O primăvară spectaculoasă

Trei informaţii din ultima săptămână anticipează cel puţin o primăvară agitată, cu bulversări ori schimbări ale raporturilor de forţe şi alianţelor politice 1. Anunţul Monicăi Macovei de a intra în cursa pentru şefia PDL 2. Trădarea vicepreşedintelui democrat Mihai Stănişoară prin trecerea la PNL. 3. Confirmarea lui Sorin Oprescu că este pregătit să intre în cursa prezidenţială, „în caz de nevoie”.

Nu e nici un secret, soarta opoziţiei frecventabile (în forma ei actuală, PDL, Forţa Civică sau Noua Republică), depinde total de soarta alegerilor interne din PDL. Înscrierea Monicăi Macovei în cursa pentru preşedinţia partidului este o veste încurajatoare pentru societatea civilă, dar generează o problemă suplimentară pentru jocurile interne din partid. La convenţia PDL orice rezultat se poate solda cu o rupere a partidului: câştigul lui Vasile Blaga îi poate îndepărta pe reformişti spre Forţa Civică sau pe o cale proprie; victoria lui Vasile Blaga îi dă ghes şi Elenei Udrea să-şi ia tălpăşiţa, în aşteptarea reîntoarcerii lui Traian Băsescu, răzgândit să nu se mai pensioneze. Câştigul Monicăi Macovei sau al Elenei Udrea ar însemna plecarea echipei lui Blaga spre PNL. Oricare dintre aceste mişcări vor perturba puternic rândurile şi organizaţiile partidului, opoziţia rămânând, măcar o perioadă şi periculos pentru agenda publică, la dispoziţia lui Dan Diaconescu.

Fiind o scenă politică închisă, ea funcţionează pe principiul vaselor comunicante: nimic nu se pierde, totul se reciclează. Trădarea baronului de Mehedinţi Mihai Stănişoară, unul dintre locotenenţii lui Vasile Blaga, prefigurează o tendinţă de nestăvilit în salvarea afacerilor proprii şi a reţelelor clientelare.  Ele vor acţiona fără nici un fel de reţineri, astfel încât fragilizarea PDL şi riscul real al unei scindări va înteţi hemoragia baronilor către putere. Pentru a mai oferi un orizont de aşteptare taberei sale, Vasile Blaga, – aflat, să nu uităm, în conflict profund cu Traian Băsescu -, nu are decât să grăbească poziţionarea alături de PNL. Blaga a spus-o, sus şi tare, că „o guvernare normală ar fi cea cu PNL-ul”, acel PNL care a devenit unul dintre inamicii statului de drept. În fapt, pornit pe acest drum, actualul lider al PDL nu are, în final, decât să acheseze la proiectul lui Sorin Frunzăverde, mai nou al lui Stănişoară şi mai vechi al lui Crin Antonescu, al unui singur partid de drepta, opus PSD-ului.

Tot pe principiul vaselor comunicante, există o legătură evidentă între dezertările dintre PDL şi înteţirea fricţiunilor PNL – PSD. Stănişoară este un baron necesar pentru susţinerea unei campanii liberale într-un judeţ dominat organizatoric de PSD. Cele două partide se întăresc înainte de momentul rupturii USL. Aducerea în prim-plan a lui Sorin Oprescu, scos prin interviurile TVR drept contracandidat al lui Crin Antonescu, a reprezentat răspunsul la lansarea „premierului” liberalilor, Klaus Johannis. Avem, aşadar, planul unei confruntări totale, pregătite temeinic, între două forţe politice care se vor vrea „dreapta” şi „stânga”, mama şi tatăl acestei naţiuni.

PSD şi PNL se află încă la un maxim de popularitate, dar uzura guvernării, eşecurile în serie şi protestele sociale le pot deligitima rapid. Poate ele nu vor pierde rapid electorat, cât pot reactiva, prin tâmpeniile nesfârşite, pe cei care au stat acasă la ultimele alegeri. Slăbiciunea şi destructurarea opoziţiei rezultate din alegeri lasă loc unui câmp fecund de (re)inventare a unor mişcări politice. Se întrevede deja trezirea „electoratului Schengen”, conştient de pericolul abandonării obiectivelor integrării europene. Astfel, din disperare, se naşte un orizont de aşteptare. El poate fi ocupat rapid de clovni şi populişti fără scrupule sau de figuri intransigente, complet atipice pentru lumea politică românească, cum ar fi Monica Macovei. Ce se va petrece în opoziţie, în această primăvară, va fi mult mai important pentru România decât păruiala PSD-PNL.