Ofiţerul SRI care folosea minore pentru sex plătit va sta şase ani în puşcărie

vineri, 03 octombrie 2014, 01:59
3 MIN
 Ofiţerul SRI care folosea minore pentru sex plătit va sta şase ani în puşcărie

Sentinţă definitivă: peste şase ani de puşcărie pentru ofiţerul SRI care-şi punea iubitele să facă videochat sau să se prostitueze. Curtea de Apel Iaşi a mărit astfel pedeapsa fostului angajat al SRI acuzat de trafic de minore. Acesta avea atâta tupeu încât lua fetele direct de la părinţi, păcălindu-i cu bunele sale intenţii şi cu statutul său de poliţist. Cum i s-a înfundat.

Sentinţă definitivă în cazul fostului angajat al SRI care a obligat două minore să se prostitueze în folosul său material. Curtea de Apel Iaşi a decis ieri să îl condamne la şase ani şi patru luni de închisoare pe Marius Cătălin Grierosu, acuzat de trafic de minori. Ofiţerul fusese condamnat în primă instanţă, de Tri­bunalul Iaşi, la patru ani şi jumătate de închisoare. Un complice de-al său, inculpat pentru aceeaşi acuzaţie, a fost condamnat la şapte ani de puşcărie. Instanţa a mai decis de asemenea confiscarea a 9.000 de euro de la Grierosu.

În rechizitoriul DIICOT se arată că prima fapta a lui Cătălin Grierosu ar fi fost comisă începând cu anul 2009. Atunci, Grierosu ar fi mers la familia Ionelei D. şi s-ar fi prezentat ca fiind poliţist părinţilor acesteia, pentru a le câştiga încrederea. După ce fata a împli­nit 16 ani, spun procurorii, Grierosu ar fi întreţinut raporturi sexuale cu ea. Ulterior, cei doi au ajuns să locuiască împreună într-o vilă din Bucium, acolo unde Grierosu ar fi convins-o pe fată să practice videochatul. Procurorii spun că, atunci când minora nu avea îndeajuns de mulţi clienţi la videochat, o lovea „cu palmele peste faţă şi cu pumnul în zona abdomenului“. Nemulţumit de banii care se câştigau din această activitate, ofiţerul a decis ca fata să practice prostituţia.

Lucra cu două minore

Poliţistul a închiriat în regim hotelier un apartament de pe bulevardul Ştefan cel Mare şi a dat anunţuri în ziar. Ştia însă că ar putea fi interceptat, aşa că a fost prudent. „Numărul de telefon care era prezentat în anunţ pentru contact era schimbat în mod periodic, deoarece inculpatul îi spunea că numerele de telefon date în astfel de anunţuri sunt ascultate“, se arată în rechizitoriu. În doar trei săptămâni, minora ar fi obţinut 12.000 de lei din prostituţie, rămânând însă doar cu câteva sute de lei. Ulterior, fata a fost dusă într-un alt apartament, acolo de unde a mai câştigat 15.000 de lei vânzându-şi corpul. În cel din urmă imobil a fost adusă şi cealaltă victimă a lui Grierosu. Procurorii spun că pe Maria B. ofiţerul a racolat-o în iarna anului 2011, când avea 14 ani, de la o familie din mediul rural. „Fiind orfană de tată, cu o situaţie mate­rială precară, partea vătămată a fost impresionată de statutul inculpatului, care s-a recomandat că este poliţist în municipiul Iaşi, şi a acceptat o relaţie cu acesta. Conform propriei declaraţii, minora a fost de acord să întreţină raporturi sexuale cu inculpatul, fiind virgină până la acel moment“, au mai precizat anchetatorii în rechizitoriu.

Ulterior, minora, cu acceptul mamei, care a avut încredere în poliţistul Grie­rosu, s-a mutat cu acesta într-un apartament din Iaşi. Fata a ajuns şi ea să practice prostituţia în diferite imobile din oraş. În rechizitoriu se arată că, în două luni, minora şi-a vândut trupul la 70 de bărbaţi, primind în schimb, de la ofiţer, 300 de lei şi fiind trimisă acasă la mamă în final. Totul a ieşit la iveală după ce o altă fată, exploatată de un prieten de-al lui Grierosu, tot proxenet, a mers la Poliţie şi a povestit calvarul, dar şi conexiunile proxenetului ei.

Comentarii