Prisăcaru, înghesuit de 20 de colegi la puşcărie. Visează la traiul lui Fenechiu

joi, 17 iulie 2014, 02:01
2 MIN
 Prisăcaru, înghesuit de 20 de colegi la puşcărie. Visează la traiul lui Fenechiu

Radu Prisăcaru a fost mutat în corpul vechi al Penitenciarului Iaşi având în jur de 20 de colegi de cameră.

Fostul liberal Radu Prisăcaru nu a avut parte de acelaşi tratament ca al şefului său de partid, Relu Fenechiu. Încarcerat în Peniten­ciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi de la finele lunii trecute, Prisăcaru a fost mutat recent în corpul vechi al închisorii ieşene, au transmis pentru „Ziarul de Iaşi“ surse din unitate. Prisăcaru este încarcerat în prezent în camera 2, Secţia 5 din puşcăria ieşeană, fiind singurul condamnat din dosarul său deţinut în acea cameră.

Potrivit surselor ci­tate, în camera în care este ţinut fos­tul prefect al judeţului Iaşi se află deţinuţii ce se ocupă cu re­paraţiile curente din instituţie: tâmplari, electricieni, instalatori etc. De asemenea, au transmis aceleaşi surse, în celula lui Prisăcaru s-ar afla în jur de 20 de persoane, cea mai gravă infracţiune comisă de unul dintre aceştia fiind cea de tentativă la omor.

Prisăcaru a pri­mit regim de executare închis din partea unei comisii speciale a Penitenciarului Iaşi. Acelaşi regim de executare are şi Relu Fenechiu, care însă beneficiază de condiţii mult mai bune în închisoarea condusă de directorul Marius Vulpe. Fenechiu este cazat într-un corp de clădire nou, are patru colegi de cameră şi nu intră în contact direct cu ceilalţi deţinuţi care au acelaşi regim ca al său.

Radu Prisăcaru a rămas singurul condamnat din dosarul „Mită la prefect“ care este în continuare încarcerat în închisoarea ieşeană după ce avocatul Toni Baltag şi fostul şef al Agenţiei Domeniilor Statului, Flavius Ioniţă, au fost transferaţi în altă puşcărie. Cei doi au regim de executare semideschis.

Radu Prisăcaru execută patru ani de închisoare după ce a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României pentru fapte de corupţie. El a fost acuzat că ar fi cerut mită pentru a retroceda un teren soţilor Dorin şi Norina Forna, denunţători în cauză. În acelaşi dosar a fost condamnat la şase ani de închi­soare şi omul de afaceri Cristian Maftei, apropiat al liberalilor, care este dat în urmărire generală după ce nu a fost de găsit de poliţie după condamnare.
 

Comentarii