Patriotism letal. Cumplita dramă a unei mame

În ultimul an de facultate, a avut posibilitatea să plece la o bursă în Germania, la Frankfurt pe Main. „Dacă eşti capabil, nu există să nu te realizezi şi în România. Trebuie să oferi ceva şi ţării tale”, i-a spus mama. Pe de-o parte, i-o fi fost teamă că fiul ei nu se va mai întoarce, va rămâne în străinătate cum se-ntâmplă cu atâţia şi atâţia studenţi români. Pe de altă parte, avea crezul ei, anume că tinerii care studiază în ţară „trebuie să-şi onoreze înainte obligaţiile faţă de statul care i-a educat şi apoi sunt liberi să facă ce doresc”. Fiul ei a rămas, n-a mai plecat. Prima slujbă ca arhitect i-a adus (timp de doi ani) un salariu de… 700 de lei, apoi şi-a găsit alt job, cu 1000 de euro pe lună.

„Nu era descurajat de România. Era plin de idei şi de proiecte. Şi-a însuşit sfatul şi rugămintea mea: «Fii bun şi stai aici. Fă ceva şi pentru ţara ta!», l-am rugat mereu”, s-a confesat femeia. Iar băiatul ei a rămas. A rămas poate nu neapărat ca să facă ceva pentru ţara lui, ci pur şi simplu să-şi trăiască viaţa în voie. Iar ţara?

Ţara i-a oferit o scenă pe cât de insolită, pe tot atât de letală: clubul bucureştean Colectiv! Catastrofa de la Colectiv l-a surprins pe scenă, la propriu. Fiul ei s-a numărat apoi printre victimele care au agonizat la Spitalul Floreasca.

Încă din a doua zi, mama s-a gândit că ar fi bine să-l transfere la un spital din Franţa – mai ales că avea şi susţinerea unui demnitar, fost scrimer, care, aflând de nenorocirea ei, o şi ajutase să obţină garanţia de 350.000 de euro pentru transfer. Consultându-se cu o doctoriţă, aceasta a sfătuit-o să nu-l transfere. „A fost o frământare mare în inima şi în sufletul meu”, a recunoscut femeia îndurerată.

De ce-o fi ezitat? Doar datorită (din cauza?) sfatului doctoriţei, bazat pesemne pe ideea de transportabilitate a fiului afectat cumplit de arsuri? Sau i-or fi trecut prin minte cazurile demnitarilor noştri care s-au operat de afecţiuni mult mai simple la clinici din Austria (Băsescu) ori Turcia (Ponta) şi i-a fost ruşine că ea, pentru fiul ei, putea aranja un transfer rapid în Franţa?

Drama ei cumplită: „M-am hotărât însă prea târziu.” Abia după 12 zile, în data de 11 noiembrie 2015, fiul ei a fost suit în avionul din Paris şi s-a stins la sosire, pe aeroport. La arsurile externe şi interne se adăugaseră, a aflat ulterior, mai multe bacterii agresive, analizele de la IML (Institutul de Medicină Legală) descoperind 4 bacterii intraspitaliceşti!

„Klebsiella din plămâni l-a şi terminat. Am înţeles că el voma în timp ce era intubat… A fost o îmbulzeală de nedescris acolo în primele zile. Răniţii erau duşi pe targă de la secţia de terapie intensivă spre tomograf printre toţi oamenii care sunt în sala de primiri urgenţe. Alex era plimbat cu faţa descoperită printre aceşti oameni veniţi de pe stradă.”

Klebsiella. Ce nume fain – asta dacă nu ştii germană. Nu ştiu dacă are legătură, dar kleben înseamnă „a (se) lipi”. Cum ar veni, ajungi cu o afecţiune la spital, şi te lipeşti, pardon, se mai lipeşte de tine alta… Klebsiella pneumoniae, pe numele ei complet, e responsabilă de pneumonii la subiecţii fragilizaţi (diabet, alcoolism, vârstă înaintată) şi constituie un germene multirezistent de la care pornesc epidemii infecţioase (infecţii urinare, pulmonare sau septicemii) dobândite în mediu spitalicesc (infecţii nozocomiale), în serviciile cu risc (reanimare, chirurgie, internare îndelungată etc.), aflu din dicţionarul medical de pe csid.ro (ce se întâmplă doctore?).

„M-am hotărât însă prea târziu.” O mamă sfâşiată între dragostea de ţară şi dragostea-i maternă. O mamă care şi-a sfătuit fiul să rămână în România, iar România l-a omorât, pe el şi pe alte 63 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 47 de ani!

Povestea de mai sus am desprins-o dintr-un material mai larg dedicat tragediei de la Colectiv (prin prisma unui caz din cele 64) de Gazeta sporturilor de duminică ("#Colectiv – Ana Pascu: «De două ori, Alex a ales România. Prima oară, când a refuzat un job la Frankfurt. A doua oară, am ales eu pentru el: nu l-am transferat în străinătate decât prea târziu»", gsp, 30.10.16), semnat de Mirela Neag, Răzvan Luţac şi Cătălin Tolontan. Mama din povestea asta cumplită este deci Ana Pascu, fostă preşedintă (1982 – 2013) şi preşedinta de onoare a Federaţiei Române de Scrimă şi vicepreşedinta Federaţiei Internaţionale de Scrimă, iar fiul ei este Alex Pascu, liderul formaţiei Goodbye to Gravity care a concertat în seara zilei de 30 octombrie 2015 la Colectiv. Vineri, 11 noiembrie 2016, Alex Pascu ar fi împlinit 34 de ani.

Da, cumplita dilemă a doamnei Pascu: „Nu îmi este uşor să mă gândesc la faptul că cei care au fost transferaţi la timp în străinătate sunt acum în viaţă! Am greşit sau nu că l-am ţinut atâtea zile în Spitalul Floreasca? Mi-e frică de răspuns”.

Cui nu i-ar fi? Am ţinut să prezint această poveste teribilă (oferită cititorilor de neobositul Cătălin Tolontan şi colaboratorii săi în cadrul unui excelent material FOCUS) exact pentru sâmburele ei tragic, compus din deciziile unei mame căreia poate tocmai patriotismul (al ei) i-a luat fiul. Cum nu vom şti niciodată dacă fiul ei, transferat în Franţa a doua zi după tragedie, ar fi supravieţuit, nu ne rămâne – nouă-n compasiunea noastră, doamnei Pascu în durerea ei cumplită – să căutăm alinare în ideea de destin.

Michael Astner este poet, traducător şi publicist