Caută 
6 MIN
Cuvântul de ordine este Restauraţia generalizată: în justiţie, în educaţie, în sănătate, peste tot.
Într-un lung comunicat de presă, Consiliul Naţional al Rectorilor nu face economie de epitete atunci când laudă Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (OUG nr 49/2014) care anulează practic toate prevederile de substanţă din Legea Educaţiei promovate de fostul ministru Daniel Funeriu. După ce d-na Andronescu, prin intermediul pupililor Remus Pricopie şi Mihnea Costoiu, "rezolvase" deja o parte dintre ele, în principal cele legate de sistemul de clasificare academică. Pentru elita elitelor româneşti din zona academică (ce altceva ar putea reprezenta un Consiliu al Rectorilor!?) măsuri precum eliminarea totală a incompatibilităţilor politice, introducerea unor formulări abile care să permită ocolirea limitărilor legate de numărul de mandate pentru rectori, încurajarea sistemului "fabricilor de diplome" prin măsuri de genul a treia sesiune de bacalaureat sau pregătirea elevilor fără bacalaureat în facultăţi (pe banii statului), reprezintă "o abordare modernă, capabilă să permită o dezvoltare graduală a sistemului de educaţie". La fel de entuziasmate sunt şi sindicatele de profil. Federaţia "Alma Mater", al cărui preşedinte este Anton Hadar, un nelipsit preopinent prin talk show-urile televizate, care salutând iniţiativa nu scapă prilejul de a se referi la cicatricile provocate în trecut de "decapitarea învăţămîntului superior românesc" prin (odioasa) Lege Funeriu. Iată însă că acum, din fericire, totul s-a pus în bună ordine. Lucru confirmat, de altfel, de la cel mai înalt nivel de ministrul Remus Pricopie: "Nu sunt schimbări care să bulverseze sistemul, ci corecturi absolut necesare".Prilej de legitimă satisfacţie. Şi cum să nu te bucuri, la unison cu poporul, cu elevii şi cu părinţii, când rata de promobabilitate la BAC creşte semnificativ: de la 43-44 procente în 2011/2012 la 60 de procente acum. Şi staţi, vine şi a treia sesiune ! Vorba cuiva care comenta pe Facebook: atunci când este să ne furăm singuri căciula suntem detaşat pe primul loc.
În acest timp, o altă instituţie de elită a României, CNA (prin definiţie garantul respectării normelor deontologice în spaţiul audiovizual), trece prin mari frământări. Admiterea pe faţă a jocurilor politice din CNA, dimensiunea compromisului (ceea ce, ca să fim sinceri, nu era neapărat un secret) dar şi limbajul incredibil de vulgar şi agresiv utilizat de Laura Georgescu, şeful instituţiei, şochează peste măsură. O circumstanţă atenuantă e aceea că e vorba de o discuţie privată, dar, chiar şi aşa, impresia generală este deplorabilă. Este greu de crezut că purtând o astfel de ştampilă CNA mai poate funcţiona în continuare în aceeaşi formulă. Cu toate acestea, Victor Ponta nu s-a gândit să ceară demisia de onoare a apropiatei sale, aşa cum a făcut-o recent atunci când a fost vorba de Traian Băsescu. După cum nu am auzit reacţii de îngrijorare, de preocupare privind maniera în care este afectată instituţia, din partea unor colegi din CNA cu CV-uri impresionante (trecuţi prin redacţiile de la BBC sau Radio Europa Liberă). Două sunt concluziile de tras de aici: 1.ideea de onoare, respectul de sine, minima preocupare pentru norme decente de comportament public şi pentru acceptarea unor principii de bază sunt lucruri care pur şi simplu nu contează; majoritatea nu dă doi bani pe ele pentru că s-a văzut că ele nu incumbă nici un fel de cost politic; 2. actuala putere, în particular Victor Ponta şi colegii săi din PSD, nu mai sunt dispuşi să ţină cont de ceea ce ei consideră a fi "fluierăturile de pe margine", de puţinele voci critice din mass media, din societatea civilă sau din mediul academic.
Capacitatea bulversantă a actorilor din politică şi din afara ei de a face din alb negru şi din negru alb pare să fie nelimitată. De pildă, Consiliul Rectorilor se declara îngrijorat de "criticile neîntemeiate aduse OUG 49/2014, aspecte care pot afecta grav presigiul internaţional al învăţământului superior românesc, cu posibile repercusiuni asupra recunoaşterii diplomelor" considerând că acestea "trădează intenţii politicianiste". Problema e că vechiul sistem, la care s-a revenit în forţă, nu a fost în stare să plaseaze nici una dintre universităţile autohtone în primele 500 din lume. Iar dacă tot vorbim de chestiunea recunoaşterii diplomelor nimic nu se poate compara, ca impact negativ pe plan extern din punctul de vedere al credibilităţii, cu circul penibil provocat de manevrele întreprinse de înalţii oficiali guvernamentali menite să acopere un plagiat, vizibil de la o poştă, al primului ministru. Nemaivorbind de faptul că în general reacţia comunităţii academice nu doar faţă de pagiatul în sine ci şi faţă de comportamentul în această speţă a autorităţilor a fost una deplorabilă prin muţenia extinsă, un semn evident al lipsei de coloană vertebrală.
S-a vorbit enorm în ultimii doi despre apărarea statului de drept, despre independenţa justiţiei. O discuţie publică importantă în care s-au implicat şi voci influente din exterior: ambasadori, înalţi reprezentanţi de la Bruxelles sau de la Washington, jurnalişti occidentali. Însă această preocupare legitimă a împins oarecum în plan secund discuţia mai largă despre întregul sistem instituţional românesc. O ţară nu poate avansa doar prin efortul unor instituţii precum DNA sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în ciuda valurilor enorme din spaţiul public produse de condamnări spectaculoase. Asta poate fi frâna. Ai însă nevoie şi de un motor. De un sistem instituţional funcţional în ansamblul său (administraţie publică, şcoli, universităţi, spitale, agenţii de reglementare, regii ale statului, etc) şi de un cadru de reglementare, de o legislaţie modernă, care să promoveze competitivitatea, criterii de performanţă comparabile cu cele existente pe plan internaţional. Ultimii zece ani asta s-a şi încercat. Mai bine sau mai rău, cu poticneli, cu erori de apreciere, poate cu paşi prea grăbiţi. Persoane (oneste) din zona academică care au criticat în trecut Legea Funeriu acuzând, în unele cazuri justificat, o serie de greşeli legate de partea de implementare, recunosc acum că direcţia strategică era una corectă şi că ultimele măsuri anulează brutal şi primitiv toate progresele înregistrate între timp.
Ei bine, gata, e vremea să revenim la liniştea "pre Băsescu"! Cuvântul de ordine este Restauraţiageneralizată: în justiţie, în educaţie, în sănătate, peste tot. La asta visează nu doar PSD, deşi partidul lui Victor Ponta este principalul promotor al Restauraţiei, ci şi multe feţe din opoziţie pentru care bătălia cu actuala putere este una care are drept element principal accesul la pârghiile de putere şi la resurse, nu impunerea unei viziuni alternative, diferită, asupra evoluţiilor fundamentale din societatea românească. Şi, chiar dacă constatarea este departe de a fi una fericită, această poziţionare este justificată. Restauraţia este sprijinită în ansamblu (cu destul suport popular) de o bună parte a elitelor autohtone, din toate domeniile. Într-un fel, asistăm la o revenire peste timp la starea de spirit din 1992 cînd sloganul electoral cîştigător a fost: Un preşedinte pentru liniştea noastră.
