Caută 
1 MIN
Este încă foarte mult de făcut pentru Iaşi şi echipa care şi-a asumat un astfel de proiect sper să se deschidă spre oamenii care trebuie (eu aş spune: AIESEC, Rotary, antreprenorii de IT şi industrii creative). Şi să aibă răbdare să construiască migălos şi pe termen lung.
S-a născut legal Partidul Pentru Iaşi. Prea târziu pentru ceea ce fusese creat (o structură care să permită alegerea unui grup de consilieri locali din echipa fondatoare) şi oarecum impropriu pentru ceea ce urmează: alegerile parlamentare. Indiferent de cauzele care au generat această întârziere (boicot al liberalilor, neatenţie a organizatorilor, lentoare şi confuzie a justiţiei) realitatea este că acum acest vehicul electoral este funcţional şi va încerca, probabil, să obţină locuri la Iaşi pentru parlamentare, în siajul rezultatului bun de la locale şi a unei iluzorii ascensiuni a Uniunii Salvaţi România, prezumată a cataliza voturi din zona nehotărâţilor (sau scârbiţilor!).
Din echipa entuziastă care formează nucleul acestui grup politic nu-i cunosc decât pe Claudiu Florea şi pe Dan Zaharia, tineri antreprenori eficienţi, nepătaţi, morali şi implicaţi aşa cum se cuvine în proiecte comunitare şi civice şi presupun că şi cei cu care s-au asociat sunt de aceeaşi factură. Domnul Andrei Postoloche, liderul politic al acestui grup, nu-mi spune deocamdată nimic şi aştept să-l văd la lucru cu proiecte de viitor, cu mai multă eficienţă managerială şi cu o stilistică publică diferită de ceea ce ne-au obişnuit politicienii locali sau internauţii gălăgioşi, mai mult sau mai puţin frecventabili. L-am votat în alb pe domnul Postolache, la fel ca multe alte mii de ieşeni, în speranţa că acest tip de vot va genera o trezire la realitate a clasei politice locale, a marilor profitori politici, a celor din vina directă a cărora (putere plus opoziţie) Iaşul rămâne în subdezvoltare. Prezenţa pe scenă a domnului Postolache, ca singură alternativă la ceea ce exista ca ofertă politică, adică resturile monstruoasei coaliţii a lui Relu Fenechiu cu Gheorghe Nichita, precum şi imposibilitatea legală a Partidului Pentru Iaşi de a prezenta liste locale, i-a adus acestuia un scor electoral cu mult peste reprezentativitatea sa reală. Buget de campanie parcimonios, clipuleţe electorale inventive făcute, pe mai nimic, de tineri creativi, un discurs moral şi corect şi bune intenţii cât încape pot fi, pentru oameni ca mine, argumente pentru o ştampilă, dar nu pot constitui un fundament solid pentru o carieră politică sănătoasă. De aceea, şi în ciuda reticenţei mele solide faţă de consultanţa politică (cu nimic mai eficientă, în opinia mea, decât datul în bobi la vrăjitoare!), voi îndrăzni să deschid câteva teme de reflecţie pentru echipa implicată a acestui partid pe care l-aş dori maturizat şi solid peste patru ani, la următoarele alegeri.
În primul rând, Pentru Iaşiar trebui să rămână o platformă civică, cu proiecte comunitare şi care să funcţioneze ca un spaţiu de reunire a asociaţiilor şi fundaţiilor afine, un spaţiu de dialog şi polemici politice şi filosofice, ideologice sau culturale. Un loc în care să vină creativii de drag (şi, pentru mine, exemplul cel mai la îndemână este colegul meu de liceu, Juju Cojocaru, care, din nimic, a făcut un astfel de spaţiu al convivialităţii şi dialogului cultural şi muzical din mica lui afacere, "Cafeneaua Veche", de pe Lăpuşneanu). De aceea cred că Pentru Iaşi ar trebui să fie, în primul rând un loc de întâlnire. Unde să fie permanent abordabili cei din echipa politică. Apoi un partid cu un asemenea nume este sortit anonimatului. Repet, e bun pentru o platformă, pentru o fundaţie pre-politică, dar nu pentru scena reală a Parlamentului.
