Pactul cu diavolul, făcut de un profesor de la Cuza

Cadrul didactic, de la Facultatea de Drept a Universităţii „Al.I. Cuza“, spune că a fost recrutat în urma descoperirii unui aspect omis din biografia sa.Acesta avea rude în străinătate şi nu le-ar fi declarat la admiterea la facultate, de frica de a nu suporta consecinţele nefaste ale unei asemenea legături considerate primejdioase pentru regim. Asta pentru că,lucru ştiut, admiterea la Drept se făcea pe atunci în urma unei atente studieri a dosarului. El avea un unchi nu numai aflat în străinătate, dar care, surpriză, a luptat în temutul „Waffen SS“ al regimului nazist.

Universitarul s-a confesat reporterilor noştri, în cadrul unei discuţii emoţionante. Lectorul Marius Nicolae  Bălan (foto)a lucrat, ca expert, în Comisia Prezidenţială de Analiză a Regimului Politic şi Constituţional, infiinţată de Traian Băsescu în anul 2008. Acesta este cadru didactic în cadrul Catedra de Drept public a Facultăţii de Drept, fiind titularul cursului de Drept constituţional şi instituţii politice. Conform adeverinţei eliberate de CNSAS în acest an, Bălan este titular al dosarului fond reţea nr. R 277.424, fiind recrutat de Securitate în primul an de studiu la Facultatea de Drept din Iaşi. „Domnia sa, student în anul I la Facultatea de Drept, a fost recrutat «în vederea încadrării informative a studenţilor români şi străini din anul său de studii»“, se arată în acel act. Bălan a semnat un angajament la data de 26 martie 1986, preluând numele conspirativ „Andrei“. Dar în 1989 a fost scos din reţeaua informativă, cu menţiunea „sursa «Andrei» nu s-a implicat în activitatea de culegere de informaţii, aportul informativ fiind foarte slab“. Direcţia de specialitate a CNSAS nu a identificat informaţii transmise Securităţii de către Bălan, iar acestuia nu i se poate atribui calitatea de colaborator ori informator al structurii represive a regimului comunist.

Confesiunea
 
Lectorul de la Drept s-a confesat jurnaliştilor „Ziarului de Iaşi“, indicându-ne exact care era mersul lucrurilor în anii de sfârşit ai regimului comunist. Mai întâi, acesta îşi aminteşte că obiectul  angajamentului viza chestiuni ce ţineau de securitatea statului şi independenţa naţiunii,„culmea, nimic despre, dacă ţin bine minte,comunism“. „Era un text pe care nu puteai refuza să-l aprobi, în măsura în care făceai parte dintr-o facultate ideologică şi urma să lucrezi într-o profesie juridică, unde aplicai legile unui stat socialist. Din păcate, nu am fost suficient de abil şi poate am fost puţin prea vanitos pentru a inventa o scuză, că nu am timp, nu am cum să fac aşa ceva. Cred că aş fi putut să refuz de la bun început, fără a sfida, găsind un subterfugiu“, crede Bălan.

Specialistul ieşean în drept constituţional îşi aminteşte că prima tangenţă cu Securitatea a avut loc după prima sesiune de examene. Atunci, prin intermediul secretariatul facultăţii, i s-a spus să se prezinte la Poliţia judeţeană, în cursul aceleeaşi zile. „Să zicem că faceam parte dintr-o minoritate privilegiată: eram patru studenţi din 30, deci 26 studente.Această calitate te făcea mai eligibil în epoca de atunci pentru un rol de magistrat.Pe mine nu m-a interesat acest lucru, drept dovadă am intrat iniţial în avocatură,dar atenţia lor era concentrată pe fiecare din cei câţiva care eram în acel an, pentru că, după toate probabilităţile, toţi urmam să avem un rol în aparatul decizional al statului. Nu îi interesa să afle de la mine ceva anume, ci pur şi simplu voiau să bifeze un nume. Probabil aveau un plan de recrutări, am intuit, nu spun că l-am înţeles. Îi interesau să aibă un număr de rapoarte, să îşi poate justifica cumva activitatea. Nu au depus niciun fel de presiune pentru a afla ceva anume, şi atunci s-au mulţumit cu declaraţii foarte generale, foarte vagi“, adaugă Bălan.

