Caută 
1 MIN
Spaţiile publice cresc calitatea vieţii într-un oraş, întăresc comunităţile, sunt locuri unde te duci să stai, să te relaxezi, şi unde revii, iar unele devin simboluri pentru oraşe. De asta are nevoie Iaşul.
Pietonalul Ştefan cel Mare s-a vrut, dar nu este un spaţiu public cu atributele necesare. Este un spaţiu de tranzit, nu te opreşte, nu vrei să stai, să vizitezi, să revii. Tocmai s-a „gândit” un spaţiu public în Păcurari, Mimoza (?!), dar e trist, tern, nu are toate atribuţiile şi nu-şi va produce efectele de spaţiu public.
Avem nevoie de sinergii, şi de poveştile din jurul clădirilor şi locurilor Iaşului. Trebuie substanţă, valoare, atenţie pentru copii şi grupuri vulnerabile.
Primarul trebuie să asculte, să vadă ideile şi oportunităţile care apar peste tot, mereu. Trebuie doar să fii dispus să te apleci asupra lor să le discuţi.
Şi trebuie să ne apucăm odată de treabă. Indiferent cine câştigă alegerile, putem face şi muzeu al aviaţiei (să aducem primul şi singurul avion de pasageri cu reacţie construit de România la Bacău, Rombac 1-11 – sunt două care ruginesc pe Otopeni) sau al IT-ului. (Nu prea ştiu ce să facem dacă câştigă un candidat care cunoaşte toate străzile pe de rost, dar e ok şi un muzeul al poştei Iaşului. Pe Cuza-Vodă.
Doar să ne apucăm odată de ceva important, care să fie sustenabil, care să reziste timpului, să devină simbol şi tradiţie. Spaţii publice, locuri cu o poveste (sau mai multe), cu oameni, natură şi manifestări culturale.
Un alt spaţiu public pe care-l văd eu ar putea fi Piaţa Teatrului. Cred că nimeni nu are ceva împotriva clădirii teatrului. Toţi suntem de acord că e bună. (Pentru cei care critică faptul că eu văd şi un Guggenheim la Iaşi, trebuie să ştie că Naţionalul ieşean este pentru vremea lui o asftel de arhitectură, globalizată, la vremea aceea, mai corect spus, e europenizată.) Clădiri aproape identice sunt şi la Oradea, la Iaşi şi Odesa. Dar noi ne mândrim cu ea. Hai să-i dăm un spaţiul public, o piaţă în care ea, clădirea TNI, să fie centrul atenţiei, nu doar fundal.
Ce putem face: creăm un spaţiu public de jurul Teatrului, începând de la parcarea din spatele Primariei, parcul Teatrului, Uzina electrică, până la Casa Balş-Filarmonică. (Cum spuneam, oportunitatile apar peste tot – un spectacol din Teatrul Cub tocmai a câştigat premiul UNITER pentru scenografie.) Trebuie ca primarul ales să se preocupe imediat de acest spaţiu, pentru ca TNI să rămână pe harta teatrului contemporan.
Propunerea mea este să facem sala îngropată, în grădina TNI. Să fie mai mare şi să se poată transforma şi în teatru elisabetan. Dar să fie un ansamblu care să deservească în comun şi clădirea veche prin accese contemporane, lifturi, de la cabine noi, moderne spre sala veche. Clădirea teatrului să fie amplasătă în centrul atenţiei şi percepută de jur împrejur, cu accesul public inclusiv în spaţii ale teatrului, altele decât Sala Mare. Andrei Şerban (în "Troienele” a încercat acest lucru) ar trebui rugat să preia directoratul. Opera şi Teatrul trebuie să se înţeleagă şi să coexiste, dar pentru asta are nevoie de mai multe spaţii. Aici sunt multe aspecte de rezolvat, nu pot acum să intru în detalii. Trebuie găsite soluţii şi idei printr-un concurs internaţional de arhitectură. Trebuie doar o temă de proiectare foarte bună. Ea trebuie să conţină peste sala Cub un amfiteatru în aer liber, acoperit sau nu, unde se pot da spectacole şi concerte. Ca fundal pentru scenă – Uzina Electrică, unde a cântat Enescu – altă poveste.
Chiar şi în comunism, TNI a fost extins, deci noi am avut o continuitate în a ne păstra valorile, şi asta datorită unor oameni ale căror poveşti nu le vom şti niciodată, care s-au zbătut pentru acest lucru.
Între Filarmonică şi faţada posterioară a Teatrului construim acel spaţiu public special, pentru ca oamenii să stea, cu spaţiu verde, scări, fântână. Îmbrăcăm faţada nouă a clădirii Teatrului (pentru a rezolva accesele de utilizare) într-o faţadă contemporană cu o fântână ca fundal. Cum este (iar vin cu exemple) la Fontana di Trevi din Roma, numai că aici contemporanul va fi în faţa turiştilor, nu în spate.
Altă latură a Pieţei să fie clădirile Maternităţii (care trebuie mutată din centru pentru că e şi periculoasă pentru copii, şi urâtă, şi încurcă Centrul istoric). Aceste clădiri vechi, pavilionare, trebuie date Şcolii de arte, Consevatorului – că au tare nevoie – pentru spaţii expoziţionale unde toate artele – tradiţionale, contemporane, clasice – să dea viaţă zonei.
Primarul trebuie să se aplece cu iubire pentru Iaşi. Ieşenii adevăraţi ştiu ce iubesc mai mult la Iaşi, şi ce-i doare mai mult şi mai mult.
Andrei R. Ciuhodaru este arhitect
