Revista Medico-Chirurgicală Iaşi – 130 de ani de la apariţie

Membrii SMN au creat Facultatea de Medicină (1879), „care deşi curând înfiinţată şi în stare de formaţiune, prezintă totuşi un focar de activitate ştiinţifică“, făcând posibilă apariţia primei publicaţii româneşti Buletinul Societăţii de Medici şi Naturalişti, care din 1924 acesta îsi schimbă titulatura în “Revista Medico-Chirurgicală“ (RMC). RMC şi Facultatea de Medicină au trăit într-o fericită simbioză, amintind de însemnele consacrate divinităţii vindecătoare: şarpele şi potirul, de pe sigiliul Societăţii păstrat şi astăzi.

Statutele SMN din 1833-1834  menţionează că ziua de 29 iunie, de Sf. Petru şi Pavel, va fi ziua aniversară a acestei Societăţi, în amintirea primului membru onorific străin, protector şi principal donator, Gen. Pavel Kisseleff, care alături de domnitorul Mihai. Sturza şi Mitropolitul Veniamin Costache au inaugurat în 1834 Muzeul Istorico-Natural al SMN, primul din Principate.

În acest an, de ziua SMN alături de mesajul preşedintelui – prof.dr. Viorel Scripcariu (rectorul UMF) se vor sărbători 130 ani de la apariţia primului număr al RMC. Ca urmare a faptului că în unii ani revista nu a apărut din cauza unor dificultăţi reale (două războaie mondiale), RMC are 121 ani de apariţii (vol. 121). Consultând cu emoţie colecţia revistei, o adevărată comoară istorică aflată la la sediul Societăţii, ne întâlnim „cu momente esenţiale ale evoluţiei medicinii din Moldova, o întâlnire, prin intermediul articolelor, cu mari personalităţi ale şcolii medicale ieşene“.

Cele patru perioade

Istoria RMC are 4 perioade, în funcţie de anii de apariţie: prima perioadă (1887-1923), a doua între 1924-1948, a treia din 1956 până în 2012 şi ultima din 2012 până în prezent. O trecere în revistă a celor 121 de volume ale RMC observăm că editorii au reuşit mereu să asigure o ţinută ştiinţifică a articolelor şi că publicaţia „a avut de la început un nivel european, iar apariţia sa a fost posibilă datorită nivelului vieţii ştiinţifice şi culturale de la Iaşi“ (V. Rusu, Dana Baran).

În editorialul primului număr (1887) al Buletinului Societăţii de Medici şi Naturalişti, apărut pe două coloane (în limba română şi franceză), se afirma că „Ştiinţa având un caracter de universalitate, cei ce lucrează în câmpul său trebuie să se pună în raportul cerut de această exigenţă a universalităţii. SMN s-ar fi crezut departe de a-şi îndeplini scopul, dacă lucrările publicate nu ar fi fost puse în stare de a fi cunoscute şi controlate de către întreaga lume ştiinţifică“.

Într-o perioadă când terminologia medi­cală românească se afla în plin proces de structurare, revista a avut un rol important în formarea limbajului medical ştiinţific românesc prin adaptarea fonetică a neologismelor din limba franceză.

Primul număr al revistei a apărut sub direcţia unui Comitet de redacţiune, din care făceau parte Dr. Peride, Prof. Cobălcescu, Dr. Otremba, Dr. Rizu, Dr. Bottez, Dr. Konya (deşi primii susţinători au fost A. Fătu şi  I. Ciurea),  care se identifica cu conducerea Societăţii.

Din 1888 revista a apărut cu menţiunea „sub direcţia Doctorului G. Bogdan“, constatându-se că este necesar ca ea să aibă o conducere distinctă. Prof. G. Bogdan este prima personalitate din istoria revistei prin grija căruia revista apare regulat până în 1900, devenind în scurt timp cunoscută în Europa.

O Societate cu numai 49 de membri „ordinari“ în 1896 reuşea să susţină o revistă de tip european, proba fiind printre altele faptul că se primeau prin schimb nu mai puţin de 92 de reviste ştiinţifice din străinătate.

După 1900, revista a apărut sub coordonarea unui comitet de redacţie, din care făceau parte nume celebre a medicinii ieşene: E. Juvara, G. Socor, P. Bothezat, A. N. Brăescu, L. Russ Junior, C. Demetriade, P. Anghel, C.. Botez, L. Buteanu, A. Lambrior, E. Puşcariu, I. Tănăsescu, S. Konya, C. Bacologlu, P. Zosin, A. Tzaicu. Dacă în primii ani de existenţă a revistei, contribuţia cu articole ale naturaliştilor era considerabilă (prof. Nicolae Leon), în timp, prezenţa medicilor se amplifică.

În 1912 Buletinul apărea exclusiv în limba franceză sub titlul de Bulletin et Memoires de la Societe de Medecins et Naturalistes de Iassy, în această perioadă ea apărând ca o revistă academică ce publică studii medicale, cazuistică medicală, aspecte de morbiditate din teritoriu, recenzii de lucrări şi manuale etc.

Între 1916 şi 1923, Revista îşi întrerupe apariţia, din cauza Primului Război Mondial.

Cei mai productivi ani

Din 1924, buletinul apare ca Revista Medico-Chirurgicală, cu un subtitlu de „tranziţie“ ce amintea vechea denumire de Buletin al Societăţii de Medici şi Naturalişti, cu orientare predominant medicală şi cu scopul declarat de a concentra creativitatea ştiinţifică medicală ieşeană, de a disemina informarea ştiinţifică pe plan internaţional.

