Raţiuni electorale

Într-un text de opinie publicat pe 3 aprilie a.c. în Los Angeles Times, Robert Sapolsky, profesor de neurobiologie la Universitatea Stanford, pledează pentru ideea că opţiunile noastre de vot au resort inconştient. „Nu prea suntem raţionali când votăm pentru că, în general, nu prea suntem raţionali”, acesta este titlul articolului în care se dezbate fondul instinctiv al mecanismelor de luare a deciziilor.

Exemplele invocate nu sunt lipsite de interes. O afacere prezentată în alb („şansa de câştig e de 50%”) atrage mai repede un potenţial investitor. Dacă e zugrăvit în negru („riscul de a pierde e de 50%”), acelaşi scenariu goneşte investitorii. Studiul a mii de decizii de eliberare condiţionată a răufăcătorilor arată că mila judecătorilor trece prin stomac. Când burta judelui ghiorăie de foame, clemenţa iese din scenă.

V-aţi întrebat vreodată de ce reclamele la chipsuri au ca fundal sonor un crănţănit de nefiresc de intens? E simplu: oamenii cred că chipsurile sunt cu atât mai bune cu cât sunt mai ronţăicioase! Acum e mai clar de ce adoră românii să-l vadă pe Mărgelatu cum sparge, cu aer de filozof, seminţe de floarea-soarelui, în timp ce puşcă în duşmani? Pentru că noi, românii, avem ureche muzicală perfectă acordată la simfonia scuipatului. E simplu, e plastic, e sugestiv: haţ, cranţ, ptiu! Pe de altă parte, n-aţi observat că cerşetorul dumneavoastră preferat primeşte mai mult atunci când sunteţi bine dispus(ă)? Generozitatea e cumva neschimbată atunci când vă vine a tuna şi a fulgera împotriva pomanagiilor?

Trecând în revistă comportamentul electoral al indivizilor, profesorul Sapolsky observă, cu umor, că aparenţa e mai importantă decât esenţa, după cum instinctul e mai important decât raţionamentul. Puţini sunt alegătorii care se documentează serios în legătură cu profilul ideologic al unui candidat sau cu platformele electorale ale partidelor. Adesea, alegătorul îşi face o părere prinzând din zbor fraze rostite de candidat în legătură cu anumite teme sau ajunge să sprijine pe cineva în funcţie de ceea ce se vehiculează în propriul anturaj, votantul neavând o opinie. Există, cu alte cuvinte, alegători "individualişti", care îşi bazează opţiunea de vot pe ceea ce prind din zbor şi spirite "gregare" ale căror decizii de vot se bazează pe ceea ce spun şi gândesc cei din jurul lor (familie, prieteni).

Raţiunile electorale sunt aidoma deciziilor strategice luate la cumpărături. Înainte să vă daţi seama ce aţi fi vrut, de fapt, să vă luaţi, pac!, v-aţi şi trezit cu coşul plin! De câte ori nu v-aţi cumpărat un lucru doar pentru că s-a stârnit, ca din senin, bâzâiala că respectivul obiect e de calitate? Trebuia să-l aveţi şi dumneavoastră, nu-i aşa? Şi de câte ori nu v-aţi cumpărat ceva doar pentru că un om bun şi drag a spus că marfa-i ca lumea? Dacă nevasta a zis că-i bun, apăi sigur e bun! În plus, se ştie că o soţie bună nu strigă niciodată la soţul ei. Ea dă ordinele calm, scurt, clar şi cuprinzător.

Aparenţa e un factor atât de important încât luptele electorale sunt câştigate adesea de oameni care lasă o impresie bună. De fapt, punctează profesorul Sapolsky, în confruntările electorale din S.U.A., candidaţii care reuşesc să pară mai competenţi decât rivalii lor au şanse sporite (68%) de a ieşi câştigători în alegeri.

Nu rareori, raţiunea electorală pentru care un candidat pierde sau câştigă alegerile e înfăţişarea (look-ul). În zilele noastre, aptitudinile de modeling ale unui politician favorizează succesul electoral. Pe scurt, cine ştie să defileze mai bine în lumina reflectoarelor prinde mai uşor un loc mai bun lângă borcanul cu smântână. În plus, e demonstrat ştiinţific că oamenii mai frumoşi la chip decât alţi semeni au parte de o viaţă mai uşoară. Nu există nici o raţiune pentru care frumuseţea fizică trebuie să fie dublată de o personalitate plăcută, dar acesta e stereotipul prin care visele devin realitate. Dacă lucrurile nu ar sta astfel, toate marile vedete de la Hollywood ar fi la fel de sărace şi de cinstite precum celălalt fiu iubit al poporului, Ion Iliescu.

Noi, nefiind americani, nu lucrăm la vot cu astfel de fineţuri. Apreciind fizionomiile alese, siluetele fine şi policalificările multora dintre politicienii tranziţiei e limpede că profilul electoral de succes are ca nucleu următorul portret-robot: chip de om cu origine sănătoasă, din popor, ba chiar din topor, relief trupesc sferic, de luptător de sumo şi spirit independent şi combativ, de învingător la corigenţe.

În politica actuală nu mai contează dacă ştii sau nu să te exprimi, ci trebuie doar să ai grijă la uzul pronumelor. Conform unui studiu realizat în Australia, în 80% din confruntările electorale câştigă cel ce recurge mai frecvent la formele de plural inclusiv ale pronumelor personale (îndeosebi „noi” şi „nouă”). Folosirea frecventă a acestor pronume determină creşterea nivelului de ocitocină (oxitocină), hormon care-i face pe alegători să-l perceapă pe candidat drept un om de încredere. Declanşarea, prin comportament de mascul alfa, a secreţiei de testosteron are efecte contrarii celor declanşate de hormonul fericirii. Prin urmare, dragi politicieni, nu vă mai daţi cocoşi! Nu faceţi decât să înteţiţi repulsia electoratului!

Cel mai fain dintre exemplele invocate de profesorul Sapolsky e testul cu căpitanul de cursă lungă, ale cărui rezultate au fost publicate într-un număr din 2009 al revistei Science. Experimentul, relatat la vremea respectivă şi în presa românească, a fost realizat de John Antonakis şi Olaf Dalgas, de la Universitatea din Lausanne, Elveţia. Studiul se intitulează „Predicting Elections: Child’s Play!” (DOI: 10.1126/science.1167748).

Unor copii cu vârste între 5 şi 13 ani li s-au arătat perechi de poze cu rivali din alegerile parlamentare din Franţa anului 2002. Copiii au fost solicitaţi să spună care dintre cei doi indivizi ar fi mai apt să fie căpitanul unei bărci de cursă lungă. În peste 70% dintre cazuri, copiii au indicat corect câştigătorul cursei electorale, fără să fi avut habar de confruntarea electorală dintre personajele din fotografii.

La noi, deşi mulţi s-au fript cu marinarul şi n-ar mai vota în veci un căpitan de cursă lungă, întrebarea rămâne validă: Tu pe cine ai alege căpitan? Cine nu ştie sau ezită poate apela la nişte prichindei să lămurească problema!

P.S. Profesorul Robert Sapolsky poate fi urmărit pe portalul de conferinţe TED.

Ioan Milică este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "AIexandru Ioan Cuza” Iaşi