O listă a ruşinii

vineri, 15 august 2014, 01:50
1 MIN
 O listă a ruşinii

Îi vedem la lucru tot timpul, dar sunt perioade când dau întreaga măsură a – cum spunea Ierunca? – „stupidităţii, servilităţii şi neobrăzării” lor.

De la sfârşitul anilor ’50 şi până în 1989, Virgil Ierunca a ţinut, în diverse reviste din exil, o rubrică intitulată „Antologia ruşinii” (din care prezenta mostre la Radio „Europa liberă”). Erau reproduse acolo texte omagiale pentru Nicolae şi Elena Ceauşescu, texte care se distingeau, preciza antologatorul, prin „stupiditate, servilitate şi neobrăzare”, constituindu-se astfel într-o „oglindă a degradării” ce arăta cât de jos poate coborî „prostituţia spirituală”. Dacă cineva şi-ar asuma astăzi iniţiativa de a alcătui astfel de „antologii ale ruşinii” (subiectele nu lipsesc) ar face o operaţiune de salubritate publică. Una din cele mai pline de murdării „liste ale ruşinii” ar fi aceea a protagoniştilor şi susţinătorilor postului Antena 3.

Îi vedem la lucru tot timpul, dar sunt perioade când dau întreaga măsură a – cum spunea Ierunca? – „stupidităţii, servilităţii şi neobrăzării” lor. Aşa a fost de când a devenit tot mai limpede că Dan Voiculescu va fi condamnat la închisoare cu executare. S-au perindat pe platou obişnuiţii Antenei 3, însă câteva prezenţe merită totuşi semnalate în mod special. Doar în România pesedistă e posibil ca purtătorul de cuvânt al guvernului, Mirel Palada, să-şi exprime îndoiala că procesul va fi unul echitabil. Alte persoane influente din partidul de guvernământ, Codrin Ştefănescu şi Mădălin Voicu, au mers pe aceeaşi linie, victimizându-l pe Voiculescu şi avansând teza unei justiţii care dă sentinţe „la comandă”. Rămân în continuare uimit de prestaţiile repetate – şi pe care nimic nu le justifică – ale mai multor lideri sindicali. Un anume Anton Hadăr, marionetă a Ecaterinei Andronescu şi lider al confederaţiei Alma Mater, în loc să-şi vadă de treburile sindicale bântuie prin studiourile TV şi îşi dă cu părerea în orice subiect, de la Elodia şi Mădălina Manole până la, evident, procesul grupului Voiculescu. Un profesionist al talk-show-urilor este şi Dumitru Coarnă (sau Goarnă?), mare mahăr la sindicatul poliţiştilor (!) şi care ţine morţiş să ne împărtăşească ideile şi convingerile lui politice. Din epoca Emil Constantinescu Antena 3 i-a moştenit pe fostul şef SRI Costin Georgescu şi pe fostul – efemer – ministru Ilie Şerbănescu, jurnalist economic, căruia animatorii postului i se adresează deferent cu „Dom’ Profesor”. Nu există eveniment important în viaţa publică în legătură cu care să nu se exprime, cu mina sa oscilând între plictiseală perpetuă şi scârbă pentru preopinent, colonelul Dogaru, care s-a remarcat, în vara fierbinte a anului 2012, prin iniţiativele sale împotriva statului de drept. Foarte apreciat de Gâdea et cnie este şi fostul – tot efemer – ministru Daniel Barbu, pe care l-am urmărit, în zilele procesului, discutând doct cu Mircea Badea. Antena 3 mizează şi pe câţiva actori care îşi etalează frustrările şi sunt promovaţi la rangul de victime ilustre ale unui regim nedrept: Draga Olteanu-Matei, Sebastian Papaiani, Catrinel Dumitrescu, Carmen Tănase, la care se adaugă inevitabilul Mircea Diaconu, cel ajuns la Bruxelles graţie canalului persecutat de DNA. Să n-o uităm pe volubila senatoare P.C. Anghel şi pe ales pe senatorul (fost liberal, actualmente tăriceano-pesedist) Ioan Ghişe, cu tot mai accentuate şi mai penibile tulburări de comportament.

Dar poate că premiul întâi cu cunună în această parţială – şi provizorie – „listă a ruşinii” revine dnei prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu, prezentă în studio în duminica demonstraţiei (pardon: plimbării)  „spontane” şi care a vorbit patetic despre rolul decisiv jucat de Antena 3 în punerea în valoare a tricolorului; am simţit-o mândră că e româncă, mândră că este alături de Dana Grecu în lupta pentru libertate şi demnitate, pentru eliberarea de sub dictatură.

Şi sunt, apoi, anonimii, al căror marş paşnic în jurul Cotrocenilor era jalonat de mobilizatoarea şi inventiva lozincă „Ieşi afară, javră ordinară!” (încă o dovadă că românul e născut şi poet, şi protestatar), anonimii care se închinau, într-un elan mistic, ca nişte adevăraţi ortodoxi, lui Gâdea şi Badea, îi pipăiau, îi sărutau, le cereau autografe, îi asigurau, cu lacrimi în ochi, de devotamentul lor nemărginit. Anonimii (aţi văzut reportajul de pe site-ul ziarului Gândul?) care ieşiseră pe căldura sufocantă să salveze vai!,  reputaţia unui gangster, a unui rechin al afacerilor, fost turnător abject, care a jonglat cu banii Securităţii şi a devenit unul din cei mai bogaţi oameni ai acestei ţări. Anonimii, cărora postul lui Voiculescu le-a inoculat ani de zile otrava urii şi care au venit orbeşte să apere „libertatea presei”, fără să-şi dea seama că sunt victimele unei sinistre minciuni („Antena 3 – post confiscat”) şi a unei perverse manipulări.

De care ştim de pe acum cine va profita.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Al. I. Cuza”, critic literar şi scriitor 

 

 

Comentarii