De Sănătate

Punem punctul pe știi

Operaţii reprogramate din lipsă de sânge la Iaşi

sâmbătă, 25 iunie 2016, 01:52
2 MIN
 Operaţii reprogramate din lipsă de sânge la Iaşi

Criza de sânge afectează iar spitalele ieşene, pacienţii internaţi şi programaţi pentru operaţii fiind nevoiţi să-şi reprogrameze intervenţia chirurgicală. Dacă medicii susţin că s-au obişnuit cu problemele determinate de lipsa sângelui, reperezentanţii Centrului Regional de Transfuzie Sanguină (CRTS) spun că încearcă să facă tot posibilul să asigure unităţile necesare de sânge în spitalele din judeţ

 

Elena B., o pacientă a Clinicii de Ortopedie de la Spitalul „Sfântul Spiridon“, a aşteptat cinci zile cantitatea de sânge necesară pentru o intervenţie chirurgicală. Din lipsa acestuia, pacienta a fost reprogramată de două ori pentru sala de operaţie, medicul curant explicându-i că operaţia este de amploare şi nu poate intra în sală fără o anumită cantitate de sânge.

Din acest motiv, rudele şi cunoscuţii pacientei din Botoşani s-au solidarizat şi au donat sânge acolo, produsul fiind apoi transferat la Iaşi pentru realizarea intervenţiei. „Problemele determinate de lipsa de sânge sunt aceleaşi ca întotdeauna. Criza nu este acum mai puternică, însă având în vedere că urgenţele au prioritate în astfel de cazuri, intervenţiile care pot fi temporizate sunt reprogramate până când medicul primeşte câte unităţi a cerut“, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD, purtător de cuvânt al Spitalului „Sfântul Spiridon“.

Conform reprezentanţilor CRTS, în ultimele zile, au donat câte 40 de persoane zilnic, jumătate din estmarea făcută de laboranţi pentru a îndeplini toate cererile spitalelor. Pentru a putea deveni donator de sânge, o persoană trebuie să îndeplinească o serie de criterii care sunt verificate în momentul în care se prezintă la centru. 

Comentarii