De Business

Punem punctul pe știi

Producătorii de legume şi fructe ieşeni se vor întâlni cu şefii marilor magazine

miercuri, 10 septembrie 2014, 01:50
1 MIN
 Producătorii de legume şi fructe ieşeni se vor întâlni cu şefii marilor magazine

Fermierii ieşeni sunt invitaţi să stea faţă în faţă cu reprezentanţii marilor magazine. Întâlnirea va fi organizată pe data de 16 septembrie şi este dedicată producătorilor de legume şi fructe.

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Iaşi prin Camera Agricolă Judeţeană şi se va desfăşura la Sala Galbenă a Instituţiei Prefectului, cu începere de la ora 10. Evenimentul este organizat în cadrul Proiectului “Diversificarea canalelor de valorificare a producţiei micilor fermieri”, etapa de stabilire a contactelor cu firmele de profil pentru domeniul legume-fructe. La întâlnire sunt invitaţi reprezentanţii Carrefour România din Bucureşti şi Iaşi. Oficialii Carrefour România şi-au manifestat public interesul privind colaborarea cu producătorii agricoli ieşeni în domeniul valorificării producţiei, a indicat conducerea Camerei Agricole. Un alt invitat important este compania Romcarbon SA Buzău, firmă specializată în producţia de ambalaje pentru fructe şi legume. “Scopul evenimentului este facilitarea contactelor dintre reprezentanţii marilor magazine, firmele de profil şi agricultorii din judeţul Iaşi pentru valorificarea optimă a producţiei realizate. La întâlnire vor participa legumicultori şi pomicultori, reprezentanţi ai formelor asociative, Grupurilor de Acţiune Locală şi administraţiei publice locale din zonele de producţie cu tradiţie, precum şi specialişti din domeniu”, au mai transmis organizatorii.

 

 

Comentarii