Foc în gât
După Bookfest, am profitat de ocazie şi am vizitat un bun prieten care s-a mutat acum câţiva ani de la Iaşi la Piteşti. Într-una din zile (3 de toate, cât îi stă bine oaspetelui să stea într-o vizită, nu-i aşa?), am făcut o plimbare pe Calea Drăgăşani în jos, am cotit-o la stânga, la un moment dat, am ajuns într-o piaţă. Înainte să intru în hala cu legume şi fructe, am văzut pe trotuar o femeie mai în vârstă, o munteancă mărunţică, uscăţivă îmbrăcată în negru, care avea spre vânzare o pungă cu corcoduşe verzi şi trei legături cu o plantă pe care o ştiam, dar nu eram sigur de numele ei.
– Nu vă supăraţi, cum se numeşte floarea asta?
– Coada-şoricelului.
Mda, deci era chiar coada-şoricelului.
– Şi pentru ce-i bună?
– Pentru ceai, pentru stomac.
– Da? Pentru ce fel de probleme cu stomacul?
– Păi, pentru arsuri la stomac sau când ai foc în gât, cum se mai spune! Luaţi, vă dau toate cele 3 legături cu 1 leu!
– Nu, mulţumesc, dar nu-mi trebuie, din fericire n-am probleme cu stomacul.
Am dat să plec, apoi m-am gândit că femeia chiar merită să-i dau un leu – doar mă lămurise, îmi oferise două informaţii plus o expresie („foc în gât”) pe care n-o mai auzisem!
– Poftim, luaţi leul acesta, vă rog.
– A, nu, doar dacă luaţi legăturile…
– Vă rog, chiar m-aţi lămurit.
A trebuit să insist ca să accepte leul – bunul simţ al omului sărac, dar cinstit nu o lăsa pe ţărancă să primească bani pentru altceva decât marfa oferită spre vânzare.
Altfel, dincolo de faptul că „Regina plantelor medicinale din România” (Formula AS, nr. 832, 2008) este leac pentru mult mai multe probleme decât cele stomacale, povestea cu coada-şoricelului (Achillea millefolium) mi-a confirmat din nou faptul cât de diferite sunt numele date în diverse limbi aceleiaşi plante sau insecte etc: în limba română, numele plantei pare să vină de la forma lunguiaţă a frunzei („frunze penate, păroase”, cum e descrierea lor ştiinţifică) – chiar dacă o coadă de şoricel nu-i chiar atât de stufoasă. În limba germană, ea se numeşte Schafgarbe, adică snopul oilor/ snop de oi – pornind, evident, de la „snopii” de flori albe care pot părea nişte pâlcuri de oi în miniatură… (04.06.2013)
Cultura şi mersul pe sârmă
Am fost cu treburi în oraş (dări către stat). După, am luat România liberă (n-am mai luat-o de mult – cu ocazia asta am observat că s-a scumpit de la 2 la 2,5 lei), m-am aşezat pe o terasă, am luat o bere şi am purces la citit „cel mai cumpărat ziar quality din România” (cum scrie pe frontispiciul cotidianului).
Concluzia: scumpirea a adus cu sine şi o sărăcire editorială a ziarului care pe cele 12 pagini mari ale sale nu ştiu dacă adună – dar… hai să le număr: deci, care ne oferă 15 articole mari şi late (chiar mari şi late majoritatea – dacă nu te intersează tema, dai direct pagina…). Pe ultima pagină troneaza mare titlul de secţiune: „cultură”. Textul din ditamai pagina de „cultură” – unul singur: „Curaj sau nebunie? Unul dintre cei mai mari acrobaţi din lumea circului îşi riscă viaţa în direct – TRAVERSAREA MARELUI CANION PE SÂRMĂ”!
Poftim? Stai aşa, mi-am zis numaidecât: cum adicătelea „cultură”? Mersul pe sârmă e un act cultural? Mai degrabă-i valabil pe invers: actul cultural e (prea adesea) un fel de mers pe sârmă. Părerea mea. (18.06.2013)
Perjovschi, Iaşul şi Sibiul
La ultimele trei ediţii ale Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, artistul Dan Perjovschi a fost invitat să umple un perete alb de lângă Teatrul Naţional „Radu Stanca” cu inconfundabilele-i desene-comentarii mereu ironico-acide, binevenite şi bine-nimerite. În 2011 (când festivalul a făcut majoratul), am fotografiat peretele. Anul trecut – am uitat de el. Anul acesta, era cât pe ce să uit din nou, dar, la Sibiu fiind şi citind în cotidianul german Allgemeine Deutsche Zeitung (ADZ, Bucureşti) un fel de retrospectivă a ediţiei 20 de anul acesta, am dat fuga să imortalizez peretele. Am reuşit să fac 11 poze, apoi cardul a fost plin. Introducând cardul de rezervă, am avut neplăcuta surpriză că aparatul digital (un Kodăcel) se bloca invariabil. A trebuit să renunţ.