Revenind la prima întâlnire cu un ofiţer de informaţii, lectorul îşi aminteşte că acesta s-a purtat amabil şi
politicos, în pofida percepţiei sale că va întâlni un tip autoritar. Pe de altă parte, Bălan spune că avea şi de ce să se teamă:în momentul admiterii, acesta a omis să declare faptul că are rude în străinătate. Şi încă ce rude!

„Era un caz de şantaj“
 
„Mă aşteptam să fie dur sau să mă şantajeze cu ceva. De exemplu, cu rude aflate în străinătate. Eu nu le-am declarat în formular. Am mers pe varianta minimală, considerând că rude în străinătate înseamnă cele din categoria trecută în tabel: părinţi, fraţi“, a precizat universitarul. Bălan ne-a povestit că fratele mamei sale, care era de loc din Sibiu şi era sas, a rămas în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în Germania. „Să spunem, ca treaba să fie şi mai picantă,că cetăţenii români de naţionalitate germană, cam din ontingentul 22, 23, 24, adică născuţi în perioada aceasta, puteau face armata în România, dar puteau la fel de bine să se înroleze în armata germană,de regulă în Waffen SS, categorie din care făcea parte şi unchiul meu. Deciera un caz de şantaj, dar, paradoxal,oamenii nu studiaseră prea bine dosarul, sau nu îl aveau complet. Acesta era un motiv pentru care puteam fi şantajat. Eu îl ştiam, ei nu. Sau cel puţin nu mi-au spus, ori nu îi interesa. Unchiul meu ne vizita destul de des, cel puţin o dată pe an. Dacă ar fi făcut un mic efort, dacă ar fi săpat puţin în plus, ar fi aflat ceva ce astăzi pare benign sau irelevant, dar atunci era o problemă de dosar, motiv pentru care nu doream să îi aţâţ, să îi provoc în mod suplimentar, să îi determinsă caute nod în papură. Totuşi, repet,dacă eram puţin mai abil şi modest, să fac o figură plângăreaţă… dacă aş fi făcut pe prostul pur şi simplu, cred că aş fi putut să evit totul“, crede Bălan.

O primă impresie bună

Tot legat de prima discuţie, despre care spune că a durat mult, Bălan subliniază că nici nu s-a adus vorba despre Partidul Comunist, fapt ce i-a lăsat o impresie bună. Nu mai reţine momentul când i s-a făcut propunerea de racolare, „părea totul ca de la sine înţeles“, punctează acesta. Angajamentul a fost redactat pe loc, fiind scris cu propria mână de Bălan, iar conţinutul i-a fost dictatde ofiţerul respectiv. La finalul întâlnirii spune că s-a simţit „fentat“, că s-ar fi putut fofila de respectivul act dacă era mai atent. Cu toate acestea, îşi aminteşte clar obligaţia de a se prezenta la întâlnirile ulterioare. Acestea au fost puţine la număr, două, menţionează Bălan. În una din discuţiile purtate, ofiţerul invocase un posibil sprijin pentru obţinerea unei burse republicane. „Ideea era «vezi că îţi putem da ceva!». Eu atunci aveam bursă. Comentariul lui era acela că un copill care nu plânge rămâne flămând. Probabil eram pentru ei mai greu de cap de a trebuit să îmi dea exemple cu ce puteau să îmi ofere. Probabil îmi fluturau pe sub nas un exemplu concret. Repet, metoda lor aici era mai degrabă seducţia… mărul, şi nu morcovul.

"Nu m-au ameninţat sau speriat cu ceva“

Ofiţerul de legătură l-a întrebat punctual de doi colegi, niciunul însă aflat în anul său de studiu, pe care i-a caracterizat într-o lumină favorabilă. Despre cei doi colegi de facultate Bălan susţine că a spus despre ei că sunt „minunaţi, buni colegi, învaţă bine, buni patrioţi“. Acum, la distanţă de un sfert de veac de la acele momente, crede că se avea în vedere intrarea acestora în partid ori racolarea ca informatori. Din acest punct de vedere, crede că e posibil să le fi făcut celor doi un deserviciu, în loc să îi fi protejat. Pe de altă parte, Bălan spune că abia acum îşi dă seama că pe ofiţer nu îl interesa aceste date, putând afla oricând ce îl interesa de „zeloşii“ lor. Mai mult, primul ofiţer cu care a intrat în contact i-a pomenit de existenţa unei lungi liste cu profesori care colabora sau cu care avea relaţii de prietenie.

