Secvenţe de călătorie

Cei doi căţei dormind încolăciţi şi liniştiţi unul lângă celălalt pe la ora trei jumate noaptea la Vinţu de Jos, gară cu trei din cinci sau şase linii în refacere completă (!!!) şi cu non-stopul îndeobşte salvator închis (???). Of, de ce n-am coborât la Alba Iulia?

Oprirea imperturbabilă a trenului Regio Teiuş-Sibiu în Halta Tilişca. De când călătoresc pe ruta asta, n-am văzut niciodată pe cineva urcând sau coborând în Halta Tilişca!

Iarba pe alocuri cât mine din curte – ca de obicei când ajung la Amnaş la mijloc de iunie. (Totuşi, anul ăsta am cosit-o deja odată la sfârşit de aprilie, dar o explicaţie am primit: a plouat foarte mult la Amnaş – spre deosebire de Iaşi…)

Enormul Container-Man (aşa i-am zis, fiind o figură de robot compus din containere ca acelea de la… China Shipping) ca rămăşiţă a celei de-a 22-a ediţie a FITS-eului (Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu) care s-a încheiat cu o zi în urmă (duminică, 21 iunie) în Piaţa Mare din Sibiu.

Cohortele de turişti străini (printre ei, nelipsiţii japonezi, poate chiar şi chinezi) din centrul vechi al Sibiului – până una, alta, Iaşul nichito-grotesc nu poate decât visa la o asemenea afluenţă turistică.

Pisica înecată în fântână, din fericire încă în plin rigor mortis, astfel încât am putut-o scoate cumva cu găleata. Cum naiba o fi căzut în fântână? Poate sărind după vreo vrabie.

Perdeaua de ploaie fără urmă de gaură de vineri dimineaţa de la cinci (26 iunie), perdea identică la Sibiu – am scăpat de ploaie abia undeva după Deva.

Logoreea bărbatului din spatele meu în autocarul de Germania care a vorbit şi el fără oprire de la îmbarcarea din Sibiu tot până după Deva, mai întâi la mobil (cât l-a ţinut bateria), apoi cu vecinu-i de scaun. Oare cum se explică această nevoie compulsivă de-a vorbi şi de-a tot vorbi? O fi modul său de a-şi trata ceea ce nemţii numesc Reisefieber – febră de călătorie (dar asta se manifestă de regulă înainte de începerea călătoriei…)?

Oprirea la vulcanizarea Gummy West, la ieşirea din Arad, pentru rezolvarea unei probleme cu una din roţile din spate (ca un făcut, nu una exterioară, ci una interioară…). Privind în jur, locaţia indica o fostă mare întreprindere comunistă din care au rămas clădirile mai vechi şi mai noi – peisaj post-industrial şi -comunist de betoane părăsite.

Plimbându-mă prin faţa vulcanizării, ce văd şi pozez imediat pe o porţiune betonată? Cineva a inscripţionat betonul cu un „Hai Steaua”, alăturându-i şi desenul stemei (cea veche, originală, desigur). Steaua, nu UTA! Te pomeneşti că inscripţia e de prin 1986!?…

Coada mare de la Nădlac – Doamne, parcă de dinainte de aderarea României la UE n-am mai văzut aşa coadă la ieşirea din ţară. N-am stat „decât” o oră şi (oare cât?), dar suficient cât să-ţi aminteşti, să ţi se trezească la loc emoţiile „vamale” de călător dintr-o ţară second hand în drum spre Occident.

Iar aşteptând să ne vină rândul la verificarea de către vameşii unguri (de, Ungaria e în Schengen, România nu-i, „lăudată” fie gaşca penală a lui Ponta) (verificare pentru care tot poporul călător trebuie să coboare din autocar şi să treacă în şir indian prin faţa vameşului ungur dublat de unul român), am descoperit un panou cu informaţii pentru călători. Varianta germană am fotografiat-o numaidecât, nu de alta, dar parcă era tradusă din maghiară de pila vreunui şef din Ministerul de Interne! Poftim exemplu tradus „conform cu originalul”: „Dacă doreşte introduce valută convertibilă în valoare de peste 400 USD, se recomandă să procuri la semnul verde al Vămii o adeverinţă de introducere pentru a putea scoate fără probleme suma din ţară.” (Prost să fii şi să faci asta: să zicem că ai 10.000 de euro asupra ta – suma maximă pe care o poţi scoate din/introduce în ţară fără s-o declari – şi ceri de la vameşi adeverinţa recomandată, cine-ţi garantează că nu află cine nu trebuie că ai ditamai sumă asupra ta?)

În fine, mă opresc aici, călătoria continuând fără alte secvenţe cât de cât memorabile până la destinaţi-am finală, nu înainte să laud supa de gulaş pe care a primit-o tot poporul călător din autocar „din partea firmei” undeva înainte de Budapesta, la restaurantul de parcare autostradală Ezütkanal, adică la „Lingura cea mare”. Sau „uriaşă”? Iaca, am uitat.

Michael Astner este poet, traducător şi publicist