Partidul Ieşenilor

marți, 26 mai 2015, 01:50
4 MIN
 Partidul Ieşenilor

Din Partidul Moldovenilor a mai rămas stema! Şi durerea în cot!

Preşedintele Iohannis a promulgat recent noul cod electoral. Noutăţile sunt puţine şi nu prea interesante. Totuşi, prevederea referitoare la posibilitatea înfiinţării cu maximă uşurinţă a unui partid politic – caz în care ai nevoie doar de trei membri fondatori! – , poate produce destul de rapid anumite efecte (ne)aşteptate în viaţa politică.

În primul rând, anticipăm apariţia, în preajma alegerilor locale, a unui număr impesionant de partiduleţe. Nu este neapărat ceva rău, dacă noile formaţiuni îşi vor asuma explicit o problematică locală. Adică dacă vin, de la început, în faţa ieşenilor, cu un set clar de promisiuni rezonabile şi cu o echipă de consilieri capabili să le pună în aplicare. A vorbi din nou, fără discernământ, de trenuri de mare viteză sau de autostrăzi care se vor face abia peste o sută de ani va dezvălui doar intenţia candidatului de a ne trage încă o dată în piept. În schimb, a propune câteva soluţii eficiente pentru ca oraşul să profite atât cultural, cât şi economic de pe urma competiţiei "Iaşi – CCE” poate deştepta un binemeritat interes din partea alegătorilor.

Eşecul monumental al USL a arătat că nu este suficient să te declari anti-Băsescu pentru a face bine comunităţii. Cei mai mulţi dintre pesediştii şi liberalii care ieri zbierau pe scena Teatrului Naţional că vor lupta pentru proiectele Iaşului sunt azi fie condamnaţi, fie urmăriţi penal pentru corupţie. Din câte se vede, în 2012, nu am votat o echipă pentru Iaşi, ci mai multe grupuri infracţionale organizate temeinic. De teama DNA, unii dintre aleşii noştri au început deja să se ascundă în munţi sau prin străinătate. Aştia ne promiteau România puternică? Ce o fi fost în capul lor? Dar în capul nostru?

Ideal ar fi ca micile partide locale să dea un bobârnac peste moacă marilor PSD şi PNL. Dacă în 2016 liberalii şi pesediştii vor veni cu aceiaşi oameni pe listele electorale – la locale sau la parlamentare – cele două partide nici nu mai merită votul nostru. Ultimii trei ani au fost dezastruoşi pentru Iaşi, toţi aleşii manifestând un dispreţ iresponsabil pentru problemele grave ale municipiului şi judeţului. Incredibil, dar adevărat! Deşi nu mai avem industrie, am ajuns cel mai poluat oraş după Bucureşti. Ce înseamnă asta? Că se distrug spaţiile verzi, că se construieşte haotic, că ne înghesuie maşinile. În ritmul ăsta, peste zece ani, vom purta măşti pe străzile mizerabile ale unui oraş de nici 300.000 de locuitori! Vă convine? Cum reacţionăm? Pe cine trimitem la puşcărie?

Apoi, este foarte posibil ca micile partide să redefinească independenţa politică. Un candidat independent la Primărie sau la Parlament – fie el oricât de cunoscut şi de apreciat în comunitate -, avea şanse puţine de victorie, pentru că lupta singur. Fără structuri. De fapt, împotriva structurilor altora! Acum, acelaşi candidat "independent” îşi poate crea propriul partid şi nu mai este chiar aşa singur. Câţiva oameni de reală calitate înscrişi alături de el pe liste (pentru CL şi CJ ori pentru Parlament) pot genera schimbarea. Esenţial este însă să nu se schimbe doar numele partidului, ci mai ales modul de a face politică în Iaşi. E nevoie de oleacă de voinţă! Dar şi de câţiva oameni deosebiţi!

Pe vremuri, experimentul politic numit Partidul Moldovenilor (al lui Constantin Simirad) a demonstrat că ieşenii acceptă noutatea, dacă îşi pun speranţele în buna credinţă a unui om. Din păcate, PM (ce s-a născut "din durere”!) s-a dovedit o păcăleală gogonată, liderul şi toate cadrele de partid fugind cu prima ocazie şi cu buzunarele pline exact la formaţiunile pe care le înjurau vehement înainte. Aşa se face că din Partidul Moldovenilor a mai rămas doar stema. Şi durerea în cot!..

Poate că Partidul Ieşenilor va fi altfel!

Comentarii