Peste 120 de locuri pe programe Erasmus pentru studenţii UMF

vineri, 01 aprilie 2016, 04:52
1 MIN
 Peste 120 de locuri pe programe Erasmus pentru studenţii UMF

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi a publicat cifrele disponibile pentru bursele de studiu şi plasament Erasmus^ în anul universitar 2016-2017 la toate cele patru facultăţi.  

Astfel, cele mai multe sunt disponibile pentru tinerii de la Facultatea de Medicină Generală, 93 pentru licenţă şi nouă pentru masteranzi sau doctoranzi, doar două la Facultatea de Medicină Dentară, numai pentru masteranzi sau doctoranzi, la Facultatea de Farmacie sunt opt pentru licenţă şi două pentru a doua categorie, în timp ce Facultatea de Bioinginerie Medicală are 25 pentru tinerii înscrişi la licenţă şi cinci pentru cei de la master sau doctorat.

Duratele acestor burse de studii sau de plasament variază în funcţie de ţara, universitatea şi programul de studiu, acestea putând fi de doar două luni, însă putând ajunge şi până la zece. Printre cele mai multe parteneriate sunt încheiate cu universităţile din Franţa – la medicină generală fiind, spre exemplu, zece astfel de parteneriate.

În total, există înţelegeri cu majoritatea ţărilor europene cu centre medicale importante, precum Belgia, Franţa, Olanda, Finlanda, Germania, Italia, Polonia, Spania, Ungaria, Cehia, Austria, Grecia, dar şi cu Turcia. Reprezentanţii UMF avertizează candidaţii faptul că programul Erasmus asigură doar parţial finanţarea burselor de mobilităţi, studenţii fiind nevoiţi să îşi asigure alternative de finanţare.

Bursele variază de la 450 la 500 de euro, iar studenţii beneficiari de bursă socială vor primi o finanţare de 200 de euro pe lună. Studenţii pot să-şi depună dosarele de candidatură până pe 11 aprilie. 

 

Comentarii