„Eram anul I, nici nu îi ştiam pe toţi. În privinţa unora, s-a confirmat. Nu ştiu dacă e vreun caz când s-ar fi infirmat. Presupun însă că mulţi erau doar în acte, nominal. Problema lor nu era că vrei să torni sau nu, ci dacă eşti de-al nostru sau nu. Unul dintre colegi mi-a spus, nu pot să-i dau numele, eram prieteni apropiaţi. Acum pot să îmi dau seama că pentru ei era un test de loialitate, să vadă care sunt oamenii lor cu care pot colabora şi pe care să îi promoveze în sistem, pentru că Justiţia era un domeniu nevralgic în sistemul totalitar represiv, şi soluţia cea mai sigură pentru a fi eliminat urgent din sistem era să te declari făţiş împotrivă. Culmea, puteai să fii critic într-o discuţie, chiar şi la o bere cu un securist ori activist, dar dacă discuţia devenea oficială trebuia să te declari în favoarea regimului şi să repeţi propaganda regimului, terminologia acestuia“, a remarcat acesta.

Ruptura

Ruptura cu ofiţerul de legătură s-a petrecut în 1987, după demonstraţia studenţilor din luna februarie a acelui an. Norocul lui era că stătea în gazdă şi nu în cămin, astfel că şi valoarea sa informativă era redusă. Totuşi, prin diferite tertipuri s-a distanţat de respectivul securist şi a refuzat orice întâlnire cu acesta, susţine Bălan. Mai întâi l-a amânat şi a invocat lipsa de timp, iar pe urmă nu a mai răspuns la telefon. „Dacă ar fi fost un incident, dacă s-ar fi întâmplat ceva unde aş fi fost martor, de exemplu cum a fost demonstraţia din februarie 1987, zău că nu ştiu ce aş fi putut spune“, subliniază lectorul. Un alt aspect care indirect i-a fost util pentru a nu deveni indispensabil sistemului informativ a fost faptul următorul: contingentul din care făcea parte făcuse armata tocmai în cadrul Securităţii. „Valoarea mea informativă era redusă.

Mâţa cu clopoţei nu prinde şoareci

Un coleg cu armata făcută la Securitate e mai suspect şi nu i te destăinui atât de uşor,şi nici el nu are interesul să devină prea investigativ“, susţine acesta. Despre întâlnirile sale cu ofiţerul respectiv nu a spus niciun cuvânt părinţilor săi, ci doar unor colegi, în pragul unei noi tentative de recolare din partea Securităţii, în anul 1988. Spre deosebire de prima întâlnire conspirativă, de această dată spune că a fost convocat la Rectorat. Acolo îl aştepta un nou ofiţer de informaţii, deja pregătit cu o foaie pentru a parafa un nou angajament. Bălan l-a refuzat însă, răspunsul nefiind pe placul ofiţerului, care i-a dat un termen de gândire. Atunci a discutat cu unul din profesori, care l-a liniştit, spunându-i să nu se sperie dacă nu are nimic cu ce ar putea fi şantajat.

La un an distanţă, în 1989, Bălan era avocat stagiar, când a fost abordat din nou de securisti, de această dată în Mediaş, acolo unde prinsese post. A refuzat din nou şi, mai mult, şi-a informat şefii şi colegii despre această tentativă. „Dacă faci puţin zgomot, orice conspirativitate se pierde şi îşi pierd şi ei interesul“, spune Bălan.După ’89 a povestit doar unor prieteni apropiaţi aceste lucruri şi a aflat de la aceştia episoade similare. Cel mai înspăimântător gând ce i-a trecut prin minte,atunci când a fost verificat de CNSAS, era să nu i se fi fost „fabricate“ note informative.„Nu aveam niciun control asupra actelor încheiate în acel sistem şi un ofiţer mai zelos putea să fabuleze, să fabrice el nişte declaraţii să-şi sprijine concluziile dintr-un alt dosar. Din fericire, nu a fost cazul“, subliniază universitarul.
Spune că este curios să îşi vadă dosarul,doar că nu are la dispoziţie timpul necesar. După Revoluţie, a auzit că doi dintre ofiţerii cu care a fost în contact ar fi murit.Totuşi, Bălan a adăugat că nu le poartă ranchiună, din simplul motiv că au fost corecţi cu el. „Am evitat să fac rău cuiva,fapt ce nu ar fi necesitat mare efort“, conchide Bălan.