De Business

Punem punctul pe știi

Surprizele de pe poliţa RCA

REVOLTĂTOR Cum îşi bate joc de un ieşean o firmă de asigurări (FOTO&VIDEO)

luni, 29 iulie 2013, 01:50
5 MIN
 REVOLTĂTOR Cum îşi bate joc de un ieşean o firmă de asigurări (FOTO&VIDEO)

Un ieşean este refuzat de Carpatica Asig la plata despăgubirii în urma unei avarii, deşi incidentul produs a fost chiar şi filmat. În refuz, Carpatica Asig oferă explicaţii care nu au nici o legătură cu ceea ce se poate vedea în imagini. În plus, chiar şi în discuţia cu noi, reprezentanţii firmei au oferit răspunsuri în bătaie de joc.

Un ieşean a reclamat firma de asigurări Carpatica la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor după ce i-a fost refuzată plata pentru o daună RCA. Costel Sava s-a arătat mai mult deranjat de atitudinea reprezentanţilor firmei, care au tratat cazul neprofesionist, spune el, dat fiind faptul că valoarea despăgubirii era de doar 100 euro. Ieşeanul nu şi-a asigurat autoturismul la această firmă de asigurări, însă maşina i-a fost avariată de către un şofer care şi-a asigurat autoturismul la Carpatica şi care a decis, pe cale amiabilă, să îi ofere asigurarea sa pentru despăgubire.

Fiat ciocnit de Audi

„În data de 25 iunie, autoturismul meu, Fiat Punto, a fost condus şi staţionat în parcarea unei clădiri de birouri din Iași de către soţia mea, care lucrează la o firmă ce are birourile în această clădire. Patronul clădirii, când a intrat în parcare, a atins cu partea stângă spoiler faţă aripa dreapta spate a maşinii, avariind aripa. S-a completat un formular de constatare amiabilă şi am mers cu el la centrul de daune Carpatica ASIG. S-a deschis dosarul de daune, iar soţia mea, care nu ştia exact procedura, a fost pusă să semneze mai multe acte. În aceeaşi zi, când a fost la biroul de daune, vinovatul nu a putut fi prezent, fiind plecat din localitate, şi a venit după o săptămână, când soţia mea a mai semnat nişte hârtii, printre care şi o înştiinţare că asiguratorul va efectua verificări suplimentare“, ne-a detaliat Costel Sava evenimentele. Din acest moment au început să apară şi problemele de comunicare între păgubit şi firma de asigurări. Costel Sava susţine că reprezentanţii firmei nu au respectat normele RCA CSA, întârziind cu înştiinţarea rezultatelor verificărilor, şi că i-au refuzat plata pe nedrept. „Înştiinţarea potrivit căreia firma va începe investigarea cazului nu are completată o dată sau un număr de înregistrare, iar conform art. 36 alin. 4 din Normele RCA CSA, firma de asigurări trebuie, în maximum cinci zile de la data deschiderii dosarului de daună, 27.06.2013, după cum reiese şi din autorizaţia de reparaţie a maşinii, să înştiinţeze păgubitul de acest lucru, dar nu s-a respectat. Menţionez că am primit refuz pentru dosarul de daună, pentru motivul care se poate citi în răspunsul primit de la Carpatica“, a menţionat Costel Sava. În plus, ieşeanul susţine că angajaţii firmei nu au făcut mari investigaţii, dat fiind faptul că nici măcar nu au solicitat imaginile surprinse de camerele de luat vederi ale firmei, pe care el le-a obţinut şi le-a postat pe site-ul youtube.com.

Motivul refuzului

Potrivit documentului trimis păgubitului de către conducerea Carpatica, semnat de inspectorul responsabil de daune Ioan Carpiuc şi de directoarea Sorina Hriscu, la dosar nu au existat documente suficiente pentru aprobarea plăţii. „Analizând documentele aflate la dosar, concluzionez că avariile constatate şi analizate la cele două autoturisme nu se puteau produce în condiţiile declarate. În condiţiile în care autoturismul Audi efectuează virajul la stânga, avariile ar fi fost evidenţiate pe partea laterală stânga a vehiculului, cu urme de frecare din faţă către spate şi nu în partea frontală a vehiculului, cum sunt evidenţiate în planşele foto efectuate. De asemenea, avariile pentru vehiculul Fiat ar fi trebuit evidenţiate în partea laterală dreaptă din spate a maşinii, respectiv dreapta, şi nu pe partea laterală dreapta, cum sunt evidenţiate în planşele foto. Soluţii propuse: Respingerea la plată a cererii de despăgubire a daunei“, se arată în document. Justificarea reprezentanţilor Carpatica pare oarecum ciudată, având în vedere că pe filmarea surprinsă de camerele de supraveghere se observă cum şoferul care a provocat accidentul a virat la dreapta pentru a intra în parcare, şi nu la stânga.

Un răspuns dat în batjocură

Deşi nemulţumit de decizia firmei, Costel Sava a spus că nu va acţiona în instanţă firma, din cauza prejudiciului foarte mic, dar s-a arătat extrem de deranjat de comportamentul companiei, motiv pentru care a înaintat o sesizare la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), la Avocatul Poporului şi Administraţia Prezidenţială. Reprezentanţii CSA ne-au transmis doar că au termen de soluţionare a contestaţiei de 30 de zile şi nu pot oferi niciun alt detaliu cu privire la caz. În schimb, atât reprezentanţii sucursalei Carpatica de la Iaşi, cât şi de la sediul central din Sibiu, au tratat intenţia „Ziarul de Iaşi“ de a solicita un punct de vedere cu total neprofesionalism. Prin intermediul unei discuţii telefonice, purtate ieri dimineaţă cu un reprezentant al firmei de la Iaşi, ni s-a transmis că nu se pot oferi niciun tip de date telefonic, fiind necesară „o întâlnire face to face“. La sediul firmei, surpriză, „nici măcar directoarea sucursalei nu vă poate oferi informaţii. Sunaţi la Sibiu“. Dispecerul de la sediul central al companiei, după ce a transmis că va face legătura cu Departamentul de Marketing, i-a permis reporterului „Ziarul de Iaşi“ să se delecteze cu melodia relaxantă de la tonul de aşteptare, după care a închis. Următoarele cinci încercări de reapelare dădeau linia respectivă drept ocupată.

Imaginile de sus sunt surprinse de pe filmul postat pe Youtube de clientul păgubit

Comentarii