă la negru este Întreprinderea Individuală Gavril Laurenţiu din comuna Tansa. Întrucât cercetările în aceste două cazuri sunt încă în derulare, conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă s-a abţinut să ofere detalii presei în această fază. Deşi reporterii „Ziarului de Iaşi” au încercat în repetate rânduri să obţină punctul de vedere al societăţii din Moşna, până la închiderea ediţiei nu a răspuns nimeni la numărul de telefon al unităţii.

 

Comentarii