Profesorul Paul Michelson şi istoria SRS

vineri, 26 iunie 2015, 01:50
1 MIN
 Profesorul Paul Michelson şi istoria SRS

Nu e mult de când, în Aula Academiei Române – Filiala Iaşi, a vorbit istoricul american Paul Michelson, ca invitat al Institutului de Istorie “A.D. Xenopol”, al cărui membru de onoare este, despre activităţile Societăţii de Studii Româneşti (Society for Romanian Studies: SRS) de-a lungul evoluţiei acesteia, de peste patru decenii, ca şi despre perspectivele ei de viitor. 

Prezentat asistenţei de către colegii săi ieşeni, profesorii universitari Gheorghe Cliveti, Directorul Institutului “A.D. Xenopol”, şi Acad. Alexandru Zub, oaspetele ne-a vorbit relaxat, ba şi cu umor, dar nici o clipă fără miez, despre componenţa şi conducerea SRS în creşterea şi reconfigurările lor, de la începuturi şi “tranziţia” ce le-a urmat acestora, apoi urmând “treptele” în timp ale “generaţiilor”, până la etapa “la zi”, a prezentului (2013-2015), cu fireasca deschidere spre aşteptările şi intenţiile modelatoare de viitor. N-a fost o expunere seacă şi aridă, ci una care a conjugat, fericit şi cu naturaleţe, date şi informaţii precise, pe deplin fiabile, cu comentarii mai analitice şi de evaluare comparativă, ca şi cu unele detalii de culoare şi atmosferă, schiţe portretistice, totul în nota simpatică şi cu atât mai credibilă a unei persoane direct implicată – şi de mult timp, cu consecvenţă şi fidelitate – în istoria aşadar “pe trăite” a SRS, ideală conjugare a rolurilor de “actor” şi totodată “martor”, reunite în “naratorul” şi istoricul SRS de acum.

Câte amintiri nu ne-au trezit, rostite de invitat într-o foarte bună română, cuvintele pomenitului povestitor! James (Jim) Augerot şi Michael Impey, dintre primii bursieri Fulbright/ IREX în România, deveniţi iniţiatori şi adevăraţi “stâlpi” ai SRS de atunci încoace, Rodica Boţoman, de la Ohio State University (OSU), “gazda” (host) a Conferinţei anuale SRS din 1984, la care am participat alături de mulţi alţi ieşeni, istorici şi filologi, ca şi de, mai larg, grantees Fulbright şi IREX din întreaga Românie… Cum se întâmplase, de altfel, şi cu an mai devreme (decembrie 1983), când meeting-ul SRS fusese asociat cu Congresul MLA (Modern Languages Association) pe întreaga Americă de Nord, de la New York, cu foarte mulţi participanţi de seamă, nume grele în domeniu (Michael Riffaterre, de pildă), şi avându-l ca, într-adevăr, special guest, pe marele Borges, într-o imensă sală pentru congrese, plină ochi, dintr-un hotel-zgârie nori din Manhattan. Profesori americani, inclusiv romanian-born, ca Radu Florescu, Carlton, Kristof, Fischer, Sugar, Gail Kligman, Ursul şi atâţia alţii. Congresele SRS, începând cu cel de la Paris/ Sorbona, apoi la Amsterdam, Iaşi, Cluj-Napoca, Sibiu, Suceava, Constanţa, ca, la data întâlnirii aici, să ne fi aflat în pragul Congresului de la Bucureşti (iulie, 2015), şirul Congreselor antrenând colaborări internaţionale fructuoase, reflectate în sumarele volumelor gen Acta, competenţe şi energii, de la veterani ca Sorin Alexandrescu, Catherine Durandin, Ecaterina Bodea, Alexandru Zub şi până la cercetători şi universitari tineri, ca, de pildă sibianul Andrei Terian.

În fine, nici expunerea de bază, cum am spus, nu fusese “olimpiană”, nici glacială, dialogul cu asistenţa, care i-a urmat, cu atât mai puţin. În SUA, în mari universităţi americane, există un interes real pentru limba română, istoria şi cultura noastră: şi nu al oricui, ci al unor distinşi universitari, formatori ai unor tineri românişti la rându-le. Temelii şi perspective ferme de ridicare pe trepte şi mai înalte, cu rezultate şi rod şi mai substanţiale în viitor, în climatul de libertate (şi în România), de cooperare, colaborare şi dialog al culturilor, la care SRS şi oamenii săi au o contribuţie cu adevărat remarcabilă, demnă de cele mai îndreptăţile laude şi aşteptări.

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea “Al.  I. Cuza” Iaşi, critic şi istoric literar

Comentarii