Reflecţii după un drum la cimitir

O vizită în cimitirul "Eternitate", aşa cum se întâmplă tradiţional în zilele de Paşte, atunci când mergem la mormintele celor dragi pentru a aprinde o lumânare, este extrem de instructivă. Pentru că descrie foarte bine starea naţiei. E un fel de tablou în miniatură a României. Ca să ajungi la morminte trebuie, de cele mai multe ori, să faci un slalom complicat, nu tocmai uşor de dus la capăt, mai ales pentru cei mai în vârstă, printre locuri de veci care nu respectă nici un fel de aliniere. Printre băncuţe plasate, într-un total dispreţ pentru ceilalţi, exact în mijlocul aleilor. În fapt, chiar termenul de alee este cu totul impropriu pentru principalul cimitir al Iaşului. Nu prea există în realitate aşa ceva pentru că mulţi au "ciupit" măcar câte 20-25 cm peste aliniamentele mormintelor, în totală devălmăşie. De "rezultatul" final sunt responsabile, bineînţeles, administraţiile succesive ale cimitirului (care au permis eludarea generalizată a unor reguli minimale de organizare a spaţiului în cimitir), dar, în egală măsură, şi deţinătorii locurilor de veci care nu şi-au pus nici un moment problema că micile ciupeli de teren, până la urmă absolut irelevante, i-ar putea deranja pe ceilalţi, şi chiar pe ei însuşi. Ne lovim, la tot pasul, de o combinaţie nefericită de indolenţă şi lipsă de responsabilitate, şi la nivelul administraţiei, dar şi în cazul oamenilor. Şi nu e vorba de cazuri izolate. E de pomină un exemplu relativ recent dintr-o localitate din judeţul Suceava în care, după ce primăria s-a agitat, la solicitarea cetăţenilor, să iniţieze un demers de trecere de la statutul de oraş la cel de comună (pentru a plăti impozite mai mici), procesul nu a putut însă să fie finalizat pentru că locuitorii nu s-au prezentat pur şi simplu în număr suficient la vot pentru a se putea valida referendumul organizat cu acest prilej!

Dacă stai de vorbă cu oamenii sau parcugi forumurile de discuţii sau postările pe Facebook descoperi imediat că pentru cei mai mulţi cam toate problemele României au doar două mari cauze: corupţia şi clasa politică. O simplificare exagerată. Nu pentru că acuzele cu pricina nu ar fi justificate. Sunt. Atât corupţia, cât şi şi comportamentul multor politicieni sunt, din păcate, realităţi greu de eludat, cu impact negativ important. Dar nu sunt nici pe departe singurele probleme. Ceea ce vedem într-un cimitir ca "Eternitate", mizeria din multe spaţii publice, din exteriorul, dar şi din interiorul blocurilor, furtul generalizat al celulelor fosforescente de pe pilonii plasaţi pe marginea unor drumuri naţionale (de pildă de pe drumul Iaşi – Vaslui – Bîrlad – Tecuci, un exemplu fericit de proiect rutier de calitate finalizat în ultimii ani) sunt ilustrări vii ale unor mentalităţii adânc înrădăcinate la nivelul unei populaţii pe cât de exigentă faţă de alţii sau faţă de instituţiile statului, pe atât de tolerantă cu sine însăşi. Poate ar trebui să ne întrebăm, din când în când, de ce stâlpii fosforescenţi (foarte utili atunci când conduci noaptea) rămân bine mersi, la locul lor, în Ungaria, dar sunt repede distruşi sau furaţi în România.

La fel de extinsă este şi rezistenţa la schimbare, pe care mai toată lumea o solicită şi o aplaudă atunci când e vorba de alţii. Scandalul de la Opera Română este din multe puncte de vedere ilustrativ pentru tipul de atitudine nu doar din instituţiile culturale autohtone, ci şi din multe alte locuri, de pildă în sistemul de educaţie sau în cel de sănătate, unde domneşte o rezistenţă enormă la reformă, la stimularea competiţiei. Or, aici, nu clasa politică e de vină. Din contra, de pildă la Opera Naţională majoritatea angajaţilor se opun unui demers de reformă introdus de guvern în 2013 prin care, după unificarea Operei şi Operetei, s-a propus un sistem de funcţionare bazat pe proiecte, aşa cum se procedează în toate marile instituţii culturale din lume. Este vorba de un sistem total diferit de cel tradiţional, bazat pe repertoriu, în care toţi angajaţii aveau un post garantat indiferent cât de valoroşi erau. Şi exemplele pot continua. Să ne aducem doar aminte cât de aprig s-au opus sindicatele contractelor de muncă pe durată determinată, o practică generalizată în Statele Unite, de pildă în cazul majorităţii poziţiilor didactice din universităţi.

Însă, dincolo de asta sunt multe lucruri simple care se pot face uşor, fără bani mulţi, cu condiţia să existe o minimă preocupare şi pricepere în materie. Trebuie doar regândite o serie de proceduri, mai ales cele ce ţin de relaţia cu cetăţenii, care este până la urmă rostul fundamental al oricărei instituţii publice. Şi în destule cazuri problema nu e neapărat corupţia, ci incompetenţa. Sigur că numirile clientelare, pe filieră politică, sunt printre practicile de incriminat în destule situaţii, dar simplificăm lucrurile excesiv dacă reducem totul la asta. Or, din păcate, dacă se vorbeşte mult despre corupţie, despre incompetenţă, despre deficitul de management din administraţie se discută extrem de puţin. Aproape deloc. În plus, asistăm periodic la heirupisme cu mare impact negativ. De la o atitudine laxă în privinţa reglementărilor în materie de incendii s-a sărit la polul opus, în care în multe situaţii se ajunge la pretenţii absurde, greu de pus în practică şi foarte costisitoare.

Suntem la mai puţin de o lună de alegerile locale. Şi probabil vom constata, şi cu acest prilej, cât de puţin contează la vot percepţia publică privind competenţa primarilor. Nu-i vorbă că nu contează cine ştie ce problemele de corupţie, deşi în toate sondajele publice reiese că oamenii sunt extrem de preocupaţi de această problemă. Însă, ca în multe alte cazuri, astfel de convingeri şi de raportări la valori rămân doar într-un registru strict generic.