Pintea către fiul său

Aţi încercat vreodată să respectaţi întocmai legea? Măcar cea din România? Este imposibil să o faci! Cu adevărat un om viu, în carne şi oase, nu poate supravieţui în societate dacă nu încalcă legea de câteva ori pe zi. El este sortit pieirii într-o perioadă foarte scurtă de timp.

Există cu siguranţă trei coduri de conduită în societate, în orice societate: codul oficial (cel scris), neoficial social (nescris), care este, de fapt, o combinaţie de mai multe coduri aşa-zis neobligatorii: morală, etică, estetică, logică etc.; şi codul interzis, sau acceptat tacit, codul primar. Cele trei luptă neîncetat pentru supremaţie în fiecare individ. Cetăţeanul de rând este scindat permanent între dorinţa de a face exact ce vrea, aceea de a respecta în mod tacit dorinţa semenilor săi de a face exact ceea ce vor, şi aceea de a respecta dorinţa oficială a societăţii, impusă de ea.

Un exemplu: într-o intersecţie un nesimţit se bagă cu maşina lui puternică în faţa ta, forţând agresiv intrarea şi silindu-te la manevre bruşte. Codul interzis îţi spune să ieşi din maşină şi să îl omori în bătaie pe celălalt, să îl tai în bucăţi şi să îl atârni de primul stâlp cu capul în jos; cel neoficial, să stai în maşină şi să-i arăţi degetul arătător în semn de dojană; iar cel oficial, să suni la poliţie şi să-l reclami. Ce faci în realitate? Exact o combinaţie între cele trei: înjuri (o parte din codul primar), claxonezi (o parte din cel oficial) şi îţi vezi mai departe de drum (o parte din cel neoficial, logic).

Pentru că nimic din ceea ce este legal nu este în întregime corect, şi invers. Nicio lege nu este perfectă, nu se poate aplica întocmai pe o situaţie. Legile sunt umane, deci condamnate la greşeală, niciodată nu vor fi perfecte, ele sunt supuse nedreptăţii pentru că sunt nivelatoare. Însăşi dreptatea pentru care s-au creat aceste legi este relativă.

Pe de altă parte, nu te poţi baza nici pe judecata liberă a oamenilor pentru că ei nu pot fi altfel decât subiectivi, chiar şi cei mai drepţi dintre drepţi, şi nici pe instinct care ne-ar întoarce de unde am plecat.

Cele mai multe conflicte tocmai de la intersectarea acestor coduri pornesc. O parte dintre combatanţi pretind că urmează întocmai legea scrisă, cealaltă pe cea nescrisă. Dacă ar merge toţi după aceeaşi logică, nu ar mai fi conflicte pe lume, dar acest lucru este imposibil.

Politeţea, de exemplu, nu este specificată în lege. Nu te poate da nimeni în judecată că nu i-ai cedat locul în tramvai unei femei însărcinate sau că nu ai salutat un vecin, deşi uneori aceste lucruri sunt cu adevărat “penale”.

Alteori, când cineva vrea să fie perfect nedrept, să facă rău altcuiva, face exact ca la lege. Aţi încercat vreodată să respectaţi întocmai legea? Măcar cea din România? Este imposibil să o faci! Cu adevărat un om viu, în carne şi oase, nu poate supravieţui în societate dacă nu încalcă legea de câteva ori pe zi. El este sortit pieirii într-o perioadă foarte scurtă de timp.

De cealaltă parte, dacă nu respecţi legile nescrise ale oamenilor, rişti izolarea şi o moarte mai înceată, dar şi mai chinuitoare.

Şi atunci ce poţi să faci, te întrebi? Copiii sunt învăţaţi la şcoală să respecte legea scrisă.

În afara şcolii ei văd că aceasta nu-i ajută foarte mult, şi nu e nimeni să-i înveţe în mod organizat cum să îmbine cele două „coduri”, pentru că nici nu se poate aşa ceva. Sunt atâtea lucruri, detalii care nu pot fi prinse în enunţuri/ legi încât te fac să te gândeşti la efortul acesta imens şi inutil al oamenilor de a le elabora şi respecta.

Sunt mulţi factori care ar trebui avuţi în vedere în elaborarea legilor, factori bazaţi pe un profil fiziologic, psihologic, sociologic etc. al fiecărui individ. De exemplu, ar trebui legi pentru bărbaţi şi legi pentru femei, apoi legi separate pentru femei blonde şi pentru alte culori, legi pentru copii, legi pentru părinţi, legi pentru oameni căsătoriţi şi pentru necăsătoriţi, legi pentru bătrâni şi pentru tineri, legi pentru minorităţi (ţiganii, de pildă, au alte reguli nescrise care de multe ori sunt mai puternice decât cele scrise ale ţării în care vieţuiesc în momentul respectiv), legi pentru cei din sistemul judiciar (pentru procurorul care a jucat la poker banii din flagrant, bunăoară), pentru politicieni, artişti, legi pentru posesori de animale, legi pentru graşi, pentru slabi, pentru bărbaţi cheli, pentru pitici, pentru heterosexuali, homosexuali, pedofili, legi pentru inşi cu 4 clase, legi pentru academicieni ş.a.m.d.

Majoritatea să aibă un fond comun, evident, dar pentru fiecare categorie să fie unele amendamente specifice. Nu e greu, fiecare individ se poate încadra cu uşurinţă în anumite standarde. Pentru că nu e normal ca toate categoriile de oameni să fie egale în faţa legii. Trebuie să recunoaştem într-un final că nu există egalitate între oameni. E clar ca bună ziua că unii ar trebui să aibă mai multe drepturi decât alţii pentru simplul fapt că le merită! Cu cât eşti mai înaintat pe o scară socială, cu atât ar trebui să ai mai mult de câştigat de pe urma justiţiei. Acest lucru se simte oricum în realitate, fără a fi enunţat, de aceea, aproape toţi cei care ştiu că sunt superiori şi că merită mai mult suport şi înţelegere din partea societăţii şi le iau singuri în mod ilegal, iar asta nu e corect pentru că riscă pedepse injuste.

E adevărat că omul nu poate trăi fără legi, dar nici egalitatea forţată nu este soluţia ideală. Şi nici dictatura, cum s-ar crede, deşi diferenţa între un sistem absolutist şi unul democratic nu constă decât în tonul pe care discută fiecare cu cetăţenii lui.

Dar ce vorbesc eu aici?! Oricum, „orice generalizare este periculoasă, inclusiv aceasta”…

Briscan Zara este scriitor şi publicist