Planul merge înainte

Ceea ce iniţiază PSD prin diferiţi parlamentari dezavuaţi formal (vezi amendamentele senatorului Şerban Nicolae la Codul Penal, care reiau în formă extinsă prevederile ordonanţei 13) reprezintă o mişcare anti-europeană profundă. Ajuns în Parlament, planul pare să treacă la un nivel superior. În joc nu se mai află agendele personale de scăpare ale unor politicieni penali, ci un veritabil concept de repoziţionare a statului român într-o zonă a discreţionarului (deci ale vulnerabilităţilor geopolitice), care să permită supravieţuirea oligarhiei cleptocrate şi tolerarea mijloacelor de jefuire a bugetelor publice.

Politicienii români nu îndrăznesc să iniţieze un referendum deschis de ieşire din UE, fiindcă riscă automat o penalizare electorală usturătoare, dar pot executa un dans în oglindă: pe măsură ce unii (Germania, Franţa) îşi declară lehamitea şi oboseala de estici, de România, politicienii se străduiesc să joace dinadins la iritare şi la confirmarea neseriozităţii pentru a justifica o politică de respingere. Fiindcă nu este nimic mai anti-european decât să încerci să demontezi, şurub cu şurub, rotiţele instituţionale construite în ultimul deceniu şi să imaginezi, zi de zi, portiţe de scăpare, prin proiecte de graţiere, dezincriminare a unor infracţiuni, creare a unor privilegii ori menţinere a impunităţiilor. Nu este altceva mai anti-european decât să distorsionezi rosturile Parlamentului, să implici CCR în lovituri politice şi în girarea unor formule surogat de constituţionalitate.

„Pedagogii” europenismului din nucleul dur au motive întemeiate să considere că s-a ajuns într-un punct în care par epuizate resursele interne de schimbare a societăţii româneşti. Aici mulţimea celor care pierd de pe urma integrării (stat de drept, transparenţa şi oportunitatea cheltuielilor publice) a ajuns la o masă critică ce acţionează coordonat pentru a placa orice pas înainte. Au reuşit să paraziteze multe dintre instituţiile esenţiale ori să dezlănţuie atacuri asupra celor care mai rezistă şi să-şi perfecţioneze aparatele de propagandă. Este o luptă care pe care, iar germanii ori francezii nu au cum să o ducă în locul românilor. Ceea ce am trăit în timpul protestelor din februarie este doar o confirmare că există şi o versiunea occidentalizată a societăţii, dar încă departe de putere; vocală, dar dezorganizată şi capricioasă.

Aşadar, în urma precipitării reformei UE, statutul României de veşnic „copil problemă”, ţinut în regim de reeducare şi scos la tablă periodic cu MCV-ul, e pe cale să se sfârşească. Copilul problemă urmează să fie mutat în altă clasă, în banca esticilor fără speranţe, la rândul lor retraşi din programul de reabilitare. Fără exigenţe înăsprite inutil, fără ştachete ridicate, fără orizonturi şi constrângeri, proiectul unei Europe cu mai multe viteze vine ca o izbăvire in extremis pentru PSD. O UE concentrică, formată dintr-un nucleu şi o periferie străvezie este spaţiul ideal de libertate pe care îl vizează orice categorie de penali. După ce au zdrăngănit mandolina naţionalismului, au diabolizat Bruxelles-ul şi au adus în discuţie adevărate conspiraţii ale instituţiilor europene, îngrijorarea lor va fi la fel de autentică, precum a unor crocodili care-şi caută batista.