În al doilea rând, i se va reproşa continuu, în înfruntarea electorală, că nu are ideologie, că nu se poziţionează identificabil pe scena curentelor de idei contemporane. Nu ca afiliere formală, desigur, ci ca acţiune politică. Pentru Iaşi este, în nucleul său tare, un grup de antreprenori scârbiţi de demagogia, prostia şi corupţia arătate de politicienii aleşi care nu au fost capabili să reprezinte interesele ieşenilor şi nu au putut contracara sălbatica politică de discriminare a Moldovei coordonată de cleptocraţii valahi şi ardeleni. De aici a plecat reacţia şi, cred, tot de aici trebuie să plece dezvoltarea mesajului politic. În opinia mea, două teme au rămas neacoperite pe piaţa ofertei politice autohtone: interesele regionale şi interesele antreprenorilor (în Cehia a fost foarte de succes un asemenea partid, parcă). În locul domnului Postolache, eu aş porni să-i caut, la Suceava, Botoşani, Neamţ, Vaslui şi Bacău, pe cei asemenei mie şi aş încerca să negociez o platformă comună care să apere interesele întregii Regiuni de Nord-Est şi care să ajute antreprenorii creativi şi dinamici din zonă. Odată creată o astfel de reţea ea ar putea fi canavaua de construcţie a unui proiect politic regional suficient de solid. Simpla lamentaţie sterilă (vaaai, ce rău e la Iaşi şi ce formidabil e la Cluj!) care se aude hăulind de mai bine de un deceniu nu a dus la nimic altceva decât că am rămas la acelaşi stadiu etern, ca să zic aşa, de pre-fezabilitate. Hilarul Partid al Moldovenilor al Conului Costică Simirad a fost un eşec imens pentru că era gol pe dinăuntru şi hidos pe dinafară, dar asta nu înseamnă că nu e o cale pe care să merite să construieşti, mai ales cu o deschidere de viitor peste Prut. Astăzi, după două decenii de propagandă pozitivă insidioasă, pe toate canalele, făcută împreună de toate forţele politice din regiune, Transilvania însemnă mai mult decât România pe plan extern. Tot ce e pozitiv e în Transilvania şi tot ce e detestabil e legat doar de Moldova. Şi, precum se întâmplă, după manual, principalii agenţi ai acestei imagini sunt chiar mulţi moldoveni dezabuzaţi şi leneşi, bocitoare profesioniste, defetiste, la ziar şi pe Facebook. Cu ei trebuie să lupte în primul rând Postolache & Co. şi ascensiunea formaţiunii sale va începe cu primul spectator pe care îl va convinge să coboare de la peluză, să înceteze cu măscările şi cu stuchitul cojilor de sămânţă, şi să intre în teren să alerge şi el, după puteri, pentru victoria echipei. Sudalmele şi violenţele verbale de pe forumuri cui folosesc? Păi exact celor care ştiu să-şi promoveze interesele pe bani publici, care-şi fac investiţiile şi evenimentele pe banii noştri, ba mai au şi tupeul să vorbească de audienţe de peste 300.000 de oameni pe un stadion acreditat cu 29.000 de locuri. Avem mult de muncă pentru a recupera acest handicap faţă de cei aflaţi înaintea noastră, mai aproape de vest. Iar vorbele nu ajută la nimic.
Dacă va învăţa să evite capcanele verbiajului politicianist (festivalul de 7 milioane – din care doar 15 % din bani publici – este încununarea unui proiect de dezvoltare, după două decenii la Sibiu şi Cluj şi nu ţine locde agenda culturală săptămânală, a instituţiilor profesioniste şi a sectorului independent, finanţat de zeci de ani triplu sau chiar mai mult decât o fac autorităţile ieşene, care dau bani cu ţârâita, pentru salarii şi, preferenţial, pentru câte o singulară afacere culturală făcută de prietenii de familie).
M-ar dezamăgi domnul Postolache dacă ar încerca să capitalizeze voturile luate norocos în cursa pentru primărie în voturi pentru sine, pentru o sinecură în Parlament. Este încă foarte mult de făcut pentru Iaşişi echipa care şi-a asumat un astfel de proiect sper să se deschidă spre oamenii care trebuie (eu aş spune: AIESEC, Rotary, antreprenorii de IT şi industrii creative). Şi să aibă răbdare să construiască migălos şi pe termen lung. Doar aşa mai văd votul meu încă o dată.
Florin Cîntic este istoric şi director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi
