De Business

Punem punctul pe știi

Legături suspecte!

Secretara Patlagică, ţinută la borcanul cu miere de primarul Martinuş

Prefectul judeţului a solicitat în scris primarului să ia măsurile necesare intrării în legalitate.

vineri, 16 septembrie 2016, 01:50
4 MIN
 Secretara Patlagică, ţinută la borcanul cu miere de primarul Martinuş

 Caz incredibil în comuna ieşeană Dobrovăţ, unde edilul social democrat Cătălin Martinuş nu doreşte să suspende un funcţionar public deferit justiţiei. Secretara Gaby Pătlăgică a fost trimisă în judecată în toamna anului trecut într-un dosar privind fraudarea subvenţiilor din agricultură oferite din fonduri europene pentru că l-ar fi ajutat chiar pe primarul comunei Dobrovăţ. Acum, edilul nu doreşte să o lase la greu pe secretară, profitând că nu are cine să îi impună aplicarea legii. În acelaşi caz, imediat după trimiterea în judecată de către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi, un alt inculpat, Ştefan Ursanu, angajat al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, a fost suspendat din funcţie de şeful său direct, conform dispoziţiilor legale. O atitudine similară ar fi trebuit să aibă şi primarul Cătălin Martinuş, angajatorul lui Gaby Patlagică, dar aceasta deţine şi astăzi, la aproximativ un an distanţă, funcţia de secretar. Din informaţiile „Ziarul de Iaşi”, în fiecare lună, din bugetul local al comunei Dobrovăţ i se plăteşte secretarei un salariu lunar de 4.400 lei, din care suma de circa 3.000 lei este salariul net. Prefectul Marian Grigoraş spune că abia săptămâna trecută a fost înştiinţat de această situaţie de către un cetăţean şi a solicitat intrarea în legalitate, însă Instituţia Prefectului nu poate fi factor decizional într-o astfel de speţă, ci doar de îndrumător. „Privitor la situaţia secretarului de la Dobrovăţ, imediat ce am fost sesizaţi am solicitat în scris primarului să ia măsurile necesare intrării în legalitate. De asemenea, am vorbit şi personal despre acest caz cu domnul primar, care m-a asigurat că va proceda în consecinţă”, a precizat prefectul Marian Grigoraş.

 
Primarul are o versiune diferită faţă de lege
 
Contactat telefonic, întâiul gospodar al comunei Dobrovăţ a avut o interpretare personală a legislaţiei, menţionând că în cazul secretarei Gaby Patlagică nu se impune suspendarea din funcţie. „Doamna secretar nu trebuie suspendată pentru că nu există control judiciar, nu există nimic. La noi nu e vorba de fapte de corupţie, nu e pentru mită, nu e pentru nimic de genul ăsta. Repet, nu e cazul de suspendare, ea e suspectă doar că a eliberat nişte documente, dar şi asta, nu e chiar aşa (n.r. – cum susţin procurorii). Nici eu, nici ea, nu am fost acuzaţi că ne-am fi însuşit vreun leu, de aceea nu s-a pus problema de aşa ceva”, a explicat primarul Cătălin Martinuş. Interpretarea edilului ieşean nu are fundament în Legea 188/1991privind Statutul funcţionarilor publici, care la art. 94 alin. (1), lit. m) arată că „raportul de serviciu al funcţionarului public se suspendă de drept dacă s-a dispus trimiterea în judecată penală pentru săvârşirea uneia dintre infracţiunile la care se referă art. 54, lit h)”. Astfel, la litera menţionată se face vorbire şi despre „infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie (…)”. În această speţă, faptele de care sunt acuzaţi primarul şi secretara sunt tocmai de abuz în serviciu şi fals în documente sau complicitate la prezentarea de documente false cu scopul de a obţine fonduri, bugetul Uniunii Europene fiind prejudiciat cu circa 150.000 lei. În judecată au mai fost trimişi funcţionarul APIA Ştefan Ursanu, consilierul local Aglaia Bănică şi Ionel Cîşlaru, preşedintele unei asociaţii de crescători de animale beneficiară a subvenţiilor.
 
Ce spun procurorii
 
În dosar sunt inculpate şi cele două asociaţii de crescători de ovine şi taurine care au primit subvenţiile, ambele fiind înfiinţate chiar de primarul Cătălin Martinuş, secretara Gaby Pătlăgică şi alte persoane. În cazul celeilalte asociaţii, aceasta este reprezentată în instanţă de Petronela Alexandru, inspector în cadrul primăriei conduse de Martinuş. Potrivit procurorilor, în 2008 – 2009, Martinuş ar fi prezentat la APIA documente care atestau fapte inexacte pentru a fi plătite subvenţiile asociaţiilor. „În acelaşi scop, au fost depuse la APIA Iaşi şi două contracte de comodat încheiate de inculpatul Martinuş Cătălin cu preşe­dinţii a două asociaţii de crescători de animale, prin care se atribuiau acestora, în folosinţă cu titlu gratuit, o suprafaţă de 322,40 hectare din păşunea comunei, fără ca încheierea celor două documente să se fi întemeiat pe vreo hotărâre a Consiliului Local. În realizarea acestui mecanism infracţional, inculpatul a beneficiat şi de ajutorul celorlalţi inculpaţi, care fie au falsificat şi pus la dispoziţia celorlalte persoane o serie de documente (inculpata Patlagică Gaby), fie au depus la APIA mai mul­te acte conţinând menţiuni ne­reale necesare obţinerii subvenţiilor (inculpatul Cîşlaru Ionel)”, potrivit DNA Iaşi. Fondul cauzei nu s-a discutat nici până astăzi la Tribunalul Iaşi, avocaţii inculpaţilor ridicând diferite excepţii, însă acest lucru s-ar putea petrece chiar la termenul de astăzi. (Paul B|LHUC)
 
 
 

    

Comentarii