De Business

Punem punctul pe știi

Oferte calde la târgul de turism din Iaşi (Galerie foto)

Evenimentul se desfăşoară la Palas până duminică inclusiv. In total sunt prezenţi 40 de expozanţi.

sâmbătă, 23 martie 2013, 02:50
3 MIN

În prima zi a Târgului de Turism organizat în Atriumul de la Palas foarte puţini ieşeni s-au interesat de ofertele prezentate de agenţiile de turism. Cu toate acestea, reprezentanţii firmelor au pus acest lucru pe seama faptului că oamenii vor veni aici într-un număr mai mare astăzi şi mâine, întrucât este sfârşitul săptămânii.

Mesele erau ieri însă pline cu oferte, unele agenţii având şi noi destinaţii turistice, printre care se numără Egiptul şi Republica Moldova. „Este o muncă pe care noi o ducem de câţiva ani şi pe care prin deschiderea pe care administraţia o are faţă de turism a ajuns la un astfel de nivel. Le doresc succes expozanţilor şi bun venit tuturor celor care vor veni la târg”, a spus Florin Bărhălescu, vicepreşedinte al Asociaţiei Patronale a Turismului Ieşean în deschiderea evenimentului.

 
Circuite cu plecare din Iaşi
 
Reporterii de la „Ziarul de Iaşi” au studiat şi ofertele puse la dispoziţie pentru vizitatori. „Promovăm în special charterul cu Antalya. Trebuie să precizez că tot ce vedeţi la standul nostru reprezintă produse proprii, avem sediul central în Bucureşti, dar şi o filială la Iaşi. Pe Grecia avem chartere cu plecare din Bucureşti, mai exact către Creta, Corfu şi Rodos. Mai avem sejururi pe Portugalia, Coasta de Azur, pe Spania Costa Brava şi Costa del Sol, iar pe Italia Sicilia şi Sardinia. Promovăm şi circuitele de vară şi de toamnă, în special cele cu plecări cu avionul din Bucureşti. Vom aveam şi circuite cu plecare din Iaşi către Londra, pentru a profita de noile rute. Vrem să profităm de zborurile directe”, ne-a spus ieri Cristina Mihai, de la Paralela 45. De exemplu, un sejur de la Paralela 45 cu destinaţia Corfu şi plecare din Bucureşti, cu reducere de tip early booking costă începând de la 226 de euro de persoană, iar o vacanţă în Rodos cu plecare tot din capitală poate costa 216 euro. Mai apoi, o agenţie de turism a găsit o metodă ingenioasă de a atrage vizitatorii. Astfel, cei de la Prisma Tour au organizat un spaţiu cu două sezlonguri, cocktailuri şi pălării în care vizitatorii se pot fotografia. Reprezentanţii agenţiei ne-au spus că au câteva sejururi noi faţă de anul trecut. Printre acestea se numără vacanţa bazată pe turismul vini-viticol în Republica Moldova. O astfel de excursie în Cricova, „perla vinificaţiei moldoveneşti” costă 275 de lei de persoană şi include de asemenea o vizită în Oraşul Subteran. Cei de la Prisma Tour au o promoţie de care ieşenii pot profita în acest weekend: sejurul de cinci nopţi pe litoralul românesc la un hotel de două stele din Neptun care costă doar 165 de lei.
 
Se caută pachete all-inclusive
 
O altă agenţie care este prezentă la târg este Kusadasi. Aceasta pune la dispoziţia ieşenilor sejururi de tip early booking cu reduceri până la 30% cu zbor direct Iaşi-Antalya. În timp ce studiam ofertele agenţiilor de turism, am găsit un ieşean care venise împreună cu soţia pentru a căuta destinaţia perfectă pentru vacanţă. „Am văzut ofertele doar parţial până acum. Noi am vrea să mergem în Bulgaria sau Grecia, pentru că acestea sunt mai aproape şi avem doi copii mici. Cel mai probabil vom opta pentru un pachet all-inclusive. Am mai fost şi în anii trecuţi în concediu printr-o agenţie de turism şi am fost foarte mulţumiţi de serviciile oferite. De exemplu, anul trecut am fost în Antalya şi am plătit 550 de euro de persoană”, ne-a spus Cristina A. De asemenea, ieşenii pot câştiga un weekend la munte pentru două persoane sau cinci premii constând în vin de la Cramele Gramma, dacă merg la târg şi completează talonul de concurs de la Icar Tours. Aici vor descoperi şi numeroasele oferte ale agenţiei de turism ce constau în destinaţii de vis. Târgul de turism ce reuneşte aproximativ 40 de expozanţi continuă până mâine şi este deschis pentru vizitatori în intervalul orar 10-22.

Comentarii