De Business

Punem punctul pe știi

Poşta a umflat peste noapte preţurile serviciilor şi alungă puţinii clienţi pe care îi mai are

miercuri, 08 ianuarie 2014, 02:50
3 MIN
 Poşta a umflat peste noapte preţurile serviciilor şi alungă puţinii clienţi pe care îi mai are

La unele servicii oferite preţurile au fost crescute şi de peste trei ori. „Noile tarife sunt determinate de evoluţia preţurilor la combustibili şi utilităţi”, ne-a transmis purtătoru de cuvânt al instituţiei.

 Un ieşean acuză Poşta Română că a crescut “astronomic” unele tarife. Într-un e-mail trimis pe adresa redacţiei, ieşeanul M. Marcu susţine că măsurile luate de conducerea Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR) sunt luate pentru “a grăbi falimentul”. “După ce au închis oficii şi au redus personalul, pe criterii netransparente, conducătorii Poştei, aflată practic în faliment cu datorii uriaşe, ne-au oferit cadou nişte scumpiri astronomice. Dacă în SUA la scumpiri de câţiva cenţi a fost scandal, Poşta Română îşi permite scumpiri şi de 350%”, a scris M. Marcu. Ieşeanul a oferit ca exemplu abonamentul la o Căsuţă Poştală (CP) pentru persoane fizice. “Abonamentul era până acum 53,40 lei/an. Acum am avut surpriza să aflu că abonamentul este 15,00 ron/lună, respectiv 180 lei/an, adică o scumpire cu 337%. Cred că măsura este cel puţin neînţeleaptă. Doar dacă nu vor să-şi alunge clienţii şi să grăbească falimentul”, a punctat M. Marcu. Angajaţii Poştei au confirmat scumpirea tarifelor începând cu 1 ianuarie la anumite categorii de servicii, printre acestea fiind şi abonamentul CP pentru persoane fizice. „De la 1 ianuarie s-au scumpit tarifele la CP nominală pentru persoane fizice la 15 lei/lună, în timp ce pentru persoanele juridice a rămas la 25 lei/lună. Pentru CP nenominală, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru cele juridice tariful este de 30 lei/lună”, ne-a declarat o oficiantă de la Oficiul Poştal 4 Tătăraşi.

 
 
Ce spun oficialii companiei
 
 
Pe de altă parte, conducerea CNPR susţine că modificarea tarifelor ţine de o iniţiativă a instituţiei de a armoniza unele tarife la valoarea reală din prezent, ele nemaifiind modificate din 2008. „Redefinirea ofertei tarifare, intrată în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2014, a avut ca obiect serviciile prestate de Poşta Română în afara sferei serviciului poştal universal. Ultima modificare tarifară aferentă acestor tipuri de servicii poştale a avut loc la 1 ianuarie 2008. Noile tarife sunt determinate de evoluţia preţurilor la combustibili şi utilităţi, cât şi a costurilor diverselor servicii, înregistrată în perioada 2008 – 2014”, a explicat Dan Dumitrescu, purtător de cuvânt al CNPR. Singurii clienţi ai CNPR care vor fi dezavantajaţi sunt persoanele fizice care folosesc rar aceste servicii, deoarece modificările îi vizează direct. Astfel, atât în cazul serviciilor tip PRIORIPOST (ghişeu sau sediu), cât şi al serviciilor de corespondenţă cu confirmare de primire, prioritare sau neprioritare, clienţii fără contract ai companiei beneficiază de tarife nemajorate dacă prezintă un volum mai mare de 10 trimiteri, iar cei care au semnat contract la un volum mai mare de 50 trimiteri.
 
 
Câteva exemple
 
„Ziarul de Iaşi” a solicitat conducerii CNPR o listă a serviciilor ale căror preţuri au fost modificate, în care să specifice atât preţul vechi cât şi preţul nou. În schimb, reprezentanţii instituţiei ne-au oferit doar unele exemple în care modificările sunt minore. „De exemplu în cazul corespondenţei neprioritare cu confirmare de primire, tarifele s-au majorat cu un procent cuprins între 28 şi 33%, în funcţie de greutate. Pentru astfel de trimiteri cu greutate de până la 20 grame tariful a crescut de la 4,90 lei la 6,50 lei; pentru astfel de trimiteri cu greutate peste 500 grame şi până la 1.000 grame tariful a crescut de la 10,10 lei la 13,20 lei; la trimiterile cu greutate peste 1.000 grame şi până la 2.000 grame tariful a crescut de la 12,80 lei la 16,60 lei. Alte servicii al căror tarif a fost actualizat sunt: preluare sediu/domiciliu, livrare sediu/domiciliu, coletărie anunţată, coletărie din afara sferei serviciului universal (colete cu AR sau cu ramburs şi colete peste 10 kg.)”, se arată în răspunsul trimis către „Ziarul de Iaşi” de Dan Dumitrescu.

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii