Scandalul din PSD, bucuria nebunilor

Odată cu atacul Gabrielei Firea la adresa premierului Sorin Grindeanu a devenit clar că zilele actualului Cabinet sunt numărate. Amânarea majorărilor salariale din sistemul bugetar, cheia de boltă a programului PSD, pare parte a acestui scenariu. Va pune o presiune publică suplimentară pe umerii premierului, menită să legitimeze în ochii electoratului remanierea guvernamentală. Acum rămâne de văzut dacă Sorin Grindeanu va rămâne, într-o primă fază, la Palatul Victoria, şi, în caz contrar, cine va mai rămâne în PSD.

Dar ce i-a apucat pe pesedişti? De la ce s-au luat? Lipsa banilor pentru creşteri salariale? Indiferenţa lui Grindeanu pentru bucureştenii Gabrielei Firea? Prea puţini kilometri de autostradă? Puţin probabil. Înclin să cred că tensiunile sunt de dată recentă. Mai exact, din urmă cu câteva zile, când jurnaliştii de la Rise Project au publicat dialogurile pe WhatsApp ale liderilor PSD din februarie. A fost momentul în care “daddy” Dragnea a înţeles că nu mai poate avea încredere nici în oamenii de încredere. Şi, foarte probabil, a aflat/ a intuit că informaţiile s-au scurs în presă dinspre Palatul Victoria.

Dacă Dragnea nu îl dă afară pe Grindeanu din Guvern, cel mai târziu până la sfărşitul anului, riscă să piardă frâiele partidului. Va fi perceput de colegi drept un lider slab, iar propagandiştii de la Antena 3, care au declarat război total premierului, îi vor lipi eticheta de individ laş, vândut “binomului”. În paralel, Grindeanu, cu acces la resurse, va acumula tot mai multă influenţă în teritoriu şi îşi va securiza scaunul cu fiecare “leuţ” alocat pe ochi frumoşi. Aşadar, falia în PSD pare iminentă.

Dar gata cu introducerea. Observ cu îngrijorare satisfacţia cu care mulţi comentatori “mainstream” învârt cuţitul în rana PSD. Expresia cea mai folosită e “întărâtă-i drace!”. Mi-e teamă că aici se potriveşte mai bine o altă zicală: “schimbarea stăpânilor, bucuria nebunilor”. Dacă acceptăm că PSD stă pe un butoi cu pulbere, mai bine ne-am ruga să nu aprindă nimeni fitilul. O eventuală sciziune a partidului ar fi cel mai grav lucru care s-a întâmplat României în ultimele două decenii, cu efecte în lanţ, imposibil de cuantificat. Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Marele merit al PSD (ce-i drept, involuntar) e că a reuşit să ţină toţi imbecilii şi descreieraţii la un loc, momindu-i cu pomeni sau contracte cu statul. Partidul colcăie la bază, parţial la vârf, de ultranaţionalism, xenofobie, dughinism, antisemitism, antiglobalism, anti, anti, anti. Imaginaţi-vă că în spitalul ăsta de nebuni cineva aruncă o petardă şi apare o crăpătură în perete. Atunci să vedeţi cum se răspândeşte “ciuma roşie”. Iar pe ruinile “spitalului” va lua naştere o altă casă de nebuni, de data asta fără medici, asistente sau gardieni. Un partid de tipul PRU, capabil, dacă nu să câştige singur alegerile, să facă parte din orice coaliţie de guvernare. O să-i ducem dorul lui Dragnea care, de bine de rău, a trecut Atlanticul, nu Nistrul, ca să pupe un inel. Şi să nu-mi daţi exemplul PRM, pe care, cum necum, l-am neutralizat. S-au dus acele vremuri. În anii ’90, Vadim Tudor era un clovn la periferia unui continent care savura libertate, modernism şi prosperitate. Astăzi clovnii au îngenunchiat Marea Britanie şi înspăimântă Franţa, Olanda, Austria sau Germania.

PSD trebuie lăsat să-şi care crucea cu promisiuni până la alegerile din 2019 – 2020. Pesediştii trebuie învinşi la vot, sancţionaţi în stradă, dar ţinuţi, pe cât posibil, compacţi. Pentru că, paradoxal, cu cât sunt mai răsfiraţi, cu atât sunt mai periculoşi.