Recuperarea echipei naţionale

Întrebarea nu e lipsită de sens, dacă privim la mai multe evenimente înregistrate în jurul meciurilor echipei lui Piţurcă din ultima vreme. Poate şi declaraţia junelui dinamovist Valentin Lazăr, atât de mult tălmăcită şi răstălmăcită, are miezul ei: "Nu mă interesează echipa naţională, mă interesează Dinamo, idolul meu este Cristiano Ronaldo şi îmi doresc să cadă România cu Portugalia şi să dea Cristiano trei goluri". Oricât ar da-o la întors oficialii dinamovişti şi jucătorul însuşi, declaraţia rămâne. Pentru că acest copchilandru din Şoseaua Ştefan cel Mare nu este un caz izolat. Câţi suporteri au încurajat naţionala la meciul cu Estonia? "Mmmmda, cine o mai fi şi Estonia, o să umplem stadionul când o veni Argentina, poate iese vreo autograf de la Messi". Cei care au venit la Arena Naţională sunt mulţi provinciali, care şi-au rupt o bucăţică de pâine pentru o excursie la meci, au venit, desigur şi bucureşteni, care s-au obişnuit de mici cu pasiunea pentru tricolori, au venit chiar şi grupuri disparate de ultraşi, dornici să răpăie hip-hop-ul la modă "De-mi-si-a", să-l fluiere pe Bogdan Stancu chiar când scoate penalty sau să huiduie la orice pasă înapoi dată de discipolii lui Piţurcă. Galeriile marilor echipe bucureştene n-au fost prezente. Pe ele nu le interesează naţionala. Patria lor se numeşte, după caz, Obor, Colentina, Ghencea, Giuleşti, în nici un caz România. Ţara lor se numeşte Dinamo, Rapid sau Steaua. Şi atunci, la ce bun să ajungem la un biet baraj de calificare? Spre satisfacţia unui oarecare ratangiu alb-roşu, îndrăgostit de fiţele lui Cristiano?

"Nu mă interesează echipa naţională, mă interesează Dinamo". Înlocuiţi în propoziţia anterioară Dinamo cu Steaua. Ce siluetă se profilează? Cumva a lui Nicuşor Stanciu, ori a lui Gabi Iancu, matematicienii olimpici, aşi în evaluarea şansele naţionalei de tineret? Să lăsăm puştii înfumuraţi şi teribilismele lor. Silueta care apare nu este una ştearsă, ci una bine conturată, arogantă şi pusă pe harţă. Este omul care dă ora exactă, taie şi spânzură în Ghencea. "Jucătorii noştri, domnilor, au fost privaţi de o zi de odihnă după epuizantul joc cu Chelsea, pentru ce? Pentru marile meciuri cu Andorra şi Estonia!" (Este vorba de neaprobarea amânării meciului FC Vaslui – Steaua). Nu mai repetăm propoziţia de mai sus, dar ea a fost gândită şi spusă de marele manager: Meme Stoica, care nu ştie că pentru echipa naţională, care se pregăteşte împreună câteva zile înainte de meci, 24 de ore în plus sau în minus contează enorm. Şi staţi aşa, Piţurcă vrea să se amâne etapa dinaintea barajului, să vezi urlete şi gemete din partea Memeului. "Vai… România este Steaaaua, nu pelerinii lui Piţurcă. Noi jucăm în Liga Campionilor, cu Chelsea, cu Schalke, ne sacrificăm pentru gloria lui Piţurcă???".

Este limpede, interesul românilor pentru echipa naţională tinde spre zero. Interesul conducătorilor poartă alte fesuri, interesul fotbaliştilor este pentru bani, interesul suporterilor, pentru stâna de lângă ogradă. Explicaţiile sunt străvechi şi multiple. De vină sunt şi joint-urile lui Mutu de odinioară, şi beţiile neîntrerupte ale lui Tamaş, dar şi durerile de pălărie ale lui Mitică Dragomir. De vină este şi preşedintele FRF, Mircea Sandu, de care toată lumea s-a săturat până în gât, deşi ataşamentul "Naşului" faţă de naţională nu poate fi pus la îndoială. De vină este şi Piţurcă, cu anticarisma şi aroganţa sa. Dar iată că de la Iordănescu încoace nimeni nu a mai reuşit vreo calificare a naţionalei în afara lui.

Vine barajul. La ce bun acest baraj? Chiar dacă tricolorii vor pierde în faţa Croaţiei, Greciei, Ucrainei sau Portugaliei, barajul acesta – mai exact, accesul la baraj – are şansa de a resuscita interesul faţă de echipa naţională, măcar în ceasul al doisprezecelea. Dacă nu se întâmplă acest lucru, dacă Arena Naţională nu se va umple la începutul sau mijlocul lui noiembrie, atunci nu merităm echipa naţională. Şi poate nu ne merităm nici ţara, fiindcă, pe arena fotbalului, această echipă ne reprezintă.