Caută 
8 MIN
Atomic Leow îşi doreşte din toată inima să vadă castelul lui Dracula, din Transilvania. „N-ai cum să mă înţelegi“, îmi spune studentul de la Medicină, de 63 de ani, din Singapore, „am trăit toată viaţa cu imaginea asta. Chiar dacă sunt reali sau nu, vreau să merg şi să dau mâna cu câţiva vampiri. Să văd unde trăiesc“. Nu-i poţi citi vârsta pe chipul bărbatului din faţa mea. Când zâmbeşte sau râde, ochii i se îngustează şi gura i se lungeşte de parcă i se crapă obrajii. Doar auzul l-a lăsat, în anii care au trecut, la urechea stângă. Dar nu-şi face griji, „doar acuşi termin medicina şi-o să fiu doctor, nu?“, şi bărbatul izbucneşte în râs. Parcă inventariază un calendar virtual, coboară degetul prin aer în faţa sa şi spune cumpătat: „Anul viitor voi fi în anul VI, voi termina. Voi deveni, probabil, la 65 de ani, cel mai în vârstă absolvent de Medicină din lume.“ Şi-a pregătit cu calm momentul în care va intra în Cartea Recordurilor. A şi analizat problema: cel mai în vârstă absolvent de medicină figura, la ultima inspecţie, un malaiezian de 62 de ani. „Iar eu voi avea cu trei ani mai mult, dar nu de asta m-am înscris la facultate. Chiar nu de asta, nu cred că un doctor care face medicina şi nu vrea să îi ajute pe cei săraci, vrea doar să adune bani, va fi un doctor prost. Misiunea mea, de a face medicină, este tocmai pentru a-i ajuta pe cei săraci, care nu au bani să se ajute singuri“, spune bărbatul.
Nu a intrat la Medicină pentru că a greşit sala de examen
Atomic Leow e student în anul al V-lea la Facultatea de Medicină Generală de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi. Singaporezul spune, cu un stoicism asumat, că şi-a dorit toată viaţa să facă medicină. De mic copil. De când s-a născut. O spune cu atâta convingere încât îţi vine să crezi că pasiunea pentru medicină i-a fost scrisă în gene. Îmi ia agenda din mână şi înşiră pe ea mai multe nume. Cele două fiice ale sale: una profesează medicina în Australia, alta e studentă. Ginerele său? Doctor. Fratele, şef de clinică. O nepoată de pe partea unchiului, „cea mai bună studentă de medicină din Australia“. Şi atunci, de ce a rămas Atomic Leow fără un titlu de doctor? „Din cauza unor circumstanţe nepotrivite“, spune bărbatul umflându-şi pieptul. Se vede că povestea asta a spus-o de mai multe ori. Colegilor, prietenilor, familiei sau profesorilor. „În timpul examenului de treaptă de la finalul liceului (n.r. – echivalentul unui bacalaureat şi admitere la facultate de medicină), în Australia, am fost foarte ghinionist. În timpul examinării am fost dus într-un centru greşit. M-am trezit într-o sală de 10.000 de studenţi, cu un singur rând pentru elevii asiatici, dar nu puteam să-mi găsesc locul care mi-a fost atribuit“, povesteşte Atomic Leow, începând să gesticuleze energic. A cerut ajutorul unuia dintre profesorii supraveghetori care l-a îndrumat către un loc care nu corespundea cu foaia lui de examinare. „I-am spus că locul e greşit, dar mi-a spus să stau acolo că studentul nu a mai venit. După ce am terminat de citit subiectele, mi-am dat seama că ele nu erau pentru asiatici, cu prima limbă engleză, ci pentru australienii cu prima limbă engleză.“ Aşa că s-a ridicat, a ieşit din sală, a căutat şi a găsit într-un final centrul de examinare în care se afla şi locul său. Doar că atunci când a ajuns acolo trecuse deja mai bine de jumătate din timpul destinat examenului şi nu a fost lăsat să stea mai mult. „De ce nu am făcut medicina? Pentru că am picat dezastruos examenul de limbă engleză. Toţi prietenii mei cu care am studiat atunci au ajuns doctori, mulţi dintre ei lucrează şi în America.“
De la medicină la agricultură şi toxicologie
