Pandurii mai speră

joi, 25 mai 2017, 01:43
3 MIN
 Pandurii mai speră

 Victoria gorjenilor la Timişoara complică mult apele retrogradării

 
 
Meciurile disputate ieri în etapa a XI-a a play-out-ului Ligii I, nu au adus nicio clarificare în privinţa retrogradării, chiar dacă formaţia Concordia Chiajna şi-a redus simţitor şansele şi la baraj, iar Pandurii Târgu Jiu a obţinut o victorie cu valoare de platină la Timişoara, care îngreunează simţitor şansele echipei pregătite de vulcanicul Ionuţ Popa. Istoria meciului de la Mediaş s-a scris în patru minute din două puncte cu var. Două penaltiuri la fel de uşurel acordate, unul pentru un pic de fault, altul pentru o ţâră de henţ. În min. 32, Curtean de la Gaz a şutat în bară şi mingea a ricoşat în poartă. În min. 36, la cealaltă poartă, Herea a şutat în bară şi mingea a ricoşat afară. Concordia a mai încercat ceva,dar în min. 69, fundaşul Bejan a luat al doilea “galben” şi a fost eliminat. Puştimea Mediaşului a rotunjit scorul în final, la un ecart un pic prea mare faţă de realitatea de pe teren.
La Timişoara, gazdele au pornit în trombă meciul cu Pandurii, dar au fost izbite în moalele capului de golul lui Păcurar. Portarul Straton a respins în lateral şutul lui Batin, cum scrie la carte, dar nu s-a uitat că în lateralul acela se afla nemarcat Păcurar. Apoi, în min. 41, Henrique a înscris un gol în stil “maradonesc” (cu mâna), arbitrul Găman a văzut şi a anulat  “reuşita”, atacantul a mai zis ceva mărunţel şi a primit al doilea cartonaş galben, spre disperarea lui Ionuţ Popa. Bănăţenii n-au mai reuşit nimic,iar Batin a înregistrat ratarea secolului, mileniului, erei noastre, trimiţând în înaltul cerului de la căţiva metri în poartă, iar antrenorul oaspeţilor,  Flavius Stoican, a fost trimis în tribune. Astfel, meciul care trebuia să decidă salvarea ACSP (care, să nu uităm, are avantaj la egalitate cu ambele contracandidate!) s-a încheiat dezastruos. Timişoara mai are de jucat acasă cu lanterna ASA (virtual retrogradată) şi la Mediaş; Pandurii primesc Gaz Metan acasă şi se deplasează la Botoşani; iar Concordia va juca acasă cu Botoşani şi în deplasare cu Voluntari, un meci care va fi privit cu multă atenţie. Pronosticurile par a indica salvarea gorjenilor şi retrogradarea Chiajnei, iar Timişoara se poate aştepta la un baraj cu UTA.

Rezultate, marcatori: Gaz Metan Mediaş – Concordia Chiajna 3-0 (1-0), Curtean (’32 – penalty), Trif (’88), Olaru (‘90^1 – penalty); ACS Poli Timişoara – Pandurii Târgu Jiu 0-1 (0-1). Păcurar (’19); ASA Târgu Mureş – FC Voluntari 0-2 (0-0). Căpăţână (’64), Mihai (’83). Clasament: 1.Iaşi – 38 p 2. Mediaş- – 37 p; 3. Voluntari – 36 p; 4. Botoşani – 30 p; 5. Pandurii – 26 p; 6. Timişoara – 23 p; 7. Chiajna – 23 p; 8. ASA – 13 p.

Comentarii