Pogromul din 1941, marcat printr-un grandios spectacol de teatru

Reputatul regizor Alexander Hausvater va pune în scenă la Teatrul “Vasile Alecsandri” spectacolul „GOLEM”.

miercuri, 19 iunie 2013, 01:50
3 MIN
 Pogromul din 1941, marcat printr-un grandios spectacol de teatru

Teatrul “Vasile Alecsandri” va marca pe 28 iunie împlinirea a 72 de ani de la Pogromul din 1941 printr-un spectacol pus în scenă de reputatul regizor Alexander Hausvater. Publicul ieşean, cu care apreciatul artist susţine că are o relaţie specială, considerându-l superior celui canadian, va avea prilejul să vizioneze „GOLEM” în avanpremieră, întrucât lansarea propriu-zisă a acestuia este programată în toamnă.

Pe lângă reprezentaţia de pe 28 iunie, oferită începând cu ora 19, în Sala Mare, va avea loc şi o repetiţie cu public, cel mai probabil în această vineri. „Suntem în faţa avanpremierei unui spectacol de la care aşteptăm foarte mult, fiind creaţia lui Alexander Hausvater. E un regizor care la fiecare spectacol a creat ceva nou şi foarte des a creat şi probleme, adică nu a vrut nicio secundă ca spectacolele lui să treacă neobservate. Le-a dorit şi contemporane, şi polemice întotdeauna. Spectacolul va avea avanpremiera oficială pe 28 ale lunii, pentru că suntem obligaţi să comemorăm Pogromul de la Iaşi din 1941. Va fi şi o repetiţie cu public, deci există două propuneri în această lună iunie de a observa spectacolul în două forme deosebite. În cadrul programului nostru, vrem să comemorăm continuu şi faptul că teatrul evreiesc s-a născut la Iaşi, dar şi faptul că Iaşul în sine a fost timp de cel puţin două secole o comunitate puternic marcată de convieţuirea dintre români şi evrei”, a precizat Cristian Hadji-Culea, director al Naţionalului ieşean.

 
Aluzii la politicieni
 
Alexander Hausvater a mărturisit că ar fi trebuit să monteze spectacolul în cimitirul evreiesc din Praga, spaţiu pe care îl consideră unic în lume, colaborând cu Teatrul Naţional din acelaşi oraş. La Iaşi, nu ar fi fost posibilă realizarea spectacolului în cimitirul evreiesc, în principal din motive financiare. „E foarte dificil astăzi să convingi un teatru care se zbate pentru orice ban să creeze o producţie neconvenţională”, a explicat nonconformistul regizor. Montarea adaptată pentru Sala Mare nu este însă mai puţin spectaculoasă, atmosfera din sânul comunităţii evreieşti pentru care rabinul a creat un monstru protector fiind redată cu ajutorul decorului, muzicii, mişcării scenice şi interpretării actorilor. Alexander Hausvater nu a oferit numai detalii despre spectacol, ci şi-a exprimat totodată dezamăgirea că Iaşul nu ocupă în prezent locul pe care l-ar merita. „Mă irită câteodată gândul că Iaşul nu este capitala culturală permanentă a României şi a Europei. Mă irită gândul că politicienii au rămas aşa de în spate şi au o vină aşa de teribilă”, a punctat artistul.
 
„Avea creaţii mult superioare”
 
În opinia sa, nici teatrul ieşean nu este apreciat şi promovat la adevărata sa valoare. „Istoria teatrului ieşean e pentru mine o istorie destul de tragică deoarece, pe parcursul acestor 15 ani, am văzut cum a fost combătut, neglijat de un oraş numit Bucureşti, care a încercat să provincializeze un teatru pentru că la un moment dat teatrul ăla avea creaţii mult superioare creaţiilor sale. Măcar primele spectacole pe care le-am făcut la teatrul ăsta sunt absolut sigur că erau fără comparaţie în România. Mi se pare foarte important de a sublinia că Teatrul Naţional din Iaşi era şi poate să fie un teatru vârf în România”, a adăugat Alexander Hausvater. Artistul s-a arătat dezamăgit şi de atitudinea pe care o au românii în legătură cu viaţa pe care o duc. „Trăiesc într-o ţară în care oamenii sunt nenorociţi şi ei se întreabă de ce sunt nenorociţi şi răspunsul întotdeauna e Băsescu sau Ponta. Ei sunt nenorociţi pentru că au pierdut capacitatea să se iubească, să-şi iubească semenul, să-şi iubească vecinul, să-şi iubească colegul. Necesitatea negativului şi a urii a distrus cea mai intrinsecă calitate umană, cea mai profundă, fără de care nu putem să existăm, care este iubirea”, a concluzionat Hausvater.

 

 

Comentarii