Poliţist condamnat după ce a făcut sex cu o minoră sub ochii proxenetului

joi, 16 octombrie 2014, 01:58
2 MIN
 Poliţist condamnat după ce a făcut sex cu o minoră sub ochii proxenetului

Judecătorii au decis ieri ca agentul de poliţie să fie condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

Unul dintre cele mai scandaloase dosare din Poliţia ieşeană a fost finalizat ieri de judecătorii Tribunalului Iaşi. Magistraţii au decis ca agentul de poliţie Daniel Avârvarei, de 28 de ani, să fie condamnat la trei ani de închi­soa­re cu suspendare pentru act sexual cu un minor. Poliţistul ieşean a fost acuzat că a întreţinut raporturi sexuale cu o minoră, într-o maşină în care se afla şi proxenetul acesteia.

Scena s-ar fi petrecut într-o ma­şină parcată în apropierea unei benzinării din Paşcani şi, potrivit declaraţiei Cătălinei A., în mo­mentul actului sexual în maşină se afla şi proxenetul Constantin Radu Crăciun, considerat liderul grupării. La acea vreme, minora era dată dispărută de către părinţi. „Inculpatului a determinat-o pe partea vătămată să întreţină ra­portul sexual cu poliţistul Avâr­varei Daniel Marian spunân­du-i că acesta o poate ajuta, convingându-i pe părinţii ei să îşi retragă plângerea de dispa­riţie“, se mai arată în rechizitoriu.

În acelaşi dosar, instanţa condamnase deja un alt poliţist, Ci­prian Moneagă, la trei ani şi jumătate de închisoare cu execu­tare. Moneagă ar fi întreţinut raporturi sexuale cu o altă minoră în sediul Poliţiei. Proxeneţii la care au apelau agenţii ieşeni au fost şi ei condamnat, pentru trafic de minori. Astfel, Radu Crăciun a primit nouă ani şi opt luni de închisoare, Con­stantin Topiţă şi Vasile Radu câte opt ani şi patru luni de în­chisoare în timp ce Gheorghe Paşcu la cinci ani de închisoare. Referitor la reţeaua pusă pe picioare de aceştia, anchetatorii au reţinut că aceştia le cazau pe minore în pensiuni şi hoteluri pentru a presta raporturi sexuale cu diferiţi bărbaţi.

Comentarii