Răgaz şi şantaj

De la preluarea portofoliului ministerului Justiţiei, Tudorel Toader a construit cu minuţiozitate un eşafod pe care trebuiau sacrificaţi procurorul general şi şefa DNA. Pregătise un orizont de aşteptare în tabăra penală prin iniţiativa întocmirii unui raport de activitate, care să constate în ce fel DNA încălcase Constituţia prin ancheta făcută pe marginea emiterii OUG 13. Părea arma secretă adusă de Călin Popescu Tăriceanu de la Iaşi, să termine definitiv cu DNA. Miercuri, la începutul prezentării raportului, constata „derapaje instituţionale ce nu pot fi justificate prin invocarea dezideratului combaterii corupţiei” şi că există o „încălcare gravă a principiului separării puterilor în stat”. Pornit vijelios, atacul s-a oprit în final: „în acest moment nu este oportună declanşarea mecanismului instituţional de revocare a procurorului general şi a şefei DNA”.

{i atunci, se întreabă tabăra anti-DNA, de ce ministrul Toader a mai redactat rechizitorul? Ce l-a oprit să meargă până la capăt? Putem specula aici. Poate că o frică de revolta străzii, poate că mesajele externe ferme, poate că mimarea temporară a unei atitudini rezonabile. Poate că Toader are un schelet ascuns în dulap de care s-a folosit o vreme tabăra antijustiţie şi, între timp, l-a mai descoperit şi altcineva. Greu de explicat viteza cu care a mers în intersecţie şi frâna bruscă în mijlocul drumului drept. Ceea ce contează pe moment este că s-a obţinut un răgaz. Instituţiile vizate rămân în picioare.

Toader i-a dezamăgit cumplit, deocamdată, pe cei care şi-au pus speranţele în el. Într-o pornire vecină cu răzbunarea, în PSD unii sunt atât de iritaţi de rămânerea în funcţie a şefei DNA, încât ameninţă cu plecarea. Nu se mai regăsesc în PSD, dacă partidul va înghiţi senin acest afront. Dragnea este împins să iasă la atac, dar până atunci Traian Băsescu a spumegat în locul lui: „E explicaţia unui marţafoi. Păcat că ştie carte, că rămâne doar o slugă". La liberali aceeaşi dezamăgire, abia mascată.

Cu ce se alege, totuşi, Guvernul prin intermediul ministrului Toader? Nu doar cu posibilitatea instituită a controlului procurorilor de la DNA şi Parchetul general, fără precedent în ultimul deceniu, ci şi cu o clauză a activării revocării şefilor de „instituţii vizate”, în cazul unor noi rezultate negative. Este un limbaj clasic, de mic şantaj profesional, dinainte de 2004, dinainte de epoca DNA, folosit de politic pentru a intimida şi a anihila orice procuror îndrăzneţ. Când însuşi ministrul Justiţiei te ia virtual în vizor, îţi arată linii roşii, îţi arată care-i ţarcul tău, îţi sugerează de fapt cum trebuie să continue o anchetă. Or, în materie de infracţionalitate nu ar trebui să existe piste de investigaţie arbitrar excluse, cum ar fi exonerarea miniştrilor de orice intenţie infracţională, cum arată discutabila decizie 68/2017 a CCR pentru a şterge împrejurările nebuloase ale emiterii OUG 13/2017.

Constatăm, de fapt, cât de mult, în urma operaţiunii ordonanţei 13, a fost împinsă în defensivă DNA. Nu mai poate ancheta membrii Guvernului pentru emiterea de acte normative. Un grup de crimă organizată va şti că, încercând să cumpere bunăvoinţa miniştrilor în sensul modificărilor legislative, cum s-a întâmplat de atâtea ori în trecut, va discuta cu nişte persoane care, începând din februarie 2017, nu mai riscă nimic. Guvernul PSD are cale liberă să propună orice-i trece prin minte, fiindcă e legal. În urmă cu un an, aşa ceva era de neimaginat şi ar fi scandalizat. Astăzi, o parte  a societăţii răsuflă uşurată că decapitarea DNA şi a Parchetului General a fost evitată.