O replică a Muzeului Literaturii, montată în Piaţa Unirii

marți, 04 iunie 2013, 01:50
2 MIN
 O replică a Muzeului Literaturii, montată în Piaţa Unirii

„COLIBA“, o replică în miniatură a Muzeului Literaturii, a fost inaugurată în Piaţa Unirii. Construcţia va fi mutată în mai multe zone din municipiu.

O replică în miniatură a Muzeului Literaturii va „călători“ prin oraş pe parcursul acestei luni, cu scopul de a promova activitatea celor 11 case memoriale aflate sub egida instituţiei. Această acţiune inedită de revitalizare a imaginii Muzeului Literaturii are loc în cadrul proiectului „COLIBA“, realizat de către NEA, ONG din care fac parte arhitecţi şi studenţi la Arhitectură din regiunea Moldovei. „COLIBA“ a fost „inaugurată“ duminică după-amiază, în Piaţa Unirii, în prezenţa scriitorului Dan Lungu, director al emblematicei instituţii de cultură din Copou. „Ideea proiectului este în primul rând de a scoate muzeele în spaţiul public. Dacă nu vine lumea la muzee, atunci le scoatem noi în lume. Până la sfârşitul lunii, «COLIBA» se va deplasa în mai multe zone din oraş. Încercăm să obţinem aprobarea pentru ca până vineri să rămână în Piaţa Unirii, după care să ajungem cu aceasta la Palas, pe strada Vasile Pogor, la evenimentul «Street Delivery», în Parcul Copou şi pe Ştefan cel Mare, în zona Cubului. În incinta «COLIBEI» sunt afişe de promovare pentru fiecare dintre muzeele aflate sub egida Muzeului Literaturii Române din Iaşi, dar şi o instalaţie artistică, concepută în acelaşi scop. Activităţile propuse pentru interiorul muzeului în miniatură sunt interactive şi atrăgătoare pentru vizitatori. Proiectul se aliniază strategiei de revitalizare a instituţiei, de promovare a valorilor literare şi de apropiere de publicul tânăr prin colaborarea cu cât mai multe arte şi industrii locale şi regionale“, a subliniat Dan Lungu, directorul Muzeului Literaturii. Replica în miniatură a instituţiei va fi deschisă curioşilor pe esplanada Palatului Culturii în acest sfârşit de săptămână, iar în Grădina Casei Pogor între 14 şi 16 iunie.

În Parcul Copou va ajunge în perioada 21-23 iunie, iar pe bulevardul Ştefan cel Mare între 28 şi 30 iunie. Traseul „COLIBEI“ va putea fi urmărit pe pagina de facebook a Muzeului Literaturii. „Proiectul a câştigat concursul de idei pentru revitalizarea imaginii Muzeului Literaturii Române iniţiat de Fundaţia Comunitară Iaşi, în cadrul evenimentului «Cafeneaua Publică». Am identificat necesitatea muzeului de a deveni mai accesibil şi am proiectat astfel un dispozitiv mobil ce va călători prin zonele cheie ale Iaşului. Un muzeu în miniatură, «COLIBA» vine să împace caracterul nomad al timpurilor cu conţinutul informativ specific muzeului“, a precizat Ramona Călin, reprezentant NEA.

Comentarii