Atomic Leow nu a avut, prin urmare, de făcut altceva decât să se reprofileze. A ales agricultura, unde a putut să studieze toxicologie şi farmacologie. S-a apropiat cât de mult a putut de domeniul medicinei. Îmi spune că a absolvit „cum laude“ şi că a primit o bursă pentru a urma studii doctorale la Universitatea La Trobe din Australia. A mers acolo, iar ca teză de doctorat a realizat o cercetare despre efectele negative ale medicamentului Stalinon, cercetare „care este acum în toate bibliotecile universităţilor din lume“. Îmi desenează pe agendă butoaiele pline cu „sute şi sute de litri“ de bacterie cultivată E. coli, pe care a bombardat-o cu unde sonice pentru a aplica medicamentul asupra ei şi a verifica efectele. Vorbeşte cu mândrie, dar fără a se umfla în pene. Ţine să îmi arate, de fiecare dată când îl întreb, că el ar fi putut să-şi ducă viaţa fără să urmeze medicina. A fost, pe rând, „lecturer“ şi „senior lecturer“ la Universitatea Politehnica „Ngee Ann“ şi „principal lecturer“ la Politehnica „Temesek“, tot din Singapore, unde a fost şi şeful departamentului de biotehnologie. La slujbele acestea, Atomic Leow a stat până în 2007, când s-a hotărât că trebuie să îşi ducă până la bun sfârşit visul său de a deveni doctor. Atunci a aplicat la o universitate din Marea Britanie, care trimisese o echipă de specialişti pentru a organiza examene în Kuala Lumpur, capitala Malaysiei. S-a dus la examen, fiindcă în Singapore era deja prea în vârstă pentru a fi student. „Am trecut printr-un interviu foarte riguros pentru universitatea britanică şi am fost norocos fiindcă am fost unul dintre puţinii admişi. Trei oameni de fapt au fost admişi, iar eu eram cel mai bătrân dintre ei. S-au mirat şi cei din comisie, nu ştiau să fi dat vreodată cineva, în Anglia, admiterea la ei la vârsta mea“, povesteşte Atomic Leow.
Românii sunt buni şi răbdători
Însă traiul în Anglia s-a dovedit mai scump decât şi-a făcut Atomic socotelile în Singapore. Doar costurile la facultate îl ajungeau 20.000 de lire sterline pe an şi după câteva luni a renunţat. Înainte să plece şi-a întrebat însă şi colegii şi profesorii unde ar putea să studieze medicina, pentru a fi şi mai mici taxele şi traiul uşor. „Mi-au recomandat cu toţii România, au menţionat şi de Iaşi, însă eu, după ce am făcut propriile verificări, m-am hotărât să vin la «Grigore T. Popa». Am ales Iaşul pentru că universitatea de aici este cea mai veche şi are cele mai bune legături“, spune Atomic Leow. Iar cu traiul din România nu i-a fost greu să se înveţe. A descoperit în români ceva ce, spune el, nu a mai găsit nici la francezi, nici la englezi şi nici la „multe alte popoare europene pe care le-am vizitat“. Bunătatea. „Şi răbdarea. Primii doi ani i-am petrecut ca să construiesc o relaţie cu colegii mei, să mă amestesc printre ei, să râd cu ei. Şi cred că am reuşit în 95% dintre cazuri. Nu îmi sunt ca nişte fii, ci ca nişte prieteni, mergem împreună, mâncăm împreună. Vreau să mulţumesc, prin această cale, şi decanei Doina Azoicăi, profesorilor Cristina Ghiciuc, Doina Butcovan, Camelia Bogdănici, Dragoş Pieptu, Daniela Boişteanu şi Florin Petrariu, care au fost drăguţi cu mine până peste măsură“, spune Atomic Leow. Acesta crede că nu există zi în care românii să nu îl surprindă. În urmă cu câteva zile, când mânca la Iulius Mall, un grup de zece copii l-a înconjurat. „Mă întrebau dacă sunt din China, dacă mănânc mâncare chinezească, apoi ce e aia Singapore, de ce e o insulă, unde e. Am stat o jumătate de oră să le tot explic şi ei mă tot întrebau“, spune, râzând, viitorul doctor.
„Medicina nu e uşoară nicăieri în lume“
Înainte însă să-i cunoasă pe români, a auzit doar de doi „în afară, desigur, de Dracula“. Pe Nadia Comăneci şi-o aminteşte câştigând cu un 10 perfect aurul. I-a urmărit exerciţiul şi, spune Atomic Leow, este cel mai bun ambasador pe care şi l-ar putea dori ţara noastră. A rămas impresionat şi de premiul Nobel pe care l-a primit George Palade, iar în Iaşi nu a avut timp să rămână impresionat de cineva pentru că a învăţat tot timpul pentru a ţine pasul cu colegii săi. „Medicina nu a fost niciodată uşoară nicăieri în lume, iar România nu face excepţie. Deşi am şase diplome şi opt premii mici academice, încă îmi este greu şi trebuie să muncesc foarte mult ca să învăţ. Da, medicina nu este uşoară, uneori în sesiune am stat şi două zile, şi două nopţi treaz doar ca să pot să învăţ pentru un examen. Este şi o presiune mare, dar îmi place. Îi mai aud pe colegii mei care se plâng că nu mai pot. Păi dacă ei se plâng, eu, care nu aud cu o ureche, ce să le mai spun?“
