O ţară africană. Şi România

Lucrez de ceva vreme (uite că aproape s-a făcut un an) la campania electorală dintr-o ţară din Africa sub-sahariană. Ţara e semnificativ mai săracă decât România – tot PIB-ul ei e cam cât bugetul României.

În rest, multe asemănări. Economia lor se bazează pe exportul de materii prime (în cazul lor, aur şi cacao în principal), cam ca şi a noastră până relativ recent. Societatea lor e ca a noastră, premodernă, centrată pe familia extinsă şi pe legături între familiile extinse. Inclusiv raportul urban/ rural e cam ca la noi. În consecinţă, corupţia e cam la acelaşi nivel ca la noi – cu complicaţia suplimentară introdusă de existenţa liderilor tradiţionali (tribali şi religioşi) pe lângă liderii politici şi administrativi.

Dar abia deosebirile sunt cele care îmi atrag cel mai mult atenţia. Cum fac rost de nişte bani, oamenii ăştia mai construiesc o şcoală, un spital, un dispensar, un drum, un sistem de canalizare. Pe scurt, sunt chiar hotărâţi să se dezvolte.

Investesc enorm în educaţie şi în accesul la educaţie (enorm prin comparaţie cu veniturile de care dispun): lejer peste 10% din PIB merge în fiecare an spre educaţie, asta în condiţiile în care guvernul nu are o bază prea mare de impozitare: din cauza sărăciei, o bună parte din economie funcţionează informal (ei chiar aşa îi zic: sectorul informal – adică economia de subzistenţă şi micul comerţ – şi au politici menite să-l dezvolte, astfel ca în final să-l poată impozita).

De altfel, educaţia, infrastructura (inclusiv infrastructura IT şi digitalizarea) şi programele de combatere a sărăciei sunt principalele zone în care investesc.

Ce îmi place mie cel mai mult la ei este că au internalizat democraţia ca valoare identitară: sunt extrem de mândri de democraţia lor şi se definesc pe ei înşişi ca naţiune prin democraţie (spre deosebire de noi, care ne identificăm în principal prin etnie şi religie).

Asta a dus, printre altele, la faptul că în Democracy Index 2015 ţara de care vorbesc e cotată peste România. Iar presa lor este, de multă vreme, una dintre cele mai libere din lume, cu mult peste nivelul României.

Pe scurt, deşi abia foarte recent au avansat la nivelul de lower middle income country, oamenii sunt hotărâţi să creeze pentru ei o democraţie dezvoltată.

În fine, o altă deosebire semnificativă stă în nivelul de profesionalism. Cumva managerii lor – şi în zona privată, şi în cea publică/ administrativă, şi în cea politică – sunt mult mai profesionişti decât ai noştri, statistic vorbind.

De exemplu, campania electorală pentru alegerile generale şi prezidenţiale de anul ăsta (care urmează să aibă loc pe 7 decembrie) a început oficial, pentru partidul de guvernământ şi preşedintele în funcţie, acum câteva zile.

Totuşi, cum spuneam, eu lucrez la campania asta de aproape un an. Asta pentru că, spre deosebire de politicienii noştri (inclusiv de cei noi), politicienii lor înţeleg conceptul de precampanie.

Campania propriu-zisă începe să fie pregătită cu mult timp înainte atât la nivel de mesaje, cât şi la nivel de organizare. Să începi să te pregăteşti de o campanie electorală cu un an înainte ca ea să înceapă propriu-zis e o dovadă de profesionalism care lipseşte cu desăvârşire politicienilor noştri.

Iar nivelul lor de precampanie şi campanie este foarte apropiat de cel vest-european şi american – adică vorbim de lucruri care în România sunt SF, de la cooptarea de voluntari (alţii decât membrii de partid) până la aplicaţii pentru telefoanele mobile.

Cu alte cuvinte, oamenii ăştia chiar înţeleg că o campanie electorală depinde enorm de crearea în prealabil a infrastructurii organizaţionale şi de comunicare cu toţi potenţialii tăi susţinători şi cu câţi mai mulţi alegători, astfel încât la începutul campaniei să ai la dispoziţie tot ce-ţi trebuie. Iar asta, prieteni, înseamnă profesionalism – şi respect faţă de alegători.

PS Cei cu care lucrez în campania asta au fost implicaţi, parţial şi pentru scurt timp, şi în campania unuia dintre partidele noi româneşti. I-am rugat să facă o comparaţie între cele două proiecte. „Diferenţa e ca de la pământ la cer, mi-au zis. |ştia de la noi sunt urechişti şi heirupişti.”

Sorin Cucerai este traducător şi publicist