Începând din 1925, revista are 6 numere pe an, iar comitetul de redacţie cuprinde nume celebre ale medicinii ieşene: C. Bacologlu, N. Hortolomei, I. Mironescu, V. Râşcanu, A. Slătineanu, Elena Puşcariu, C. Ionescu Mihăeşti, M. Ciucă, I. Tănăsescu, I. Enescu. În această perioadă, revista are o nouă structură: articole originale, recenzii, viaţa Societăţii, viaţa medicală din Iaşi.

Din perioada a doua a revistei, cei mai productivi ani au fost 1926-1931, când fiecare volum conţinea peste 600 de pagini. În articole se abordau de regulă subiectele medicale majore ale timpului şi se reflectau periodic progresele din cerce­tarea fundamentală.

După 1940 apar nume noi în colegiu de redacţie încheind o etapă glorioasă din istoria revistei: L. Ballif, I. Nicolau, O. Franche, Ghe. Tudoranu, J. Niţulescu, A. Moruzzi, Ghe. Năstase, Ghe. Plăcinţeanu, N. Bălan, L. Wasserman.

Apariţia revistei a fost afectată în perioada ultimului război mondial, totuşi, până în 1943, numerele s-au succedat cu regularitate.

„Materialul tipărit pentru ultimele numere din 1943 a fost distrus înainte de a fi predat. Sediul Societăţii a primit 11 bombe, dintre care 4 în plină clădire, dărâmând-o parţial şi distrugând o bună parte din colecţiile adunate şi rânduite acolo cu multă trudă. Şi totuşi, după această frământare materială, ruinele ei şi timpul unor frământări spirituale şi sociale total noi, îndrăznim să ne adunăm din nou forţele şi să reapărem. Sperăm în linişte şi timpuri bune“… (vol. 57, 1946).

Dar speranţa a fost zadarnică: în 1949, Revista Medico-Chirurgicală şi-a încetat apariţia din cauza obsesiei controlului absolut şi centralizării presei medi­cale susţinută de autorităţile comuniste ale vremii. 

În anul 1956, odată cu volumul 60, revista a reapărut. Editorialul publicat cu acest prilej şi semnat în numele comitetului de redacţie de Acad. Vasile Răşcanu era intitulat sugestiv: Semnificaţia istorică şi ştiinţifică a Revistei Medico-Chirurgi­cale din Iaşi. Debuta astfel perioada a treia, cea mai productivă a revistei. Din colegiul de redacţie făceau parte Acad. V. Răşcanu, Prof. Ş. Brăteanu şi Prof. Vl. Buţureanu, Conf. T. Economu, Conf. G. Popovici şi Prof. E. Ungureanu. Începe perioada de aur a revistei, care s-a desăvârşit prin numirea ca secretar de redacţie a prof. Grigore Teodorovici.

La 10 ani de la reluarea apariţiei, se tipăriseră 20 de milioane de pagini şi erau 2000 de abonaţi. Alături de V. Răşcanu (redactor şef 1956 – 1974), alţi doi redactori şefi providenţiali şi-au dedicat viaţa revistei, asigurând continuitatea ei: Gr. Teo­dorovici (1975 – 1992) şi Valeriu Rusu (1995 – 2014).

Sobrietatea ştiinţifică a revistei care astăzi se află la volumul 121 a întrunit sufragii unanime de apreciere inclusiv ale Societăţii de Igienă a Naţiunilor Unite care o consideră una dintre marile publicaţii medicale, istoria revistei confundându-se, fără echivoc, cu istoria medicinii româneşti (Ghe. Scripcaru).

În 2008 se tipăriseră 1160 pagini în cele 4 numere şi erau 1000 de abonaţi. 

O personalitate europeană bine conturată

Din 2012 revista se tipăreşte în engleză şi e monitorizată ISI pentru a putea fi inclusă într-o nouă bază de date ISI Thompson (A. Ivan, Fl. Pietrariu).

RMC, aflată astăzi la al 121-lea volum înseamnă mult pentru medicina românească: a sti­mu­lat şi a dezvoltat limba română în medi­cină, a dezvoltat şi omologat terminologia medicală bilingvă, a dezvoltat nemijlocit învăţământul superior, contribuind la apariţia primelor instituţii academice româneşti: Academia Mihăileană (1835), Universitatea Iaşi (1860), Facultatea de Medicină (1879); prin schimburi cu peste 150 reviste străine a înfiinţat prima bi­bliotecă medicală, a promovat cercetarea ştiinţifică, învăţământul şi diseminarea cunoaşterii, a făcut cunoscută în lume şcoa­la medicală de la Iaşi, a reflectat orientarea ştiinţifică a epocii, a ajutat la promovarea corpului academic de la Uni­ver­sitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi.

Societatea şi revista au trecut prin două războaie, printr-o dictactură comunistă, a suferit în tranziţie, dar a supravieţuit, dovadă că „marile lucrări ale umanităţii se fac de oameni ce reu­şesc să treacă peste neputinţele de cir­cum­stanţă ale vremurilor“ (G. Scripcaru). Încă de la început, RMC a avut o personalitate europeană bine conturată, cu misiunea de a consolida şi consacra un spirit ştiinţific autentic.

Astăzi, când SMN sărbătoreşte 186 ani de existenţă şi RMC 120 ani, vo­lume de apariţii (nu sunt 60 reviste în lume cu asemenea longevitate), rememorând cu emoţie momentele esenţiale ale evoluţiei medicinii româneşti şi exemplul marilor personalităţi, urmăm îndemnul de pe sigiliu vechi de 184 ani Semper altius.