Seara de coșmar a lui Ovidiu Haţegan

sâmbătă, 11 noiembrie 2017, 02:43
3 MIN
 Seara de coșmar a lui Ovidiu Haţegan

 

Cel mai bun arbitru român a viciat profund rezultatul meciului de baraj pentru Cupa Mondială, dintre Irlanda de Nord şi Elveţia, acordând penalty oaspeţilor pentru un henţ inexistent. Soţia jucătorului pedepsit l-a făcut “ţigan român” şi “curvă”

Reprezentativa Croaţiei a învins pe teren propriu, cu scorul de 4-1, selecţionata Greciei, în turul barajului de calificare la Cupa Mondială din 2018. Au marcat Modric (‘13 – penalty), Kalinici (‘19), Perisic (‘33) şi Kramaric (‘49) au marcat pentru Croaţia în meciul de la Zagreb, în timp ce grecii au punctat prin Papastathopoulos, în minutul 30. Irlanda de Nord a pierdut meciul cu Elveţia, scor 0-1, în urma unui penalty transformat de Ricardo Rodriguez, în minutul 58. Meciul a fost arbitrat de Ovidiu Haţegan, ajutat de asistenţii Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe şi de al patrulea oficial Istvan Kovacs. Haţegan a dictat penalty la un presupus henţ comis de Corry Evans, însă reluările arată că jucătorul nord-irlandez a avut mâna lipită de corp, când s-a ferit de o minge şutată de oaspeţi, care l-a atins. Mai mult, centralul român i-a acordat cartonaşul galben lui Evans, iar jucătorul a devenit indisponibil pentru returul de duminică.

Selecţionerul Irlandei de Nord, Michael O'Neill, l-a criticat  vehement pe arbitrul Ovidiu Haţegan pentru acordarea acestui penalty. "Cum a putut arbitrul să acorde acel penalty? Corry Evans s-a întors şi balonul l-a lovit în spate. Toată lumea a crezut că arbitrul a fluierat un ofsaid, am fost şocaţi să vedem că a dat penaltiy. Şşi cum să dai şi cartonaş galben? Reacţia noastră a fost bună după, am avut câteva acţiuni. Încă suntem în cursă, nu a fost decât 0-1. Jucătorii încă cred. Trebuie să găsim un mijloc de a marca, energia este bună în vestiar şi trebuie să profităm de ea duminică", a declarat O'Neill. Fostul fundaş nord-irlandez John O'Neill a declarat că Haţegan este cel mai slab arbitru pe care l-a văzut în ultima vreme: "A fost o decizie gravă. Cel mult mingea l-a lovit pe Evans sus în umăr. Niciun jucător nu a crezut că a fost penalti. Arbitrul a fost îngrozitor tot meciul. Este cel mai slab arbitru pe care l-am văzut în ultima vreme. A stricat seara", a spus O'Neill la BBC.

Ovidiu Haţegan a fost jignit şi făcut "ţigan român" de Lisa Evans, soţia mijlocaşul nord-irlandez Corry Evans. "Ţigan român curvă! şi când te gândeşti că probabil Irlanda de Nord i-a găzduit una dintre rudele împuţite. Curvă nerecunoscătoare", a scris Lisa pe Twitter, potrivit mirror.co.uk. Postearea şi contul au fost şterse ulterior. Corry Evans, a cerut iertare "fără rezerve" în numele soţiei sale, Lisa Evans, “pentru conţinutul şi limbajul mesajului pe care l-a postat azi-noapte. Comentariile au fost publicate în tensiunea. momentului şi nu sunt reprezentative pentru vederile ei".

Barajele de calificare pentru Cupa Mondială, au continuat aseară cu meciul Suedia – Italia şi continuă astăzi cu partida Danemarca – Irlanda. Duminică, luni şi marţi se dispută partidele retur.

 

 

Comentarii