Puştani hoţi, prinşi întâmplător de poliţişti în Copou. Deja amanetaseră aurul furat

joi, 04 iunie 2015, 09:06
2 MIN
 Puştani hoţi, prinşi întâmplător de poliţişti în Copou. Deja amanetaseră aurul furat

O gaşcă de adolescenţi care dăduseră o spargere petrecea în noaptea de miercuri spre joi (3 spre 4 iunie) în spatele unui bloc din Copou. Lovitura pe care o dăduseră fusese una norocoasă.

Cei opt băieţi ochiseră o maşină parcată şi au reuşit să o deschidă. În interior au găsit un portofel doldora de bani, bijuterii din aur de 25 grame, un router, o geacă, două perechi de ochelari de soare, carduri bancare, acte – bunuri în valoare de 3.000 lei.

Puştanii au reuşit chiar să găsească un amanet deschis pe timpul nopţii şi au amanetat aurul pe care au luat 700 lei. După atâta noroc, s-au pus pe distracţie în faţa unei scări de bloc. Poliţiştilor care patrulau întâmplător pe acolo le-a fost atrasă atenţia de acei băieţi.

La vederea agenţilor, trei dintre hoţi au rupt-o la fugă. Poliţiştii şi-au dat seama că s-a întâmplat ceva ciudat şi au pornit pe urmele lor. I-au prins, iar în buzunarul unuia dintre ei au fost găsiţi bani. Tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani au fost duşi la Poliţie.

"În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, faptă prev. şi ped. de art. 228 229 CP", au precizat reprezentanţii IPJ Iaşi.

Comentarii