Observaţii după vot

1. Aparatele de partid nu au putut produce votul decisiv în favoarea unuia dintre cei doi candidaţi. Au fost importante, dar nu decisive – nu ele au scos la vot electoratul care a făcut diferenţa. Din punctul ăsta de vedere, partidele politice din România şi-au arătat limitele: sunt structuri vetuste.

2. Acelaşi lucru e valabil şi pentru jurnalismul de televiziune. Oamenii au rămas pe reţete din secolul al XX-lea, când societatea a început să se sincronizeze cu secolul al XXI-lea. Majoritatea comentatorilor de televiziune şi a eternilor invitaţi din studiouri pur şi simplu nu înţeleg mentalităţile de acum, sunt cu cel puţin 15 ani rămaşi în urmă.

3. A fost cel mai mare vot în favoarea dreptului de vot în România după 1989. Iar asta nu are cum să nu ne emoţioneze.

4. Aştept implozia PSD, aici nu am niciun comentariu de adăugat. Cu excepţia faptului că „implozie” poate însemna şi „reformă radicală”, deci o (improbabilă) transformare a PSD într-un partid propriu-zis social-democrat de secol XXI, mai aproape de Podemos, de Syriza sau de Occupy decât de Tony Blair, Bill Clinton sau Barack Obama.

5. De fapt, toate partidele din România trebuie să se reformeze substanţial dacă vor să mai aibă vreun rol semnificativ în următorii 10-15 ani.

6. După victoria lui Iohannis, PNL va descoperi că are probleme. Multe şi serioase. Cine va fi lider al partidului? Antonescu? Cu părere de rău, e fumat. Blaga? Ar fi teribil de ciudat. Ludovic Orban? Poate, din perspectiva activului de partid. Ce se vede de aici e că PNL – la fel ca celelalte partide – nu are lideri potenţiali capabili să reformeze partidul şi să-l pregătească de secolul al XXI-lea.

De altfel, resursa umană a noului PNL e în general foarte precară. Toţi sunt vechi – fie ca prezenţă politică, fie ca mentalitate, deci uzura morală e semnificativă.

7. S-a văzut în campania asta şi foarte multă ură faţă de cei defavorizaţi şi/ sau diferiţi: romi, persoane fără educaţie, ţărani, săraci. Orăşenii din clasa de mijloc pot fi uneori şi tulburător de sălbatici, lucru la care îi invit să mediteze. Fireşte, asta nu schimbă cu nimic observaţia de la punctul (3). Îi adaugă doar contrapartea negativă.

Avem cu toţii de lucru la umanitatea noastră. Altfel, degeaba criticăm partidele şi televiziunile actuale. Ar fi bine dacă am reuşi să ajungem şi să ne menţinem la înălţimea votului nostru.

8. Observatorii independenţi i-au învins pe baroni. Victoria asta va avea consecinţe profunde pe termen lung pentru toate partidele. Prezidenţialele de anul ăsta reprezintă începutul sfârşitului pentru baronii locali, care erau puternici doar pentru că aduceau voturi. De acum le va fi din ce în ce mai greu s-o facă.

9. Împiedicarea votului în străinătate a avut consecinţe nu doar în mediul urban, conectat la internet, ci şi în mediul rural, de unde provin majoritatea celor plecaţi în străinătate. Radicalizarea alegătorilor din străinătate a condus şi la radicalizarea rudelor şi prietenilor lor din mediul rural. În combinaţie cu punctul (8) de mai sus, asta a făcut ca PSD să piardă controlul asupra ruralului.

10. În campania asta, Victor Ponta a jucat rolul lui Traian Băsescu (aşa cum este perceput acesta de către anti-băsescieni şi chiar de către susţinătorii critici ai actualului preşedinte): a fost arogant, mincinos, grobian, a încălcat toate regulile jocului.

Prin contrast, Klaus Iohannis a jucat bine rolul lui Crin Antonescu din 2009 – „un altfel de politician, o altfel de politică”, a promovat un model radical diferit de cel al lui Băsescu şi al lui Ponta.

E autocontradictoriu să te comporţi ca Traian Băsescu şi, în acelaşi timp, să clamezi anti-băsescianismul, aşa cum a făcut Ponta. Din motivul ăsta voturile anti-băsescienilor neînregimentaţi politic au fost culese, în mod firesc, de Iohannis – care a reuşit performanţa de a obţine atât voturile anti-băsescienilor, cât şi cele ale anti-pesediştilor.

11. PSD este mama şi tatăl partidelor din România – în sensul că toate tacticile murdare, toate şiretlicurile, toate bizantinismele şi toate tehnicile anti-democratice (sau cel puţin nedemocratice) au fost inventate şi rafinate, fără excepţie, de către PSD. Toate celelalte partide n-au făcut decât să înveţe de la „maestru”, ca nişte ucenici mai mult sau mai puţin talentaţi.

În condiţiile astea, e firesc ca toţi cei dezgustaţi de actualele partide politice – dintre care unii au strigat „Toate partidele, aceeaşi mizerie” şi în 2012, şi în 2013, şi la europarlamentarele din această primăvară – să deteste Partidul Social Democrat mai mult decât celelalte partide. Toate partidele sunt mizerabile, dar PSD e sursa practicilor bizantin-nedemocratice, aşa încât dacă PSD ar dispărea, celelalte partide şi-ar pierde sursa de inspiraţie.

Întotdeauna „maestrul”, al cărui talent e constatabil mai mare decât al „discipolilor”, e mai detestat decât „discipolii”, chiar dacă dispreţuiţi sunt cu toţii.

Pe fond – şi independent de greşelile şi de evoluţiile din campania electorală – ăsta e motivul pentru care PSD pierde alegerile. Dacă ne uităm cu atenţie, constatăm că din 2004 – deci de 10 ani – PSD nu mai e capabil să acceadă la guvernare decât prin alianţă cu partide percepute ca mai puţin corupte şi mai puţin bizantine: PDL şi PNL.

12. Chiar şi în absenţa mobilizării fără precedent din ultimele zile ale turului al doilea, victoria lui Ponta nu era clară deloc. Dacă ne uităm la voturile din primul tur şi la cum s-au redistribuit ele către primii doi clasaţi, ajungem la o diferenţă de aproximativ 20.000 de voturi în favoarea lui Ponta – deci rezultatul ar fi fost pe muchie. În ciuda aparenţelor, Ponta şi PSD aveau mai multe şanse să piardă decât să câştige.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist