Parchetul General intră în bucătăria PNL Iaşi

joi, 04 mai 2017, 01:50
2 MIN
 Parchetul General intră în bucătăria PNL Iaşi

Este investigată calitatea de membru de partid a Iuliei Scântei (foto), senator de Iaşi, în momentul candidaturii în alegerilor parlamentare.

Parchetul Curţii Supreme va verifica din nou modul în care senatorul Iulia Scântei a ajuns pe lista PNL Iaşi pentru alegerile parlamentare de anul trecut. Este cazul plângerii făcute în luna ianuarie 2017 de fostul prefect Dragomir Tomaşeschi. Liberalul a sesizat faptul că Scântei a devenit senator în baza unei simple adeziuni la PNL, fără a fi membru de partid. Iniţial, cauza a fost clasată, dar fostul prefect a contestat decizia şi a obţinut infirmarea soluţiei de către procurorul-şef de secţie. Senatorul liberal a precizat ieri că, în acest dosar, are calitatea de martor, iar cercetările sunt efectuate „in rem“ (contra faptei).

„Procurorul ierarhic superior a apreciat că în cauză sunt necesare cercetări suplimentare, dar toate obiectivele menţionate în ordonanţa de admitere a plângerii nu privesc acte şi fapte pretinse a fi săvârşite de candidata la alegeri Scântei Laura Iuliana, ci privesc proceduri statutare interne de partid prealabile şi ulterioare alegerilor, derulate exclusiv de către terţi precum membrii Biroului Politic Naţional al PNL, membrii Biroului Politic Judeţean al PNL Filiala Iaşi, Biroul Electoral Judeţean Iaşi şi Comisia de validare a mandatelor de senator constituită în data de 21 decembrie 2016“, a comentat Scântei, prin intermediul unui comunicat de presă. Ea a adăugat că „nicio persoană fizică nu se face singură membru al unui partid şi nici nu se include singură pe vreo listă de candidaţi“. Iulia Scântei, de profesie notar public, a devenit senator PNL de Iaşi după ce a fost impusă pe lista liberalilor ieşeni de la nivel central.  Decizia luată la nivel central a creat tensiuni în filială, în contextul în care Scântei era lipsită de notorietate la nivel local, iar alţi liberali cunoscuţi au pierdut şansa de a reprezenta PNL în Senat. 

Comentarii