Paşopt

Şi, în fiecare zi, avem ocazia să facem tot felul de asemenea precizări, începând, de exemplu, cu ceea ce se întâmplă de la ora la care ne sculăm până la aceea la care ne culcăm şi continuând cu referire la plăţi (uneori şi încasări), la măsurători etc.

* Uzura. La fel cum se întâmplă cu tot ce este mereu în funcţiune (de la dinţi, la coatele hainelor, tălpile pantofilor, pragul uşii etc.), şi numeralele uzuale suferă de tocirea formei. Nu devin victime miliardul sau milionul, referente mai mult sau mai puţin de elită, şi nici chiar mie şi sută (apărate şi de scurtime), dar sunt expuse deformărilor şi contorsionărilor numeralele de toate zilele, rezultat ale compunerii. Printre acestea se află şi complexele sonore formate cu spre + zece, începând cu unşpe până la nouăşpe, în care cu greu am putea recunoaşte prepoziţia spre în reziduul şpe, numeralul următor din forma compusă fiind, pare-se, pierdut. Din acest grup, formele „populare” pentru 4 + 10 şi 6 + 10, devenite normă literară, au… uitat de patru, respectiv de şase, şi se pronunţă paisprezece şi şaisprezece (vezi şi şaizeci sau şaizecist).

* 18 şi 48. Prin automatismul numărătorii, o soartă deosebită i-a fost rezervată, însă, numeralului optsprezece, care, până la puţin obişnuitul (dar existentul) opşpe, trece prin cele mai numeroase pronunţii, între opt şi ce urmează interpunându-se mai toate vocalele limbii române: optişpe, optăşpe, optâşpe, optuşpe, sprijin vocalic propulsat de vorbire pentru a… desface un dificil (dacă nu chiar imposibil) grup format din cinci consoane ale formei literare „oPTSPRezece”. Iar din familia compuselor cu opt un destin aparte avea să cunoască patruzeci+şi+opt, în datarea revoluţiei de la 1848, prin reflexul paşopt.

* O primă abreviere. Emfaza şi precipitarea discursului public (politic şi politicianist, dintotdeauna) ca şi registrul familiar au făcut să cadă, în rememorări ale acestui an, secvenţa „o mie opt sute”. Ca text de referinţă, evocând un anumit uz după trecerea a câţiva lustri de la eveniment, putem trimite la piesa O scrisoare pierdută; în prezentarea personajelor, citim „AGAMEMNON DANDANACHE, vechi luptător de la 48”, formula respectivă revenind în autoprezentările catindatului de la centru (care „vorbeşte peltic şi sâsâit”): „… cu ocazia aledzerii; stii, m-a combătut opoziţia si colo, si dincolo, si dincolo… si rămăsesem eu… care familia mea de la patuzsopt în Cameră… rămăsesem mă-nţeledzi fără coledzi…”. Formula apare şi în discursul altor personaje, după cum şi alţi ani-evenimente sunt abreviaţi similar: „Eu gândesc că nu ar fi rău să sărim la 48…”; „Mai bine la 64…”; „Când zicem dar 64, zicem plebicist, când zicem plebicist, zicem 64…” etc. Iată şi cum numără Tipătescu steagurile lui Pristanda: „Vreo paispce… cinspce”.

* Deprecierea. În 1939, în Dicţionarul său, August Scriban descifra pronunţia şi nuanţa stilistică ale numeralului în discuţie, dar şi ale substantivului format de la acesta, după cum urmează: „paşopt, prescurtare ironică din patruzeci şi opt, vorbind de anul 1848. A fi de la paşopt, a fi retrograd sau om de moda veche; paşoptist, familiar, om de la paşopt, retrograd”. Consemnarea unei atare deprecieri a substantivului este ocolită în 1972, în Dicţionarul tezaur al Academiei (t. VIII/1), din care aflăm că paşoptist este doar „persoană care aparţine generaţiei participanţilor la revoluţia de la 1848 din ţările române…”, pentru etimologie trimiţându-se la numeralul paşopt, care ar fi fost folosit „rar”, explicat tot neutru: „patruzeci şi opt”. Culmea este că patruzecioptist, formă îndreptăţită să fie cea literară (prezentă la Ibrăileanu), este taxată în acest dicţionar doar ca variantă a celei (totuşi) familiare, dacă nu chiar populare, paşoptist (la fel ca şi paşoptism „ideologie…”, faţă de patruzecioptism).

* Reviriment. Discursul ideologiei comuniste al anilor ’70, iar, apoi, cel al criticii şi istoriei literare au impus uzul popular al acestor termeni, mai ales după ce ultimele domenii au dezvoltat şi un compus, prezent şi acesta într-un titlu emblematic, cel al cărţii lui Liviu Papadima, Relaţia autor – cititor în proza paşoptistă şi postpaşoptistă (1999). Iar drum de întoarcere de la paşoptişti nu există, modelul fiind preluat în seria de mărci de scriitori distribuiţi pe decenii; reproducem un enunţ cumulativ: „critici şi istorici care… au împărţit sau, mai bine zis, au despărţit arbitrar principalii scriitori români ai ultimilor cincizeci de ani în şaizecişti, şaptezecişti, optzecişti, nouăzecişti şi, după multe controverse, douămiişti…” (/observatorcultural.ro/).

* Ortoepie. Pentru ca în pronunţarea numeralului optsprezece să nu vă sprijiniţi pe vocale (incriminatoare cultural!), recurgeţi la o scurtissimă pauză după opt: „opt-sprezece”! 

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi